Scurt pe doi (34)

După două zile lucrătoare și un week-end interminabil în care a tot țipat de sub patul sub care se ascunsese: ”Eu sunt bărbat și nu ies de-aici decît cînd vreau eu!”, Nimeni Stănescu a fluturat azi albeața hîrtiei pe care tocmai pusese un X în pătrățica cu Nu la întrebarea de  evaluare la capacitate politică: ”Aveți coaie?” ”Sunt un om de onoare. Nu mă agăț de scaune” a bălmăjit din dosul dioptriilor aburite de lacrimi și muci, cel care, pînă mai ieri, împărțea găurile din schweitzer baronilor din teritoriu.

Trecînd peste faptul că, în capul lui, trebuie trecută la onoare îndrăzneala de a te apuca să fluieri ca prostul în catedrala programului de guvernare, n-ai cum să nu observi că omul nu mai percepe clar nici poziția obiectelor din jur. Și asta pentru că de scaun nu are cum să se agațe pentru că tocmai ce i l-a împins de sub picioare călăul cu mustață. Și singurul lucru de care se mai poate agăța e ștreangul în care se bălăngăne ca orice mort politic.

**********

Speriați că vor rămîne și anul ăsta repetenți la credință de 24k și le va lua Dumnezeu mințile de la întîia mustață a țării, mii de ultrași credincioși s-au îmbulzit să prindă prima lălăială oficială a celui mai mare cerșetor al țării. Nu conta că locul era încă în afara legii în ce privește siguranță. Nu conta nici faptul că totul arăta în jur cam cum văzuse și meșteru Manole în fața ochilor cînd i-a pus gînd rău Anei. Important era să prinzi loc în fața coloanelor de burți și barbă neagră oglindite în aurul altarului. Și neapărat să fii printre primii pentru că, se știe, cel de sus e bătrîn și mai nu poate să-i țină minte chiar pe toți.

Practic, am retrăit și noi, cu 500 de ani de retard, aceleași clipe trăite de alții la timpul lor. Avem acum Notre-Dame-ul nostru. Și mulți, parcă prea mulți, cu mintea de atunci. Parcă și văd un dialog la cald, acasă: ”Și cum a fost, mamaie, la sfințire la catedrală? – Eh, cum să fie? Ne-am împins ca animalele, dar pînă la urmă am răzbit! – Și? V-a dat ceva? – Ce să ne deie? Două lumînări la 5 lei. – Te mai duci? – Cum să nu! Dac-oi trăi, peste trei ani cînd cică e gata. Barem să știu c-am făcut tot ce-am putut pentru țărișoara asta!”

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: