Respect la minut

Ieri. O zi obișnuită de marți. Ies în pauza de masă și, în drumul către casă (da, am serviciul la 5 minute de mers pe jos, sîc!), mă abat pe la Lidl-ul din colț pentru niscaiva cumpărături mărunte. Un lapte, o pîine, un mezelic. Coș de mînă, maxim 10 produse.

Ajung la casă. În fața mea, încă două persoane cu la fel de multe produse ca și mine, întinse frumos în așteptarea scanerului. Deh, magazin de proximitate, pac-pac! Și fix la 2 secunde după, aterizează în spate și o doamnă mai în vîrstă. Cochetă, îmbrăcată bine, cu părul alb și permanentul la zi. Fără vreun handicap vizibil sau alte greutăți în afara celor două cutii de bulion din mînă. O observ cu coada ochiului, în timp ce dau să pun cumpărăturile pe bandă, cum scrutează casele deschise și pleacă spre casa alăturată. Da, sunt mai puține persoane, doar două. Dar dă de cineva care are acolo un coș din acela cu roți destul de încărcat. Revine la casa unde eram și, pentru că între timp, se mai așezase o persoană la coadă, vine la mine și mă chestionează direct:

  • Mă puteți lăsa înaintea dumneavoastră, că am doar două cutii de bulion?
  • Desigur, doamnă, cum să nu vă las? –  zic eu, rămas cu o legătura de pătrunjel în mînă, mirîndu-mă de ce totuși nu s-a dus cu jalba la persoana din fața mea, dacă tot umbla prin magazin cu girofarul aprins.

E drept, tonul folosit a fost ceva care de fapt spunea: ”Mișcă naibii la coadă, fă apel la logică și nu mai economisi bunul-simț, că nu-l iei cu tine dincolo cînd va veni timpul!” Și sunt convins că a înțeles exact mesajul meu pentru că n-a mai insistat. În ciuda aprobării soției aflate lîngă mine care, deh, fire mai milostivă, băga cărbuni în soba cu tupeu și o îndemna să treacă totuși în fața mea.

Așa că doamna a refuzat oferta și cu un : ”Nu, că dacă mi-a vorbit așa...” a plecat imediat ofuscată la casa alăturată.

Ce a urmat, absolut firesc, dă de fapt dimensiunea poveștii. Pentru că timpul scurs între acest moment și cel în care am terminat de plătit, e mai scurt decît v-a luat să citiți pînă aici. Și asta pentru că cine a fost într-un Lidl știe cum acționează casierii de acolo. Iar viteza de scanare te duce cu gîndul că în spatele fiecăruia stă un malac negru super excitat, cu chestia sculată și cu un cronometru în mînă numărînd secundele între ”Bună ziua” și ”La revedere” – le adresate fiecărui client. Și practic, doamna ar fi stat în plus fix 2 minute. 2 minute! Dar pentru că a avut ambiție, am mai apucat s-o văd în timp ce plecam cum își aștepta rîndul la casa de alături, cu încă o persoană în față.

Știu, poate că par un insensibil și lipsit de respect față de o persoană mai în vîrstă. Și nu muream dacă o lăsam în față. Dar nici ea nu cred că era acolo pe ultima sută. Și am convingerea că în cazul de față nici nu se punea problema. Că mai degrabă eram eu grăbit să mă întorc la serviciu decît ea la care pensia oricum venea singură. Iar urgența era de fapt ceva de gen: ”Am niște telenovele pe foc…”.

Și mă ia cu nădușeli cînd mi se bagă pe gît respectul, doar pe motiv de păr alb. Că vorba aia, dacă ești bătrîn, Dumnezeu te întărește doar la coada de la moaște sau la cea de la Sfînta Promoție de tigăi. Iar la celelalte, nu-ș ce face, dar parcă îți dă cu ceva în cap. De nici nu mai poți gîndi. Iar singurul lucru pe care îl mai poți face e să te bagi în față și să vrei respect. ”Sunt 235 de grame. Rămîne așa?”

10 Comments

  1. Mi Argo

    mda, trebuia s-o lasi. dar nah, barbatu’ trebe sa-si arate puterea inclusiv la Lidl. nu zic ca as fi facut sau nu la fel, asta depinde de circumstanta si nu de cum o povestesti mai apoi 😉

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Normal că trebuia. Că doar regulile de bun simț sunt facultative.

      Reply
  2. Renata Carageani

    Asta cu lăsatul în față mă scoate din fire și în calitate de client, și de tejghetar. În primul rând fiindcă n-am practicat niciodată sportul ăsta. Niciodată!
    Aș lăsa să se bage în față un om care umblă în cârje sau în scaun cu rotile, chiar dacă a cumpărat tot magazinul și indiferent de vârstă. Dar oamenii cu handicap nu se bagă în față. Nu vor să atragă atenția asupra inegalității lor cu normalii.
    Săritorii peste coadă fac asta de când se știu și au îmbătrânit făcând-o.
    Animația descrie mai bine personajul decât ai făcut-o tu. 🙂 Să fugi de la o casă la alta, ca să fii mai primul, presupune oarecare vigoare fizică și o anume filosofie de viață. Deci, că era babă, nu se pune.
    Eu, care-mi petrec o treime din zi în calitate de vânzător, îi știu pe ăștia care suferă de sindromul „peste rând” și-n dungă.

    Reply
    1. krantz

      Partea și mai proastă e că, privind în trafic, le vezi și progeniturile care duc gena mai departe. Deci cam canci șanse s-o cotim pe strada cu binele.

      Reply
  3. Mi Argo

    draga, e chestie de civilizatie.
    conceptul de “coada” a fost inventat de catolici, sper ca e clar de ce.
    crestinii rasariteni au incercat sa adopte gaselnita asta care prezenta oarece avantaje practice dar n-au reusit. din cauza civilizatiei rasaritene (asia de mijloc, asia mica si vecinii din vestul estului) in care nu exista conceptul de coada ci exact cel opus de “bulucire”. mai precis, “coada” e o tâmpenie, in orice caz ceva pejorativ.
    de unde si expresiile “esti de la coada vacii” sau “stai la coada ca un fraier” sau “esti coada cozilor” sau “de-aia n-are ursu’ coada” sau “ai carte, n-ai parte”, ma rog, ceva asa… sau si mai rau. evident ca nici viitorul n-are coada.

    Reply
  4. racoltapetru6

    Perfect de acord cu Renata! Oamenii decenți, cu dizabilități sau alte boli cronice, nu vor să-și etaleze slăbiciunile, ci dimpotrivă, ar vrea să demonstreze că pot face față greutăților.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Și cînd mai vezi cîte bețe în roate le mai pun ăia cică sănătoși…

      Reply
      1. klaus

        Pe când plăteam impozite la franțuji… într-o seară, frânt de oboseală , dau să ies pe ușa supermarketului, hăbăuc cum eram, gata să dărâm o fărâmă de babă. Sigur avea peste optzeci… apuc să bâjbâi ceva scuze, la care, ea, foarte ofensată: e vina mea, dumneavoastră cărați greutăți, trebuia să fiu mai atentă!
        Ce dracu să mai zici? Eu eram obișnuit cu ăia de-ți iau fața și aerul mai repede decât ai zice pește.

        Reply
        1. krantz (Post author)

          Deci pînă la urmă am făcut bine că am trimis-o la coadă cu bulioanele ei cu tot…

  5. klaus

    Nu cred că bunul simț e facultativ, da’ cred că ai făcut bine. Nesimțirea e cel puțin cu o treaptă mai jos decâ bunul simț. Avantaj tu, deci. 🙂

    Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.