Trofeul neputinței

Tare mi-e că degeaba ne tot supărăm atunci cînd alții bufnesc în rîs cînd ne văd și ne arată cu degetul grămăjoara de coji de nuci frumos pusă la colțul camerei. Acolo unde ne șade cel mai bine. Nu de alta dar cu ficare zi ce trece parcă degeaba peste noi, le arătăm tuturor că nu învățăm nimic, rămînem la fel de loaze și mergem întruna doar la noroc. Mînați de veșnicul: ”Că mie n-are cum să mi se întîmple!” și acoperiți de pavăza fatalistă a lui: ”Cum o vrea Dumnezeu!”.

Acum, vorba lu dom președinte: ”A fost nevoie să moară un urs…” pentru a vedea că avem cei mai proști trăgători cu pușca din lume. Unii incapabili să nimerească cu niște tranchilizante ditai ursul de la 10 metri. Nu zic, poate au și fost deranjați de ceilalți slujbași ai autorităților care se înghesuiau toți, cu disperare și fără succes, să-și nimerească curul cu ambele mîini în plină zi. Mărind suspansul și grăbindu-se să arate tuturor armăsarul cu care s-au pricopsit în oraș, deși cu cîteva minute înainte în zonă bîzîia amețit de frigul de afară un țînțar anemic.

Iar finalul, unul ca din filmele cu proști, cu un urs păcălit de aparența că mersul biped e însoțit și de rațiune nu doar de instincte primare, ca ale lui, califică autoritățile orașului la premiile Darwin cu șanse reale de cîștig. Semn clar că oamenii de acolo, din Sibiu, recunoscuți în domeniu și dovedindu-și mărginimea, se pricep cel mai bine cum să facă lucrurile ”de oaie”.

Și cine crede că vom înțelege ceva din acest lucru se înșeală amarnic. Și aș paria orice că la următorul incident, identic cu cel în care autoritățile ne-au arătat cele două mîini stîngi cu care, într-un final plin de zbaterea unei muște fără cap, îi făceau vînt mortului, situația va fi la fel. Poate că vom avea saltele gonflabile pentru săritori de la balcon dar nu vom avea pompă. Poate vom avea chei la motorul bărcii pneumatice de pe lac dar nu vom avea motorină în el. Și asta pentru că refuzăm obsesiv să acceptăm că la vîrfurile de conducere trebuie să ajungă chiar ăia care au capacitatea să o și facă. Și nu toți cocoțații politic, mai tari în gură, pe care-i acceptăm din silă, milă și teama de a nu ne pierde găleata și kilu de ulei. Și degeaba se ofuschează directorii de școli care s-au trezit la examenul pentru ocuparea postului chestionați despre măgari, mănuși și șosete. Pentru că tocmai aici e chichirezul unui conducător. Să poată gîndi și cu capul lui, nu doar cu cel ”de la centru”, subjugat politic. Să fie în stare să-i dea una peste bot polițistului ăla din filmarea cu ursul care, rămas fără caschetă, răcnea la lume cu pistolul la brîu și chiloții doldora de rahat, de parcă anunța explozia iminentă a unei centrale nucleare.

Altminteri, azi e Sf. Parascheva. Prilej numa bun de a verifica modul de acțiune ireproșabil al singurei autorități de la noi care știe exact ce și cum se face. Dar sunt sigur că din cei 300.000 de frecători de portofele și chiloți sau de pupători de moaște, așteptați la flashmob-ul de la Iași, unul nu i-ar fi cerut sfintei să ne facem bine ca nație. Poate și pentru că n-ar avea rost să-ți consumi o rugăciune pentru așa ceva. Că la urma urmei, o fi făcînd ea minuni dar așa ceva pare imposibil și pentru Dumnezeu. Cel în vrerea căruia ne lăsăm cu toții, cu speranța că, la cît de chiori suntem, pe modelul berzei vom avea cel puțin cuibul asigurat.

krantz_urs-in-sibiu

 

foto

4 Comments

  1. Fabiola Ion

    Doar atât zic. Suntem jalnici!

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Şi nici măcar nu ne chinuim. Plus că ne şi place.

      Reply
  2. racoltapetru6

    Așa o să fim și peste încă 25 de ani. Degeaba cerem schimbare, dacă noi nu schimbăm nimic.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      E mai simplu cu cerutu. Și de groază cu pututu.

      Reply

Leave a Reply to Fabiola IonCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.