Acum, într-un alt ambalaj !

M-am născut în ’69 şi am ajuns, teoretic, la mijocul distanţei dintre cele două lumi. Din păcate, neavând copii cărora să le citesc poveşti, m-am apucat să le scriu. Nu sunt ele chiar legende, dar un sâmbure de adevăr tot cred că au. Şi când mă gândesc cât de mult uram compunerea la şcoală…

Asta am scris în primul “Despre” al acestui blog. De fapt, dacă mă gândesc bine şi sunt sincer, primul a fost o mare pagină goală. Că aşa era implicit din setările WordPress. Pentru că asta şi eram. Un mare blank într-ale scrisului. Acum, după aproape 100 de articole, am rămas acelaşi. Şi totuşi altfel. Dar fără a renuţa la adevărul celor scrise mai sus.

De ce Krantz? Habar n-am! Nu e nici măcar vreo poreclă din copilărie care să mă urmărească. O fi poate de la tortul cu acelaşi nume, ce are doar o mică porţiune interesantă, crocantă şi gustoasă, care dă savoarea şi desparte umplutura (de altfel obişnuită) din interior de lumea exterioară ? Cine ştie…

Până a mă apuca de scris aici, lumea blogurilor îmi era total necunoscută. Înclin să cred că nu venise timpul. Ajungeam accidental în ea, şi asta datorită vreunui link inserat în paginile vreunui ziar on-line. Citeam, închideam şi pa! Nu credeam în forţa şi poate valabilitatea acelor mesaje ce veneau de la oameni simpli. Ca mine. Fără falsa poleială pe care ţi-o dă faptul că publici, ca autor de text şi formator de opinie, din spaţiul oficial al unui ziar/portal apreciat de majoritate. Unde mulţi din cei care scriu, reuşesc cu succes, de public sau material, să nu spună nimic. Şi ai şansa să descoperi mult mai multe în partea de comentarii ale articolului. Acolo unde ceilalţi pur şi simplu rescriu articolul, aducându-l mai aproape de realitatea pe care autorul, cu voie sau fără de voie, a descris-o altfel.

Am constat cu surprindere, că “Despre”-ul unui blog, e cea mai citită pagină. Nu mă refer aici la cele ale persoanelor deja publice despre care se ştie deja suficient, dacă nu chiar tot. Unii lasă pagina goală (cum am făcut şi eu) sau chiar o şterg de tot. Sau de teamă. Sau de ruşine. Alţii o umplu cu tot felul de citate celebre şi motto-uri în care cred ei că cred şi asta doar că sună bine pentru ei. Nu mai vorbesc de impresia ce trebuie să o producă celor din jur. Cea mai mare prostie e să crezi în motto-ul altcuiva, în loc să crezi în cel scris de tine. Dovedeşti astfel că, în realitate, eşti doar un plagiator nenorocit şi trist, incapabil de creaţie proprie. Şi că refuzi clar să foloseşti chiar şi acel 10% din creier, cât se consideră ştiinţific, că foloseşte un om normal. La fel şi cei cu citatele celebre. În loc să le lase în cărţile de istorie, acolo unde le e locul şi pot fi citite, le ridică la rang de proverbe, considerând că e mult mai important, pentru actualii oameni din jur, ce a spus un om deja mort, decât ce poate spune şi influenţa gândirea, cu cuvinte noi, un om viu. Faptul că poate nu cred o iotă din cele scrise acolo, asta are şi mai puţină importanţă. Ideea e să sune bine şi să umple cu “succes” o pagină care “mă defineşte” pe mine.

Din fericire, există şi altceva. Ceva care dă speranţa că lumea asta nu e plină doar de motto-uri şi citate celebre. Altfel de “Despre”. Scrise tot pentru ceilalţi. Dar scrise altfel. Asta poate şi din cauza faptului că cei care “caută” în lumea blogging-ului, “precum o albinuţă polenul din floare în floare” (ca să folosesc o formulare de tot rahatul de care e plin unele bloguri cu pretenţii de valoare) chiar asta îşi doresc. Să găsească de fapt persoana, omul din spatele literelor aşternute în articolele blogului. “Despre” -ul e ceea ce contează în primul rând. Ăsta e cel mai important. Restul, e doar percepţie subiectivă a autorului.

Avem “Despre” de toate felurile. Albe, negre, mai mari, mai mici, mai celebre sau din contră. Avem “Despre” şi asta e bine. Hai la “Despre” !!!

9 Comments

  1. Alexandra Tătaru

    La multi ani!

