Te-ne-ri-feeee!

Decis pesemne să facă economii în bugetul familiei, că vorba aia, de fier să fii și tot n-ai cum să nu fii copleșit de irepetabila povară a pierderii win-win-ului cu banca de la parter, președintele țării a hotărît că după mînjeala guvernamentală cu pesedeu e musai să meargă la ofertă în toiul iernii la mare, pentru o spălătură strașnică în Tenerife.

Adevărul e că, după așa o perioadă tensionată, o clipă de relaxare e binevenită pentru oricine. Că nu, orice-ai spune, nu e ușor să treci peste momentul de penis-captivus în care a fost pus de propunerea cu noul guvern condus de spaima coafezelor. Chit că acum pare că tot ce mai avea nevoie țara de la el era fix un bronz prezidențial. Unul asortat cu culoarea vremurilor ce ne sunt puse pe dinainte de un Dragnea pentru care manualele medicale de specialitate trebuie rescrise.

Lumea bună și degrabă căutătoare-n cur prezidențial a sărit imediat ca arsă de decizia lui Klaus privitoare la sincronizarea băii de soare (a lui) cu cea de nămol (a noastră). Dar dacă stăm să ne gîndim puțin, cam așa se face dacă vrei să rămîi în istorie. Că uite, dacă muzicanții de pe Titanic n-ar fi făcut o chestie absurdă în timp ce totul se scufunda în jur, se mai scria în cărți și acum despre ei?

 

2 Comments

  1. Marian

    O ” performantza ” asemanatoare cu-a lui KWJ , cred ca nu s-a vazut vreodata in lumea civilizata . Acesta a reusit in mai putin de trei ani de zile , sa-si dezamageasca si sustinatorii dar , si pe aceea ce { desi nu-l inghiteau } aveau totusi oarece sperante in privinta lui eu , fiind unul dintre ei spre GHINIONUL meu . Romania este in KKT pana la gat si , de parca voiajurile prezidentiale n-ar fi fost suficiente , insusi Ministrul Justitiei { alt individ la care ne-am uitat cu totii ca la Dumnezeu } s-a tirat taman in Japonia sa faca…NIMIC ! Chiar nu-nteleg cum de-i mai rabda Dumnezeu pe politrucii astia pe fatza pamantului ? Noi vulgul , ai rabdam volens nolens caci , inca n-au fost taiate subventiile Jandarmeriei , dar “doamna ” aia legata la ochi , avand o sabie intr-o mana si-o balantza in cealalta , aia cat timp o mai face-o pe oarba ??? >:( Oare , chiar o fi un Guvern Dragnea si-un { eventual si asta } Presedinte tot Dragnea , solutia pentru sfarsitul definitiv al acestui KKT numit DEMOCRATIA ORIGINALA din Romania ?

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Vezi? Asta-i greșeala capitală pe care o facem cu toții: așteptăm de la Dumnezeu să se sature de politruci și să facă ceva. Noi sigur vom fi de acord cu ce va face el. Numai că, ce să vezi, se pare că și lui îi cam place de ăia. Sau lasă în seama noastră schimbarea. Numai că noi nu prea înțelegem mesajul. Sau ne facem că nu-l înțelegem.

      Reply

Leave a Reply to krantzCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.