Mie îmi pare că chestia cu “je suis…” se înscrie în tendinţa maselor de a se confunda cu turma, doar ca să nu fii împotriva curentului care brusc devine trendy şi-ţi dă senzaţia că participi la ceva Mega. Ieri a fost “Ice Bucket”, azi e “Je suis Charlie”, mâine, vedem noi, tre’ să apară ceva nou. Oricum ţin Facebook-ul deschis să nu cumva să scap momentul.
Nu văd nicio diferenţă între atacul din Paris şi o crimă din fundul satului, în care unii le-au dat topoare în cap la alţii că nu le-a convenit ce au zis ăştia căsăpiţi despre ei la birt. În opinia mea, cazul de azi n-a fost un atac la nimereală şi e despre o reglare de conturi în stil mafiot, în care cineva omoară pe altcineva, cu ţintă precisă pentru o acţiune anume. Punct.
Victimele sunt acum eroi? De ce? Doar pentru că au râs liber de şi jignit pe alţii?! Doar pentru că erau nişte figuri oarecum publice şi făceau caricaturi? Ciudat mod de apreciere a eroismului…
Liberatea expresiei? Bla, bla, bla… Ştim cu toţii cazuri în care “libertatea” asta ţi-o poate lua, cât ai zice “charlie”, patronul sau redactorul şef al ziarului unde scrii şi ai de ales, ca jurnalist, două variante: pleci în altă parte în căutarea “libertăţii” tale sau stai fără, dar cu niscaiva bani prin pungă. Hai să văd eu ce jurnalist de la noi sau de aiurea, aflat cu pistolul la cap, va rămâne “în picioare” dacă atacatorul îi cere să renunţe la “libertatea lui de exprimare”. Cel care a zis că are curajul ăsta, sigur se gândea atunci la amendă usturătoare, cenzura statului, eventual la puşcărie pentru ofensă, nu la faptul că şi-ar da viaţa la propriu pentru nişte desene. Omenirea n-a avut nimic de cîştigat de pe moartea stupidă a unor caricaturişti. Iar singurii care au pierdut ceva sunt cei ucişi. Şi au pierdut ceva preţios. Prea preţios pentru astfel de ambiţii.
Nu au dreptul să ia viaţa pentru aşa ceva…Altă zicere şablon. Legal, aşa e, dar criminalii nici nu-l cer cumva de la cineva. Ei nu se supun legilor. Vin şi şi-l iau singuri. Mâine dacă ieşim în stradă 7 miliarde minus 2 şi ne frecăm unii de alţii în înghesuiala lozincilor, ăia 2 care au stat în casă, vin a doua zi şi fac ciur pe cine vrea puşca lor.
Deci unde-i până la urmă rezolvarea cu ieşitul, rezonarea, turma şi lozincăritul ? Întreb şi eu că poate aflu un răspuns. Dar unul lucid şi logic, fără vorbe goale şi ţipând prin toţi porii de “politically correctnes”.