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      La naiba! Am uitat să iau tortul de la cofetărie…

      Reply
  2. 9

    Da, uite ca nu mi-am dat interesul prea mult in blogul meu pentru acea sectiune speciala, ..Despre,, poate pentru ca in fiecare articol de pe blogul pe care scriu e un piic de …despre al meu. 🙂

    Reply
  3. krantzro (Post author)

    Acum nu e o regulă. Nu mi-am propus să revoluţionez blogosfera. Categoric în fiecare articol (original nu repostări sau alte linkuri) e câte puţin “despre”. Dar acolo e poate întrepătruns cu altele. Depinde şi despre ce e articolul respectiv. De exemplu dacă scrii doar poezii, e clar.
    În “Despre” e întrepătruns doar cu tine…

    Reply
  4. Dany Kovak

    Prietene, lumea blogurilor este la fel de plina de ipocrizie, ifose, minciuna, jigodii si curve, macho si barbati fatali ca si cea reala. Scriem despre retete, moda, filme, scremem uneori literatura copy/paste semidoct si placid, ne inversunam politic si scrasnim unii la altii din dreapta si din stanga esichierului, traim cu senzatia ca stim dar nu vom atinge niciodata convingerea ca habar nu avem de nimic.

    Iar cand dam peste cineva care, intr-un fel sau altul, spune lucrurilor pe nume si are curajul sa-ti spuna in fata “dobitoc perfid” cu argumente, ni se pare ca a coborat vreun iisus al vorbelor printre noi. E un mare rahat amice Krantz, dar rahatul e in capul nostru. Cel cu gura sloboda traieste mult mai normal decat multimea si spune, de obicei, adevaruri pe care noi, pe dupa retete si floricele, poezioare si tot felul de ineptii, nu vom fi capabili niciodata sa le articulam corect.

    Pentru ca pur si simplu suntem ipocriti si falsi pana si in spatele unui monitor.

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      Mister (cu accent pe “e”) Kovak,
      Nu cred că trebuie să ne minuneze sau să ne întristeze aceste lucruri, care “ne doare”. Oricum drumul până la atingerea convingerii e al naibii de lung şi, cum bine spuneai tu, timpul pe aici e prea puţin. Faptul că unii preferă să “întindă pasul”, e doar o apucătură prostească în ochii altora, ce preferă să-i ţină larg închişi. Prostul sau nebunul cu gura slobodă, a fost mereu iertat de societate pentru “defectul” său. “Cum poţi crede spusele unui nebun?!” Faptul că peste timp, spusele deveneau realitate nu mai conta. Se schimbase generaţia şi apăruseră alţii, cu alte nebunii şi mai mari slobozite pe gură. Şi uite-aşa, din nebunie în nebunie, societatea a progresat. Din nefericire, nu la fel în toate domeniile şi asta pentru că acolo nebunii şunt consideraţi periculoşi pentru societate şi chiar îndepărtaţi sau pur şi simplu acoperiţi de zgomotul de fond al circului oferit gratis de ceea ce se numeşte politică.
      Legat de reţete, floricele şi alte inepţii, nu găsesc nimic anormal. E doar o chestie de cerere şi ofertă. Oricâte tumbe am face, există cumpărători şi pentru aşa ceva. Ce, crezi că o cursă de maraton e terminată de toţi? Mulţi se înscriu la mişto şi după 3 paşi se-aruncă-n iarba moale de pe drum, preferând să se amăgească convenabil, cu kkt-ul ăla penibil desprins parcă din filme porno: “Important e să participi!”

      Reply
  5. Dany Kovak

    Ne sprijinim de multe ori judecatile pe principiul “important e sa participi”. O fi. Pentru mine, a face figuratie e doar o pierdere de timp. Un joc inutil.
    A intelege, a observa si a divulga mi se pare mult mai util pentru cei din jurul meu.

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      Vrem nu vrem, e nevoie şi de figuraţie pe scena asta unde se joacă spectacolul lumii. Tava trebuie dusă de cineva. E trist întradevăr să vezi că din ce în ce mai mulţi se înghesuie pentru acest rol. Îţi trebuie curaj să rosteşti şi replici, nu? Poate că pentru ei, teama de aplauze e mai puternică decît cea de a nu fi huiduiţi. Deşi n-ai zice văzându-i în siguranţa celor 4 pereţi de acasă.
      Necazul planetei Pământ e că numărul celor cărora li se pare util a înţelege, a observa şi a divulga e invers proporţional cu cel cărora li se pare numa bun să accepte raţionamente servite de-a gata, să ţină ochii închişi şi să nu spună la nimeni nimic.

      Reply
  6. Matei

    Ia întreabă-l pe nenea Kovak dacă nu îi e dor de România şi dacă Spania încă îi mai prieşte. A, şi dacă numele de Paul Gabor îi spune ceva, şi ar trebui să, că doar e al lui.
    Cât despre ipocrizie,chiar e dintre acei care ar trebui să tacă.

    Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.