Unul câte unul, mai mult de nevoie, că de voie nu poate fi vorba, feţele triste ale PSD-ului işi pregătesc ieşirea din lumina reflectoarelor. Care mai discret, care mai cu spectacol, toţi sunt într-o continua forfotă, exact ca-n finalul din Secretul lui Bachus, animaţi de acceaşi replică, acum puţin modificată de vremi: Miliţia! Miliţia economică… Ai zice că noua deviză a partidului este acum zicerea lui Mazăre din campanie: „Dacă nu iese Ponta, sănătate! Nu mai stau…”. Nasol e că mulţi dintre ei, ca să nu zic toţi, o fac cu sentimentul porcului în apropierea Ignatului, că tot suntem, calendaristic vorbind, în zona de timp. Simt că se strânge laţul şi încearcă din răsputeri să se ascundă prin cine ştie ce fund de coteţ, doar-doar de-or prinde măcar primăvara în libertate. La cât de nasoală e prognoza de iarnă, dacă mai adugi şi gradele de la “răcoare” iese a naibii de periculos pentru sănătăţile lor, ce se şubrezesc instant la vederea mascaţilor. Ar trebui chiar cerută o revizuire a cărţilor de medicină şi introdus in clar la factorii declanşatori ai tuturor bolilor, unul nou: mascatul.
De-a dreptul hilară şi fără sens declaraţia, obligatorie, a fiecărui plecat din fruntea mesei: “Plec pentru a nu afecta imaginea PSD”. Care imagine, băi nene? Aia de zdreanţă a politicii, în dosul căreia aţi siluit ţara asta în fel şi chip, ca nişte staruri porno păduchioase amuşinînd gang-bangul? E incredibil câta tona de nesimţ poate să zacă în adunaţii ăştia, cu un tupeu până la moarte şi dincolo de ea, care , în fiecare dimineaţă când se mai ciupesc cu lama la bărbierit, supurează numai onoare.
Ultimul, până la aceasta oră, care-şi face ieşirea e Miron Mitrea, marele sindicalist de la începuturile impărţelilor, care a intrat în politică intuind la timp că-ţi merge mult mai bine dacă dai din gură decât la manivelă. Prins şi condamnat şi el, politic, evident, pentru o bagatelă de câteva sute de mii de euro, se simte penibil şi suspină la gândul ca partidul ar putea pierde puncte de imagine din cauza lui şi ca atare, se va retrage din politică. E convins că a făcut numai bine şi nu pare a avea regrete. Poate doar cele legate de amintirile care-l vor chinui de-acum încolo. Ehe, unde sunt vremurile alea cu partidele de vânătoare alături de scumpii lui colegi? Unde-s momentele când, la pomana porcului mistreţ împuşcat, se împărţeau şi toate celelalte bunătăţi ale funcţiilor şi influenţelor?
Şi de ce, Doamne, ai tras de manivela aia atât de mult şi-ai învârtit roata, de s-au dus ei unul câte unul prin desişul zăbrelelor şi l-au lăsat acum pe el singur în luminiş, în bătaia puştii, făcându-l să simtă acelaşi gust al fricii vânătorului care, brusc, a devenit vânat?