Băiete, două reci!

Ziua de ieri a fost una călduroasă, de început de vară. Și în ciuda prognozei care dădea ca posibile ceva averse cu răcoare aferentă, pentru noi, românii amatori de sportivi dați la TV în dreptul unui baton de ROU tricolor, se anunța una caniculară. Asta dacă îți pasă de sport și lași emoțiile să te gîtuie pînă la momentul cînd simți că-ți dau în clocot litrii ăia de sînge care, din senin, încep să pară prea mulți pentru organismul un om normal. Totul din cauza sau mai degrabă datorită Simonei care ajunsese să bată a doua oară cu racheta la poarta lu nen’tu Roland Garros, cerîndu-i s-o lase, măcar o dată, să privească și ea de acolo de sus de tot, peste moșia roșie de zgură pe care, pînă ieri, o arase în lung și-n lat. Biciuindu-se singură și scrîșnind între dinți kilogramele de praf, ani de antrenamente și o tonă de ambiție.

Așa că, sesizînd momentul numai bun de a crește vînzările, patronii de terase au băgat un bogda-proste și au pus mîna pe telefoane pentru a suplimenta comenzile de mici și bere la furnizori. Mai ales că, mai pe seară, urma și un meci de fotbal al echipei naționale. Una care, ciudat lucru, juca deja de undeva din larg, cu apă pînă la gît și cu mîna întinsă spre o juma’ de pai de pe un mal ce oricum o lua la vale. Și nu prea conta că, prin comparație și păstrînd specificul localului, Simona evolua într-o finală de MasterChef, dar din ăla adevărat pentru restaurant cu maxim de stele Michelin, iar naționala la un concurs regional de pus murături.

S-au mai spînzurat niște televizoare pe pereți, s-au mai adus niște scaune, primăria a montat și ea un ecran mare în parc pentru iubitorii de sport în aer liber. Ba pînă și ProTV-ul, simțind mirosul banilor, a cumpărat dreptul de transmisiune al meciului Simonei. Schimbîndu-și din mers grila de program și renunțînd cu nonșalanță la filmul blockbuster ”Pumnul de fier”, pentru a arăta că-i pasă de tenis. Ceva mai mult decît în știrile uzuale despre acest sport care, invariabil, ne anunță doar cîți bani a mai cîștigat vreuna de-a noastră sau dacă a mai dat cu racheta de planetă din motive de draci. Și bineînțeles ținînd neapărat să arate tuturor că nu poate juca Halep atîta tenis cîtă publicitate pe minut poate băga un post tv. Ce mai, totul pentru front, totul pentru victorie!

Și totul începuse perfect. Pentru toată lumea. Simona a luat primul set. Băieții la terase nu mai pridideau cu comenzile. Încă două reci aici! Încă trei la masa din colț! Taci că-i bine! Chiar tres jolie! cum ar fi zis cei de la fața locului în care, deși teoretic juca altceva, o puștoaică semianonimă din Letonia încălecase pe cai mari și începuse să dea semne clare că o doare la teniși de tenisul de siguranță al unei Simone ce părea că, încet-încet, simțea trofeul ca pe-un săpun ud sub duș.

Iar cum la noi nici măcar legile lui Murphy nu se respectă, ce a început bine s-a terminat prost. Asta după un meci care obligă acum farmaciile să-și suplimenteze stocurile de Rudotel, pe motiv că clienții au ras tot ce aveau prin casă, iar multe televizoare și-au văzut moartea cu ochii. Un meci care, după ce l-ai pierdut, ca tenismenă de performanță te face să te întrebi: ”Ce caut eu în sportul ăsta?” Și asta pentru că nu-ți vine să crezi că poate cineva să aibă într-un meci atîta noroc și precizie milimetrică în mai toate loviturile, de parcă Cel de Sus trăgea de tușe și fileu fix cît să fie bune pentru cealaltă. Obligîndu-te practic să ridici privirea în sus, chestionînd mută cerul senin: Ce are ea și nu am eu? Asta pe lîngă sentimentul muncii în zadar ce i s-ar fi insinuat în suflet și l-ar fi doborît psihic pînă și pe Forrest Gump. Iar finalul a părut mai degrabă izbăvitor pentru Simona noastră care măcar și-a completat serviciul cu a doua farfurie și a recunoscut cu fair-play că cealaltă a fost mai bună decît ea.

Desigur după acest meci, pentru privitorii de rînd care pot accepta chestia cu vrutu și pututu și n-o ard superior cu ”mediocritatea” în tenis, deși mai toți au probleme cu exprimarea în limba maternă, deznodămîntul a făcut ca orice bere cu gust puternic și amărui, rasă la terasă, să pară miere. Iar porția de felul doi, cea cu echipa națională de fotbal, un fel de ciulama de ghebe cu gust dubios, servită la ceas de seară pentru o indigestie ca la carte, nu a făcut altceva decît să simțim că ieri, parcă însuși Dumnezeu ne-ar fi servit la mese. Iar noi, ca fraierii, ne-am trezit strigîndu-i superior: Băiete, două reci!

2 Comments

  1. racoltapetru6

    Ei las’, că Simona ne mai poate da speranțe și aduce bucurii, dar naționala de fotbal ba. Cel puțin în viitorul apropiat.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Fotbalul de la noi e mai plin de cruci decît parbrizul unui taximetrist care se respectă.

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.