Mândru că sunt român

Aş zice că nu prea mai e cazul să vorbim de mândrie în această perioadă, mai ales după o campanie de tristă amintire, în care acest cuvânt a fost deposedat de sens.
Poate chiar nu e deloc cazul să vorbim de mândrie naţională, raportându-ne la nişte persoane despre care auzim doar la nominalizările la Oscar sau Nobel, sau care au reuşit o performanţă individuală în sport, ori din cele menţionate în articol, despre care ştiu doar rudele şi un cerc foarte limitat de cunoscuţi, în aria de interes. Vi se pare mai important şi motiv de mândrie naţională, un scriitor ce publică fel de fel de studii, decât un medic ce salvează zilnic vieţi sau un inginer care a proiectat cine ştie ce construcţie, sau, de ce nu, decât un strungar care lucrează cu precizie milimetrică mii de piese? Mie nu.
Mi-e teamă că ne lăsăm acoperiţi orbeşte de o ipocrizie generală, aplaudând instinctiv nişte nume de care e posibil să nu mai auzim niciodată de acum încolo, doar ca să dea bine, şi să se vadă că sprijinim altceva-ul.
Da, avem nevoie de alte nume care să facă ceva pentru ţară. Da, acestea trebuie să nu mai fie cele din politica actuală, având semnul minus în dreptul lor. Din păcate, sau dacă vreţi, din nefericire, oricare ar fi numele noi, acestea trebuie să fie tot de politicieni. Doar aceştia pot schimba cu adevărat ceva, întrucât, vrem nu vrem, ei decid, ei fac legile, ei guvernează. Acesta e sistemul în care trăim.
În rest, fiecare îşi aduce aportul individual la viaţa cetăţii, lăsând în seama celorlalţi aprecierea muncii sale. E suficient dacă ne mândrim individual, cu rezultatul muncii noastre, cu copiii noştri, cu realizările personale. Oricum asta facem instinctiv. Poate că, din suma acestor mândrii individuale, date de sentimentul unor trebi bine făcute şi aplaudate pe merit de cei din jur, vom avea şi noi odată şansa unui breaking-news mondial, la nivel de ţară. Exemple au mai fost. Japonia, China, Coreea de Sud…

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.