Pinocchio

Republic aici un text mai vechi de-al meu. Așa, de dragul istoriei care se încăpățînează să se tot repete. Nu de alta dar îi și tot dăm motive.

Privim zilnic cu toţii la spectacolul dat de noua clasă politică, în care, figuri noi şi tinere sunt promovate să ne reprezinte ţara şi aşteptăm cu nerăbdare un punct de cotitură. Ceva care să arate lumii că încă mai avem şanse.

Deşi marii sforari ai ţării au început, unul cîte unul, să-şi înfrunte destinul cu mîinele goale, strîns unite în faţă, în duba către puşcăria din Rahova, aceştia mai au totuşi puterea de a privi înapoi cu mîndrie. Au reuşit să predea ştafeta mai tinerei generaţii. Una pentru care timpul petrecut în umbra marilor maeştri nu a fost în zadar. Există speranţă…

Într-o ţară în care nici sfoară nu se mai produce, e esenţial ca măcar păpuşile să fie de calitate. Sfoara o putem lua din China. Dar păpuşile trebuie să fie producţie proprie. Să semene cît mai mult cu publicul ce vrea să se identifice cu ele. Musai de unică folosinţă şi ieftine.

Și cu toate că scenariul e mereu acelaşi, reprezentaţiile trebuie să fie unice. Să dea mereu publicului senzaţia de nou.

Regizorul ştie că după spectacol, păpuşile sunt aruncate invariabil la lada de gunoi. Fără regrete, fără remuşcări. Ştie că mai are în spate la magazie altele noi. Gata pregătite pentru o clipă de celebritate.

Şi deşi toate păpuşile încep reprezentaţia însufleţite de spiritul lui Pinocchio, crezînd că vor ajunge oameni, rămîn mereu doar cu nasul crescut din cauza replicilor din scenariu. Păpuşile au viaţă doar în poveşti, nu-i aşa?

foto