Nu știu alții cum sunt, dar nea Liviu, cînd se gîndește la locul lui din vîrful partidului, la casa părintească din Kiseleff, la stîlpul din curtea Guvernului unde legase o șfară cu motocei de crăpau miniștrii supuși jucîndu-se cu ei de-a programul de guvernare, la ordonanța 13 după care se ascundea, cînd se juca cu băieții de-a mijoarca în fața legii și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul politic și-l vede acum pe Grindeanu cum dă cu bățul prin gard, parcă-i saltă tensiunea și-i vine să-și radă mustața de draci.
După ce săptămîna trecută, primind o mînă de crănțănele și ordinul de atac, cele două pechineze lătrătoare ale partidului începuseră să bată șaua, arătîndu-i lu Grindeanu programul curselor Tarom spre Timișoara, ieri lucrurile s-au precipitat. Dar cum socotelile de-acasă, de-acolo din bucătăria aia din care n-a stabilit Dragnea componența guvernului, nu se potrivesc cu cele din tîrg, iapa s-a trezit dînd din copite. Și asta spre nemulțumirea și iritarea unui birjar ce fredonează de cîteva zile, de sus de pe capra Guvernului, doar melodia celor de la Voltaj: ”Am fost un fraier cînd…”
Poate că mulți s-or fi trezit aplaudînd, înainte de culcare și sculînd din somn vecinii, poziția ciudat brusc-verticală a prim-ministrului în fața șefului de partid. Iar gestul de aseară, cînd, într-un moment de exhibiționism extrem, Grindeanu și-a arătat coaiele la tv la oră de maximă audiență, s-a vrut a fi unul de frondă, din partea unuia mîndru că Banatu-i fruncea. Numai că, în cazul lui, e fruntea aia înclinată care, pînă mai ieri, lovea ritmic și la unison cu altele buricul țării. Buricul lui Dragnea.
Uite că și corbul îi scoate ochiul corbului.
Mi-e greu să cred că Grindeanu e un corb. Mai degrabă o vrăghiuță care s-a mirat de umbra ei mare făcută de sus pămîntului și acum se crede uliu.