Politic

Judgement Day

Adunându-se unii pe alţii de pe jos, unde ajunseseră după zgâlţâiala de la cutremurul politic din 16 noiembrie, parlamentarii noştri au realizat că e mai bine să ramână aşa, mână în mână. Cum să nu dai dovadă de omenie şi să nu sari în ajutorul (reciproc) atât de aproapelui tău, când acesta simte că pământul îi fuge de sub picioare? Cine ştie câte replici vor mai urma? Niciunul nu vrea să-şi…
Read more

Vântul schimbării

Plictisit parcă de câte neveste noi a tot găsit in cutiile cu cadouri de sub bradul anilor trecuţi, Călin file de poveste i-a scris Moşului, cerându-i pentru anul ăsta un set de funcţii guvernamentale nou-nouţe. Neştiind foarte clar dacă din cauza unui acces de filantropie sau a confuziei generale în care trăieşte de ceva vreme (vezi momentele în care nu mai ştie cu cine vorbeşte sau unde se află), se…
Read more

Arkham origins

De-a lungul istoriei noastre, poporul român s-a obisnuit să se raporteze la conducătorul suprem, indiferent dacă era de bine sau de rău. Fie că a fost Ştefan, Mihai, Cuza, Ferdinand sau oricare dintre toţi ceilalţi, poporul a mers după fiecare, susţinându-şi conducătorul, cu bune şi rele, convins că direcţia era una bună. Oricum, mai sus de acesta era doar Dumnezeu. A urmat apoi o perioadă de 45 de ani în…
Read more

Ciocu mic şi joc de glezne

Deşi favorită la toate casele de pariuri, echipa FC Roşiori a reuşit să piardă, într-un meci halucinant, finala campionatului naţional. Nimeni şi nimic nu mai putea anticipa acest deznodământ, mai ales după rezultatul din meciul tur si campania de transferări imediat după. Păreau dispuşi chiar să joace cu rezervele, atât de sigură părea victoria. Numai că, pentru a câta oară, mândria de a fi român s-a contopit perfect cu înnecarea…
Read more

Analiză finală

Ca după orice despărţire din dragoste, există mai multe faze descrise amănunţit de orice manual de psihologie. Cum cazul de faţă se poate înscrie cu brio la capitolul poveşti de dragoste sfârşite trist, se pot aplica aceleaşi tratamente. Despărţirea dintre PSD şi putere, intr-un moment ce părea perfect pentru ambii parteneri, nu putea să nu lase urme adânci, mai ales în sufletul celui rămas neconsolat. Râuri de lacrimi curg acum…
Read more

Alegerea Sophiei

Acum, cand lucrurile s-au mai aşezat puţin şi artificiile victoriei s-au stins, un nou spectacol a prins deja contur. E cel al tuturor analiştilor pricepuţi din ţară, care de care mai săritor în a da sfaturi despre ce şi cum trebuie făcut ca preşedinte. E clar ca mai toţi ştiu cum trebuie procedat, cu cine trebuie să facă echipă noul preşedinte, pe cine să ocolească, cu care să nu se încurce,…
Read more

Ioana d'Arc

Din fundul conului de umbra in care istoria recenta a aruncat-o, cea mai celebra Elena a tarii, da semne de viata.  Desi inca n-a venit sezonul, Blonda de la Dreapta incearca, precum ghiocelul, sa-si caute un nou drum spre soare, cu toate ca, daca stam sa ne gandim, soarele ei tocmai se pregateste sa apuna. Dar cum, in politica noastra, toate cele sunt contra naturii, gestul e cat se poate de…
Read more