Lumina de la capătul tunelului

Deși în teorie sunt mii și mii de variante, practica demonstrează că orice ființă de pe acest pămînt se naște, trăiește și moare. Iar din punctul de vedere al planetei, viața ei e fix ca o vizită: a venit, a stat puțin, a mai socializat cu cei prezenți și dusă a fost. Rămîn în spate, în cele mai fericite cazuri, amintirile momentelor petrecute împreună și, din păcate, de prea multe ori, inevitabila bîrfă la adresa celui care tocmai a tras ușa după el.

Acum se pare că i-a venit rîndul și lu Gyuri. Și dacă timpul petrecut împreună a fost o adevărată delectare pentru cei prezenți, toți grăbindu-se să-l aprecieze pentru felul cum știa să se facă plăcut ba chiar aplaudat pentru spusele sale ce făceau lumea să se simtă bine și să ia mai totul în rîs, imediat ce-a părăsit incinta s-au și trezit clevetitorii care să se lege de chiloții lui și de ideea că, de fapt, acesta ne vorbea dintr-un tunel. Unul întunecat și lung. Avînd totuși, ca orice tunel, luminița izbăvitoare spre care Gyuri se străduia din răsputeri să ajungă.

Faptul că, în final, Gyuri a reușit, așa cum și-a dorit, să se ”pulverizeze în lumină”, ar părea un lucru bun. Dar nu vom ști exact dacă lumina asta, cea a reflectoarelor îndreptate avid spre existența lui, e chiar cea la care a visat. Amăgit fiind, ciudat lucru pentru un fin cunoscător ca el, de glumele proaste ale unui comediant oriental fără niciun haz.

Din fericire și ca un fel de consolare, după ce reflectoarele se vor stinge și vor fi puse în altă parte unde e nevoie, vom descoperi că, spre deosebire de mulți alții, Gyuri vă rămîne în continuare cu noi. Că doar, la urma urmei, asta înseamnă să fii Nemuriciu.

krantz_gyuri_b

 

foto

6 Comments

  1. racoltapetru6

    De fapt el s-a pulverizat într-o lumină care ne-a bucurat pe toți. Așa cum și-a dorit, dar nu a știut cum se va realiza.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Asta poate și din cauză că a avut un ”profesor” extrem de prost.

      Reply
  2. micdavinci

    Asta e imaginea cu care am rămas și eu https://micdavinci.wordpress.com/2016/10/07/vizita-lui-jim-gillis/
    scuze c-am pus link la tine

    Reply
  3. Renata Carageani

    În starea și în situația în care mă aflu, ăsta a fost singurul text pe care l-am putut citi, deși netul e mare.
    Probabil că trebuie s-o iei ca pe un compliment major.
    Dacă aș avea putere să scriu, aș scrie ”Celălalt Gyuri”. Sunt sigură că știi deja cum ar suna textul meu. Între lumina cosmică tămăduitoare și bicisnicul paracetamol, uneori e mai bine să alegi paracetamolul. Ca să ai timp să ajungi în Eternitate când îți vine vremea, nu când vor rețelele de șarlatani și rindeluitori de creier. Îl ador pe Gyuri ca acum 20 de ani, dar și-a făcut-o cu mâna lui.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Faci tu ce faci și mă faci mereu să mă simt ca instanța: onorat 🙂
      Cît despre a doua parte, cred că pentru noi, simpli privitori, viața personală a unui artist n-ar trebui să ne intereseze deloc. Că dacă ne gîndim puțin, ne bucură mereu doar ce vrea el să ne arate nu de ce vrea să ascundă.

      Reply
      1. Renata Carageani

        Da. Pe mine nu m-a interesat niciodată dacă Nichita scria mort de beat, dacă Dinescu a fost ostracizat sau acoperit de comuniști, dacă Ceaikovski era gay sau nu. Și niciodată, dar niciodată când mă uit la un nervos desen făcut de Lautrec, nu-mi amintesc că era o stârpitură bolnavă, perversă, cu bale la gură. Doar îmi iau porția de bucurie destinată mie și atât.
        Dar aș fi scris celălalt gyuri fiindcă adulmec aici o manipulare odioasă. Preoteasa soție mai are un singur dor, să nu-i scadă încasările din afacerea ei spirituală.
        E mai complicat. Dar n-am răbdare să dezvolt.

        Reply

Leave a Reply to Renata CarageaniCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.