Dacă e să dăm crezare manualelor de istorie, doar trepădușii uneltitori se ploconeau în fața sultanului. Aducîndu-i daruri cu care să-i cumpere bunăvoința și eventual o domnie liniștită cît timp spolia iobagii și plătea tributul Înaltei Porți.
Între timp, omenirea a evoluat către democrație. Dar asta nu înseamnă că toți au putut ține pasul. Iar cadourile se fac acum sub formă de lobby, sponsorizări de campanie și de vouchere la restaurantul cu bucate la preț de apartament predat la cheie, în care poți avea ocazia să simți personal dacă preamăritului îi pute gura. Și asta doar dacă apuci s-o faci în secunda aia cînd te freci de licurici și îi poți strecura un: ”Hauzguduiudu”, repetat, în prealabil, o oră în fața oglinzii.
Un singur lucru a rămas la fel. Acum, la fel ca și pe vremuri, sultanul află exact cu ce fel de om are de-a face. Putînd citi cu ușurință și prețul afișat pe eticheta proprie care e lăsată expres să atîrne pe dinafară. Asta, bineînțeles, pentru pozele cu mesaj adresate celor de acasă. Cei care, iată, pot vedea acum instant, ce înseamnă să îndrăznești să crezi în România.
Și apropo de cei de acasă: sunt sigur că la cîtă dragoste au pentru liderul lor, cei de la psd abia îl așteaptă pe Dragnea să se întoarcă. Nu de alta, dar la cît a plătit pentru un amărît de biftec, sigur se va căca diamante. Naturale. Că de perlele lui toată lumea e sătulă.
Opere de patrimoniu expuse peste ocean: Țăran odihnindu-se și Domnișoara Grindeany.
Ești mai rău ca penicilina, krantzulino! Asta nu înseamnă că n-ai dreptate.
p.s.: am văzut-o pe Storceasca în transmisie de la Vașington, făcând grimase prea aproape de obiectiv, desfigurată de importanța momentului, povestind fericită ce i-a zis un șefuț american: că dacă românii o să-și vadă interesul lor și americanii pe al lor, relațiile româno-americane vor fi minunate.
Cum adică mai rău? Că eu știam că aia face bine.
Cît despre relațiile cu americanii, dacă înainte de 89 erau minunate și lipseau cu desăvîrșire, acum sunt desăvîrșite de un scut minunat.
Mare meșter ești la jocuri de cuvinte. 🙂
Penicilina e „rea” la gust.
krantz, tu ești tăticu’ lu’ asta? “Opere de patrimoniu expuse peste ocean: Țăran odihnindu-se și Domnișoara Grindeany.”
Păi cine altul? Că pe aici copy-paste-ul e musai cu ghilimele sau cu link. Ce, nu par capabil cu freza mea? 😉
Oh, ba pari, cum să nu? :). Da’ nu vroiam să dau cu osanale-n tine nevinovat :D.