Hainele cele noi ale împărătesei

După mai bine de o lună, timp în care o țară întreagă – ba chiar și o bucată de planetă – a stat cu sufletul la gură, tot căutînd răspunsul la întrebarea: „Cum naiba de-a ajuns fata asta să se îmbrace de la Dragonul Roșu?„, Simona a arătat azi lumii că n-a mai stat pe gînduri și, vorba sponsorului, a făcut-o. Apărînd înfășurată după ultima modă, aia din capul celor de la Nike, într-o culoare ce numai o femeie o poate rosti și îngroșînd rîndurile celor care pot folosi echipamentul atît pe teren cît și la o bătaie cu perne de la un pijamas party. Adevărul e că la banii ăia, te-ai putea lăsa lesne îmbrăcat și-n ziare.

Acum că ne-am liniștit cu toții în privința banilor fetei, pe care, pe alocuri, parcă ne pricepem să-i gestionăm mai bine ca ea, ne putem vedea de ale noastre. Iar „golul„ din poveste, ăla rostit de copil, rămîne doar cel din spatele chiloților noștri. Cel prin care vedem cum stăm de fapt în realitate și unde sunt problemele ce ne preocupă cu adevărat.

 

foto

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.