Guzel, bre!

Ieri, pocnind din bici pe lîngă boi și pregătind terenul pentru a doua zi, don Liviu a ținut cu tot dinadinsul să țină o oră de dirigenție. Una așa, pe modelul de altădată, unde mai avea puțin și le cerea pesedeilor ce-l ascultau ca niște căței cu limbile scoase gata să tăbare la lins mîna stăpînului, unghiile tăiate, batistă, plete tunse la bărbați și părul strîns în cordeluță la doamne.

Apoi, după cîteva momente de uluială generală, așteptînd totuși poanta de final, o țară întreagă a rămas în criză de cruci, pe motiv că toate au fost consumate la auzul înfierărilor unor practici parlamentare nedemne și a promisiunilor de culoarea curcubeului în ce privește viitorul. Proastă alegere! Pentru că iată, azi, la auzul propunerii de prim ministru, nimeni nu mai putea face nimic. Rămînînd posibile doar niște lecții de pronunție a numelui, cu mîinile atîrnînd inerte pe lîngă corp.

Lapte! Miere! Baclavale și cataif!  – au articulat în cor pesediștii la auzul numelui româncei neaoșe Sevil Shhaideh, îndrăznind că creadă că amenițările tătucului vor ține fix trei zile, ca orice minune.

Sugiuc! Kakaolu – Cremali! – au tunat cei din opoziție, dînd drumul instantaneu la stăvilarul cu caterincă și ”Nu”-uri din oficiu.

La Cotroceni, chiriașul a luat deocamdată act și se consideră informat. Are o noapte la dispoziție care să-l sfătuiască. Că nu degeaba și-a lăsat expres încă o zi de ”consultări” cu firele de pătrunjel politic de la PMP și minorități, cu care putea încheia discuția chiar înainte ca fotografii să termine primele cadre cu așezatul lor la masă.

Ce-o fi, vom vedea mîine. Că vom avea sau nu motive de bășcălie cu iz de Charlie Hebdo, un lucru e sigur. De data asta, indiferent cine va fi prim ministru, suntem condamnați la fericire.

 

 

foto

2 Comments

  1. racoltapetru6

    Îmi place să ”crănțuiesc” alături de tine, că tare bine le zici! 🙂

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Așa zic și eu, da pînă la urmă e doar o chestie de gust. 😉

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: