Triumful talentului

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei României, dna  Niculescu Bran, ne dă o dovadă a talentului său scriitoricesc care a consacrat-o. Înclin să cred că începutul firesc “Dragă Jurnalule…” a fost şters voit, tocmai pentru a da o notă aparte textului şi a-l face mai puţin personal decât este. Firul narativ ne poartă destul de alert prin palatul prezidenţial, lăsând să se întrevadă decepţia unei foste fetiţe, care visa în copilărie la rozul perfect al vieţii din acest loc şi care a dat peste roşul şi grena-ul total nepotrivite pentru o prinţesă. Nu este neglijată nici percepţia olfactivă, tocmai pentru a ne transmite cât mai real sentimentul dezamăgirii. Iar ca tabloul să fie complet, personajele întâlnite în drum sunt creionate într-un anume fel ce ne face să credem că avem de-a face cu un palat bântuit de fantomele trecutului, în care istoria a rămas pe loc. Povestea se termină brusc, cu o puternică dorinţă de schimbare. Ramâne de văzut dacă aceasta se va întâmpla, sau va rămâne tot o arătare, nepoliticoasă, cu degetul în public – la care ne pricepem atât de bine ca naţie – şi atât.

Pe partea de design interior, deşi n-ar cam fi treaba ei, dacă tot vrea să se implice, nu va avea niciun ajutor din partea noului împărat al palatului. Asta e o treabă de femeie. O femeie care ar trebui să ştie că într-o casă nouă, sau după o curăţenie generală, ultimele care se pun sunt decoraţiunile interioare. Nimeni nu începe cu acestea…

“Împăratul” nu pare sensibil la astfel de aspecte, ba chiar e un admirator al lucrurilor vechi (vezi ceasul moştenit), dar care trebuie să meargă bine. De altfel, ştie şi el că priorităţile sunt altele. Ştie că treaba se face cu oamenii şi nu cu draperiile şi pernele noi, alese pe tonuri cromatice în tendinţe. Oamenii şi i-a ales. Speră să nu fie dezamăgit, deşi unele semne ar cam fi. Speră să fi reuşit să fi pus omul potrivit la locul potrivit. Şi pentru că el nu prea vorbeşte mult, a preferat să pună ca purtător de cuvânt un scriitor, tocmai pentru a da un plus de savoare spuselor sale. Ideea e că uneori, luat de val, scriitorul uită că acum e o persoană publică şi orice spune/scrie, e analizat în fel şi chip de milioane de critici, care nu pot înţelege atâta stilistică.

1 Comment

  1. Pingback: Cumințenia Cotroceniului - Krantzblog

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.