Xena, prinţesa războinică

În wish-list-ul scris de dna Macovei pe 1 ianuarie 2015, aceasta a trecut pe prima poziţie înfiinţarea unui nou partid, de data asta cu ea în rol de dirijor. Nu ştim însă deocamdată cum o va putea face, cât timp dânsa e prinsă şi cu ceva trebi pe la Bruxelles că nici Europa asta nu stă-n loc. Pesemne că gospodina din ea crede că magia produselor “2 în 1” merge peste tot.

Cu experienţa trăită la alegeri, capitalul de imagine adunat şi entuziasmul susţinătorilor de atunci, crede că şansele sunt în favoarea ei. Deşi am spus că nu sunt aşa tranşant în chestiuni politice, asemenea ştiri şi zarva din jurul lor ce iscă noi pasiuni şi reaprind speranţe, mă fac să cred că unii se  încăpăţânează să privească politica cu o speranţa de alb pur, crezând cu naivitate că se poate şi altfel. Nu am auzit să existe undeva în lume un partid politic făr’ de pată, care să facă legea într-o ţară. Mi-e greu să cred că un astfel de partid se poate susţine doar din donaţii benevole, sau că eventualii finanţatori nu vor dori o recuperare a investiţiei în vreun fel sau altul, având astfel un motiv de compromisuri şi intrare în aceeaşi horă jucată în prezent. Nimeni nu va face voluntariat la infinit şi, oricât de plauzibil ar părea, Duhul Sfânt nu va putea înlocui banul adevărat. A crede că o ţară se poate conduce  a la long de pe Facebook şi cu voluntari, nu prea inspiră seriozitate. În ciuda aparenţelor, România nu e totuşi Farmville

Nu mai sunt chiar un copil care să credă că un eventual partid MM (ce va avea doar membri neprihăniţi) ar putea fi mai puţin utopic decât Falansterul. Dar nici nu pot să le răpesc speranţa celor care se agaţă de un vis, în care, prinţesa România e salvată, ciudat, de o altă prinţesă, o Xena războinică autohtonă, decisă să pună umărul alături de actualul Hercule pentru finalizarea celor 12 munci începute şi lăsate baltă de fel de fel de Dorei, ce s-au tot fluturat de 25 de ani prin palate. Pe undeva aş vrea şi eu să-mi scrieţi peste ceva timp: “Ai văzut băi Krantz? N-ai crezut că se poate…”

2 Comments

  1. Alexandra Tătaru

    “haidi bre” Krantz, da si doamnei o sansa! de undeva trebuie sa se produca schimbarea! 😀

    Reply
  2. krantzro (Post author)

    Dar ce, crezi că nu i-am dat-o? Am votat cu ea în primul tur. Dovada e aici: http://krantzro.wordpress.com/2014/11/08/ca-unde-dragoste-nu-e-nimic-nu-e/
    Ideea e că pentru mine ca şi pentru mulţi alţii, MM nu reuşeşte să “treacă sticla”. Iar timbrul vocii ei atrage mai mult pisicile decât oamenii 🙂

    Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.