Politic

Trei, Doamne, şi toţi trei…

În pauza de masă dintre şedinţele Parlamentului European, dna Monica Macovei mai vine şi ne-aruncă peste gard câte o gaufră belgiană, luată pe ascuns de la bufet, sperând ea să ne mai îndulcească amarul. În ultima aruncată, am găsit răvaşul cu propunerea ei de schimbarea a legii, prin care să se poată forma un partid cu cel puţin trei membri, de parcă am fi în bancurile cu naufragiaţii pe o…
Read more

Uite mamă, trec soldaţii…

Mulţi spun că dacă ajungi să vezi prea multe stele-n jurul tău, e clar ceva în neregula cu tine. Nici nu trebuie să deschizi gura că sigur spui prostii. Dar ce te faci când marii generali ai ţării, cei adunaţi sub nume de cod UNPR, insistă să vorbească? Iei instinctiv poziţia de drepţi, cu mâna la vipuşcă şi onorul spre dreapta. Apoi, după 5 secunde, realizezi că nu eşti în…
Read more

Mai e un pic până departe

La început au fost doar câteva voci, abia auzite, ici-colo. Mai mult din inerţia momentului, care tocmai dăduse dovada că se poate. Apoi, pe principiul bulgărelui de zăpadă, că tot suntem în sezon, cererea a prins contur şi tinde s-o ia la vale, aţâţată de nişte vechi schiori printre jaloanele politicii, ce s-au văzut ajunşi, aproape prin minune, în vîrful muntelui, neştiind foarte clar dacă au fost aduşi acolo gratis,…
Read more

Mândru că sunt român

Aş zice că nu prea mai e cazul să vorbim de mândrie în această perioadă, mai ales după o campanie de tristă amintire, în care acest cuvânt a fost deposedat de sens. Poate chiar nu e deloc cazul să vorbim de mândrie naţională, raportându-ne la nişte persoane despre care auzim doar la nominalizările la Oscar sau Nobel, sau care au reuşit o performanţă individuală în sport, ori din cele menţionate…
Read more

Punguţa cu doi bani

Se pare că Întâia Fomistă a ţării ţine cu tot dinadinsul să ne dovedească valabilitatea zicalei cu: pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti… Cred că văzând-o acum, asistentele de la spitalul unde şi-a jucat cu succes “suferinţa”, îşi dau palme peste mâinile care i-au pus perfuziile cu glucoză. Ascultând-o cum gândeşte acum, ai fi tentat să crezi că i s-au pus şi alte chestii în perfuzii,…
Read more

Noi vrem pământ

Privind superior la zbaterile publice, de muscă fără cap, ale actualei guvernări, noua opoziţie încearcă sa-şi umfle muşchii, deşi îmbrăcămintea sezonului friguros maschează puţin rezultatul şi riscă să se piardă tot farmecul. Nici nu e foarte bun momentul. E frig, e zăpadă, e FMI pe capul nostru, vin sărbătorile şi nici jocurile nu par a fi făcute. Mai e şi o juma’ de lună până la schimbarea şefului cel mare, plecat…
Read more

Jocul lui Ender

Cu capul plin de vânătăile castanelor primite de la rezultatul alegerilor încoace, actualul premier – deşi mai bine i s-ar potrivi titulatura de dernier – dă semne de plictiseală. Jocul parcă nu mai are niciun farmec, acum când toate corăbiile sale zac pe fundul mării, distruse de atâta mândrie, minciună şi tupeu. La suprafaţă au mai rămas doar resturile acestora, de care încă se mai apucă cu disperare guzganii proprii, care…
Read more