Alegerea Sofiei

Ce vrei să te faci cînd o să fii mare?” Cred că nu e nimeni în țara asta care să nu fi fost întrebat în copilărie, măcar o dată, acest lucru. Și chiar dacă a fost mereu același răspuns sau au apărut mai multe opțiuni, funcție de avionul intrat în raza ta vizuală de pui de om, timpul a demonstrat cît de ușor s-au dus naibii toate aceste ”certitudini” ale momentului respectiv. Alea de care oamenii mari care te chestionaseră au rîs amuzați. Convinși fiind că, asemeni lor, sunt șanse infime ca tu să ajungi gunoier, cioban, polițist, cosmonaut sau chiar doctor. Chiar dacă, pentru acest ultim exemplu, părinții s-au simțit extrem de mîndri și ulterior motivați să se înhame la sacrificii de multe ori inutile.

Apoi, mai mult de nevoie decît cu voie, ai fost înscris în sistemul de învățămînt. Unul care, bun, rău dar măcar gratuit, te pregătea chipurile pentru viață. Chit că în realitate, punea un șablon și te lua la pilă acolo unde direcțiile tale individuale de dezvoltare păreau niște asperități ce te făceau să nu mai corespunzi cu restul. Integrîndu-te astfel în marea matrice a societății care abia te aștepta să-ți pună mai întîi întrebările cu: ”Și cînd te măriți/însori? Și cînd faceți un copil?” pentru a avea apoi motivul pentru o nouă: ”Ce vrei să te faci cînd o să fii mare?” cu care să se închidă ciclul.

Faptul că nici măcar în ziua de azi nu prea ne-am schimbat în această direcție, cred că spune multe despre noi ca societate. Iar cînd unii vor să încerce altceva, ne comportăm exact ca maimuțele din acel experiment cu banana din vîrful scării și jetul de apă.

Nici n-au apucat membrii familiei Bucur să-și termine de scris ideile de pe blogul personal, deschis și dedicat (cred) propriei și noii lor experiențe, că ne-am și trezit, bineînțeles în mediul online, punînd diagnostice. ”Ce-i prostia asta?” ”Ăștia-s inconștienți, își bat joc de copilul lor!”, ”Amendă! Plus bătaie!”.  Și asta pentru că, instinctiv, creierul nostru, umplut de automatismele atîtor ani în același sistem, nu putea accepta altceva. Cum adică să ieși din matrice?

Apoi, dacă poți totuși să scoți creierul din viteză și să-l lași să toarcă ușor la relanti, vei descoperi că problema aia gravă nu e chiar așa cum pare. Mai ales dacă vei încerca să fii puțin sincer cu tine și să analizezi dacă mai poți pune acum semnul egal între visurile tale din copilărie și situația în care te afli acum, după cei minim 12 ani de sistem de învățămînt. Unul în care ai avut de cele mai multe ori sentimentul unei gîște pregătite pentru un foie gras de excepție. Însoțit în permanență de îndemnul cu ”Așa trebuie!

Recunosc că, personal, la auzul știrii, instinctiv am luat-o și eu rapid pe cîmpii. Apoi, strunind boii și începînd să mai citesc despre în stînga și în dreapta, bineînțeles nu atît de aprofundat ca și cum aș fi făcut-o cu un copil de mînă, am realizat că, și din punctul meu de vedere, decizia nu e neapărat una garantat bună ci mai degrabă una care să nu-i facă niciun rău copilului.

Din nefericire nu am copii, dar acum sunt aproape convins că dacă aș fi avut, aș fi considerat foarte serios această opțiune. Mai ales că acum există și variante alternative sistemului standard. Și aș fi făcut-o chiar și numai dacă astfel aș fi reușit să-mi feresc copilul de imaginea cu un Pandele suit pe catedră ca să-l audă lumea explicînd cum s-a făcut el mare sau să nu mai fiu nevoit să-mi strunesc nervii răspunzînd la întrebările inchizitoriale ale unei învățătoare care e convinsă că, în 2016, cuvîntul domnului ei nu e doar o chestiune de opțiune iar rugăciunile și seturile de cruci învățate de mic te vor ajuta mai tîrziu la examenele vieții.

Și mai cred că cea mai fericită la faza asta e Sofia. Cea care acum e liberă să aibă propriile alegeri. Unele care poate chiar o vor ajuta să-și împlinească visurile din viitor. Pe cel de acum, taică-su i l-a predat la cheie.

P.S. Nu cred deloc că gestul fam.Bucur de a-și face publică decizia se poate încadra la snobism. La urma urmei, e o opțiune proprie și o experiență pe care vor s-o împărtășească cu alții. Plus că, pe blogul personal fiecare poate scrie ce dorește. Iar faptul că ești o persoană oarecum publică nu te poate obliga la autocenzură în vreun fel, că vezi-doamne, dai idei și altora. Că așa, orice blogger/publisher care are niște zeci de mii de cititori a devenit o persoană la fel de publică și n-ar mai trebui să aibă păreri prea personale despre chestiile care zgîrmă sistemul.

foto

11 Comments

  1. Renata Carageani

    Nu știu dacă e bine sau rău să înveți acasă, poate că e bine pentru calitatea informației, poate că e rău pentru lipsa concurenței.
    Dragoș Bucur e un excelent actor de film. Sunt capabilă să înghit orice mediocritate de peliculă romînească dacă-l are în distribuție. De la „Polițist, adjectiv” încoace sunt îndrăgostită de el 🙂
    Omul ăsta n-are nevoie să ia decizii fițoase ca să se bage în seamă. Cred doar că e un spirit mai liber și-atât.
    Autorul articolului spre care ai pus link nu face diferența între știri de genul Cruduța și-a dus bichonul la un salon de coafură uman (nu e adevărat, dar nici imposibil) și această informație, care înțeleg că a apărut pe un blog și nu în ziarul Ring sau Libertatea.

