Care-ai pus muștar pe kurtos?

De cînd Facebook-ul a mai tăiat din viralele cu pisici, că prea începuseră serverele să miaune și să se încingă de la ghemotoacele de păr, lumea de la noi a resimțit un mare gol. Unul pe care, un vajnic apărător al mîndriei de a fi român, s-a grăbit să-l umple. Mînat pesemne și de îndemnul perfid afișat în vîrful zidului deplîngerii personale: La ce te gîndești azi, Icsule?

  • La o prostie!  – și-o fi răspuns sincer portarul românismului cu un nume predestinat, Milițianul,  în timp ce-și pregătea o cameră ascunsă, 10 lei și o replică atît de dragă oricărui român: ”O porție de mici, vă rog!

A urmat apoi o reacție în lanț, mai ceva ca cea de după înfulecarea pe nemestecate a cinci mici cu muștar, deși, taman ăștia au lipsit din peisaj și au scos ce era mai bun din cei prezenți acolo. Și în timp ce la fața locului s-a lăsat cu damfuri de arome secuiești, rîgîite de sub niște mustăți lăsate să crească mai mult, în compensație pentru lipsa creierului, la nivel național treaba a bubuit asurzitor. Fix ca o eliminare puturoasă a gazelor aferente unei digestii aproximative.

Lumea a luat foc instant, iar serverele de la facebook s-au trezit la viață. Chit că scriau într-una pe hard-disk aceeași întrebare de om incapabil să-și dea singur o explicație: ”Cum este posibil așa ceva?” Subiectul a ajuns și în presa națională ba chiar și la tv. Nu mai zic de bloguri, acolo unde fiecare mai poate băga un lemn în sobă sau măcar să sufle ușor peste cărbunii aprinși din creierii multora pe această temă. Că, la naiba, parcă e mai funny să stropești un foc mocnind cu benzină, să se nalțe ditai pălălaia strălucitoare, decît să încerci cu niște apă, ce are ca final doar fîssss-ul. Mai ales că la mijloc e ditai Kauflandu și nu o micărie de colț de piață.

Dar pînă cînd va veni și Kaufland cu cealaltă față a adevărului, una mai argumentată și nu truismele publicate imediat, eu rîd. Rîd de toți cei care se inflamează instant la orice punere între paranteze a românismului într-o situație incertă, prezentată trunchiat de un necunoscut și despre care nu știm mai nimic altceva decît ce a dorit ”autorul” să lase la editarea filmului. Rîd de comportamentul de știucă ce se grăbește să înghită concluzia gata mestecată de un nimeni. Una care, iată, e un bun prilej de a scoate din memorie o amintire personală despre cum n-am fost eu servit în românește la o cofetărie/benzinărie/brutărie de prin HarCov. O amintire izolată, și poate unică, despre o relaționare interpersonală, într-un context în care doar noi știm cum s-a întîmplat, respectînd principiul acțiunii și reacțiunii.
Și mai rîd că lumea se simte lezată maxim de o chestiune cu care nu are nicio tangență și nici nu-i influențează direct viața, dar are o toleranță maximă la mizeriile zilnice ale celor din conducere care chiar o fac. Dar măcar ăștia ne umilesc în românește, nu?

1 Comment

  1. clujanu

    ” Și în timp ce la fața locului s-a lăsat cu damfuri de arome secuiești, rîgîite de sub niște mustăți lăsate să crească mai mult în compensație pentru lipsa creierului, ”

    Mi-a plăcut mult!

    Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

%d bloggers like this: