Latest Posts

Scurt pe doi şi-n patru (9)

Nevăzându-şi bârna dintre ochi, dna Gabi Firea se ia ca boala de omul sănăos, de oamenii cinstiţi şi corecţi de pe maidanul politicii de la noi. Bunăoară de Traian, fostul, căruia i-a intentat un proces de şantaj. Acum că nu prea se mai poate scărpina, din cauza sarcinii avansate, la mâncărimea din cur pe care a avut-o, ar cam da înapoi. Mai ales după servitele marinarului, scoase de la sertarul…
Read more

Moartea din Carpaţi

Deşi un mapamond întreg se zbate să limiteze cât mai mult flagelul fumatului, iată că la noi se face la greu lobby pentru neinterzicerea lui în spaţiile publice. Şi se face la nivel de senator. Asta pentru că madam Anghel, această Foamea de Carpaţi, se crede îndreptăţită să poată sufla liberă, fumurile ei de parvenită, în nasul tuturor. Ăla peste care ne dă cu un alt exemplu al zicalei cu:…
Read more

Amintiri din cătănie (1)

Începutul de an ’89 a fost unul special pentru mine. Nu, nu anticipam deja evenimentele de la sfârşitul lui, ci doar mă pregăteam, cu emoţie, să iau o pauză de civilie. Îmi venise ordinul de încorporare şi nu mai puteam da înapoi. Plecam la oaste! Plecam să fac armata la trupă, cum se spunea, fiindcă nu reuşisem din prima la facultate. Aşa că 1 an şi 4 luni scria pe…
Read more

Scurt pe doi şi-n patru (8)

Cică actualul Papă ar mai sta doar 5 ani în funcţie, urmând să lase apoi locul altuia. Dacă e să cauţi un motiv plauzibil, singurul ce-ţi vine în cap ar fi că, forţat de reducerea de cheltuieli, Vaticanul a fost nevoit să cumpere o aură chinezească, de-aia ieftină, care iată, expiră mai repede. Vorba Nikitei: Sărăciiiieeee! ******* Ex-ul României, Traian Băsescu, a fost audiat, miercuri, la PICCJ, ca suspect într-un dosar….
Read more

Scurt pe doi şi-n patru (7)

Mihai Neamţu, nu-l ştiţi voi, unul cică din politică, a anunţat că se retrage din toate funcţiile şi atribuţiile, justificându-şi gestul prin faptul că a devenit soţ şi viitor tată. Eu cred că e vorba de vechea zicere a femeii care a pus piciorul în prag şi automat tocul pe gâtul lui: “Auzi, băi baiete, hotărăşte-te cu cine vrei să trăieşti: cu mine sau cu curva aia!” ******* După ce a…
Read more

Cadou surpriză

La ultimul consult medical periodic pe care l-am făcut la o clinică privată, am primit la momentul achitării un voucher ce putea fi folosit la achziţia de medicamente de la farmacia din clinică. Acesta avea o reducere de 10% şi tada!!! garantat un cadou surpriză. Cum aveam de luat ceva de pe reţeta pe care abia o primisem, am zis să mă opresc la farmacia cu pricina. Chiar eram curios să…
Read more

Moş Martin

Week-endul trecut am reuşit să dăm o fugă pe la munte, într-o locaţie de unde am aflat că putem să vizităm rezervaţia de urşi Libearty de la Zărneşti. Auzisem de aşa ceva la tv, cu ştirea aia în care doi urşi “beţivani” de la ruşi urmau să fie aduşi aici pentru reabilitare. Ajunşi la faţa locului, destul de usor, am avut sentimentul împaratului ăla din poveste, care cu un ochi…
Read more