    Reply
    1. gheo

      Nu cred că au făcut bine, de sute de ani școala se face în comun! A! Au existat și excepții, dar care au confirmat regula! Aș merge cu întrebarea mai departe în ani, ce va face fata cînd va trebui să se angajeze? De abia atunci va da de comunitate?

      Reply
      1. Sabina

        Homeschooling-ul nu presupune izolare de societate. Inseamna inclusiv cursuri la care participa o grupa de copii (de ex, imi duc fetita la cursuri de dans sportiv/balet unde nu se lucreaza individual ci pe grupe de copii). Nu sunt copii rupti din societatea asta, interactioneaza cu alti oameni/copii in diverse situatii, doar ca nu se supun programei MEC atunci cand vine vorba de educatia stiintifica. Atat.

        Reply
      2. Renata Carageani

        Nu, cred că fetița are prieteni de joacă și acum. Oricum, trăitul printre adulți normal-inteligenți și educați e un câștig, nu o pierdere pentru un copil. Eu îmi amintesc toți adulții cu care am interacționat în copilărie, în vreme ce despre colegii de școală n-am păstrat decât niște fotograme vagi.

        Reply
      3. krantz (Post author)

        @gheo, e o altă părere, nu neapărat aia bună. Că și pînă a se face școala în comun, au fost alte sute de ani în care școala se făcea acasă. Iar marii bogătași își pregăteau în particular copiii.
        Cît despre momentul angajării, stai liniștit. Că uite, iar gîndim doar cu șablonul în mînă. Da, dacă e să se angajeze la statul închistat în reguli stricte și de multe ori absurde, nu va avea acum. Dar la particular nu văd care ar fi problema. Că eu, ca patron, dacă e să pun în balanță unul cu diplomă și unul fără, dar care știe să facă mult mai mult pentru că a studiat acasă, clar l-aș alege pe ăla care demonstrează că merită mai mult.

        Reply
        1. gheo

          La bogatasi ma refeream si eu cind am zis cu unele exceptii! Nu fac eu aplogia sistemului de invatamint actual, de la noi si de aiurea, dar parca suna a exclusivism si snobism chestia asta, homeschooling! Ce o sa urmeze dupa asta? Apropo, cam cit o costa?

      4. krantz (Post author)

        @gheo, vezi? Ajungem cu problema iar la bani. Și apropo de ăștia, de ce din ce în ce mai mulți părinți apelează la meditații costisitoare și fix ”homeschooling” pentru copiii lor? Ce, nu le ajunge sistemul actual dacă chiar e bun? Nu e tot o formă de snobism?

        Reply
        1. gheo

          Ma rog, cum ziceti! Meditatii s-au facut dintotdeauna, am facut si eu, poate ati facut si dumneavoastra si chiar nu am facut-o din snobism ci dintr-o necesitate! Nu erau deloc ieftine, meditatiile, inainte de ’89. Era 50 de lei ora la fizica si 60 la matematica!

        2. krantz (Post author)

          @gheo, s-a nimerit să nu fi făcut nicio oră de meditație. E drept, m-au dus ai mei la o profesoară să mă testeze la mate, dar după ora aia am refuzat eu să mă duc la așa ceva. Și am inttrat și la liceu și la facultate pe forțele mele, cu cît am învățat din clasă sau singur acasă.
          Și dacă pe vremea mea se făceau meditații în anii terminali cînd urma treapta/ bacul/admiterea, mă uit că acum sunt o groază de părinți care-și pun meditatori la copii din clasele primare. Ce e asta dacă nu snobism?
          Plus că mă gîndesc la rezultat: dai o căruță de bani pentru că sistemul ăsta te vrea priceput (și asta doar pentru un examen) în limite de funcții și logaritmii vieții deși tu, ca individ, ai înclinații native și plăcere de a studia limbile străine.

    2. krantz (Post author)

      @Renata, orice sistem are plusurile și minusurile lui. Și mă gîndesc că ține doar de individ să reușească la final, cînd trage linia, să rămînă cu cît mai mult plus. Legat de învățatul acasă, așa am creut și eu inițial. Că ”homeschooling” e un termen ce te duce cu gîndul fix acolo. Numai că dacă începi să citești despre, vei descoperi chestii interesante.
      Cît despre ”concurență”, iată un alt element interesant al sistemului, care ne face să ne dorim să fim permanent mai deștepți decît ceilalalți. Nu neapărat ”altfel”.

      Reply
      1. Renata Carageani

        Da, între timp am citit și mi-am revizuit temerile. De fapt, cu ce am scris pe blog ulterior, îmi anulez primul comentariu la tine. 🙂

        Reply

Leave a Reply to Renata CarageaniCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.