Privesc uneori cu fascinatie si curiozitate pozele vechi din albumul de familie al unor oameni care acum au ajuns, vremelnic, in anumite functii de conducere. Nimic din zambetele si inocenta acelor fete de copii sau adolescenti nu tradeaza viitoarea incrancenare si schimbare de peste ani. Nu cred ca vreunul si-a imaginat ca va ajunge vreodata in viata publica. Cel putin nu la momentul acela in care, camera foto a surprins adevarata lor fata, neschimbata de interesul politic. Mai toti au avut preocupari comune: au mers la scoala, la liceu, au citit, au scris o poezie, au iubit, au plans, au mai si suferit dar asta nu i-a oprit pe niciunul din drumul spre a deveni oameni maturi.
Unii au mai facut si sport, tocmai pentru a se dezvolta cat mai armonios. Unul a facut baschet si a ajuns prim-ministru, altul a facut karate si a ajuns primar, fiecare ce i-a placut mai mult. Era doar pasiune pura si spirit de competitie real.
Sunt sigur ca fiecare antrenor le-a comunicat inca de la primele lectii unul dintre principiile esentiale, prezent in fiecare sport : respecta-ti adversarul si spiritul de fair-play. Sunt si aici sigur ca au respectat cu strictete acest lucru pentru a nu fi descalificati.
Apoi, de voie sau de nevoie, au ajuns in politica, unde, printr-un ultim kata, ani intregi de antrenamente, sudoare si principii au fost aruncati la cos, desavarsindu-se – cred ei – astfel ca oameni. Au ajuns in Champions League.
Necazul e ca arbitrii care ii urmaresc acum si ar putea sa-i descalifice, sunt foarte imprastiati si impartiti in decizie. Nici sportul nu mai e ce-a fost odata. Conteaza doar rezultatul. Si premiile marunte de la tombola din final. Principiile sa si le bage sensei Miyagi undeva…
Pingback: Dormi liniștit! PSD veghează pentru tine! - Krantzblog