Avionul de Stockholm ne-a lăsat pe Skavsta. Unul din cele 4 aeroporturi aruncate printre ținuturile pietroase și ochiurile de apă ce împînzesc zona din jurul capitalei. Un aeroport mic, cu clădiri cu un singur nivel. Dar poate suficient pentru nevoile zonei.

Urmează îmbulzeala obișnuită de pe culoar, cu zeci de oameni pregătiți să sară deja din avionul care încă rulează pe pistă, în ciuda asigurărilor personalului că nimeni nu rămîne la bord după deschiderea ușilor. Nu cred că voi trăi suficient pentru a afla vreodată ce resort îi împinge pe cei ce preferă să stea îmbrăcați cu toate cele și cu bagajele în mînă sardeliți pe culoarul strîmt doar pentru a se da jos mai repede cu 30 de secunde. Dar am în schimb tăria de a nu ceda asaltului soției care mă vrea în același film.

În fine, călcăm în premieră pe pămîntul suedez și facem cei 30 de pași pînă la clădirea aeroportului unde ne încolonăm pe un culoar îngust ce duce spre strunga de control. Apoi dăm de o sală ceva mai largă, cu labirintul obișnuit făcut de jartelele textile înșirate pe stîlpișorii metalici care stabilesc ordinea firească pînă la cele două ghișee de vamă. Unul pentru ”cetățeni europeni” cu drepturi și altul pentru ”ceilalți”. Coada merge rapid. Hello – passport – turist? – yes – goodbye! Nu am auzit ce-a declarat piranda din fața noastră dar, după plapuma pe care o căra sul în spinare, cred că o fi spus că s-a întors la serviciu cu un echipament de protecție nou, după o binemeritată vacanță de refacere acasă în Ro.

La un moment dat, un tip aflat pe culoarul ce ducea către ghișeul cu ”Ceilalți”, ridică o jartea de pe stîlp și pătrunde la coada cu ”europeni”, luînd fața la ultimele 4-5 persoane de la rînd. Observ o ușoară ridicare de privire a vameșului dintr-o gheretă și o zicere măruntă din buze către colegul de lîngă el, arătînd cu capul în direcția celui care sărise pîrleazul. Apoi ușa de la gheretă se deschide și din trei pași un tînăr viking blond, la vreo 2 metri, în uniforma cu mușchi de colecție ajunge în dreptul cetățeanului care se jucase puțin cu legea bunului simț. Urmează un scurt dialog în suedeză și o arătare cu degetul a sfîrșitului de coadă. Cel prins în offside protestează vehement, tot în suedeză și brusc sala aia mică devine oarecum neîncăpătoare pentru decibelii ce ies din vikingul blond care nu cedează și se pune în calea intrusului. Unul care, după trăsăturile feței nu părea deloc un suedez pur ci mai degrabă de prin zonele cu ”stan” la sfîrșit ale fostului urss. Se mai schimbă niște vorbe, ăla mic și-a dracu se dădea cocoș și de neatins, deși stătea cu fruntea fix în insigna de la pieptul celui proțăpit în fața lui pe modelul Mărășești-Oituz. Neavînd loc de întors se întoarce spășit la finalul cozii iar vikingul revine în gheretă. Case closed!

*****************

Plecarea din Suedia a fost de pe același aeroport. Formalități rapide – duty-free – goodbye Stockholm! La poarta de check-in la avion, două cozi. Una pentru cei care au plătit un supliment pentru îmbarcare cu prioritate și ceilalți. Același labirint de jartele stabilea cele două variante. Cei cu prioritate s-au strîns pe culoarul ce ducea către ușa de ieșire spre pista unde avionul ne aștepta gata pornit. Labirintul celorlalți dădea tot în acel culoar, doar că o bucată textilă trasă atunci de un angajat al aeroportului a barat accesul, pentru a permite celor care plătiseră extra să urce primii în avion, cu sentimentul unui cîștig major de 2-3 minute de stat în picioare.

Priority first!” a menționat el celor în fața cărora a tras jarteaua și apoi s-a întors la ghișeul de verificare. ”Nu-mi spune el mie ce să fac!” – s-a auzit, într-o românească perfectă, din gura celui care a săltat breteaua și s-a strecurat în coada ”prioritarilor” care așteptau să se deschidă ușa spre pistă. Și deși încă eram pe pămînt suedez am avut sentimentul că deja ajunsesem în România. Eram deja pe cont propriu iar legea devenise facultativă.

 

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: