Parfum şi culoare

O doamnă bine şi extrem de puşcăriabilă, ce răspunde la apelativul de Nuţi, s-a trezit să strâmbe din nasul pe care, cu doar câteva zile în urmă, îl tot bătea cu degetul. Azi, gestul său de atunci, devine explicabil şi capătă valoare de adevăr: simţea deja că ceva pute. Şi încerca cu disperare să dea un semn celor din jur, crezând că ar mai fi fost careva dispus să-i aştearnă în cale petale de trandafir, pentru a ascunde mirosul ce începea să-i umple nările. Cel al fricii.

Faptul că cei vizaţi s-au pierdut în simbolistici dubioase, nereuşind să intuiască mesajul ei, o duc acum pe ea în pragul depresiei. Una cruntă şi profundă, pe care nici măcar o şedinţă de shopping la Paris nu o poate remedia. Mai ales că, deocamdată, singurul lucru pe care l-ar mai putea cumpăra ar fi doar alegerea patului din celulă.

Retrasă acum puţin pe la depoul de vagoane uzate al istoriei, Nuţi descoperă România reală. Aia atât de furată de ea şi de acoliţii săi, spoliată până şi de vopseaua de pe gratiile închisorilor, ce lasă vederii ei metalul dur şi rece, altul decât aurul şi platina cu care a fost obişnuită atâta amar de vreme. Imaginea ce i se desfăşoară acum în faţa ochilor e sumbră şi terifiantă, într-un contrast total cu cea pe care, până mai ieri, o afişa cu dezinvoltură. În realitate nu e decât reversul medaliei strălucitoare, una pe care şi-a permis să şi-o atârne de gât atâţia ani, nemeritat.

Cu rezerva de tupeu nesecată, Nuţi se dă de ceasul morţii şi bate din tocurile noilor pantofi Loubulău, cerând servicii de design interior, tapet şi vopsea cu tonuri pastel în tendinţe, de parcă puşcăria ar fi o dependinţă de la vila proprie. Motivând candid, că în caz de refuz, ar putea suferi şocuri emoţionale sau urticarie acută. Cocoţată în vârful patului pentru a arăta cine conduce în celulă, susţine că e gata să suporte toate cheltuielile, deşi, dacă ar fi să i se lase doar banii câştigaţi cinstit de ea, aceştia i-ar putea ajunge doar pentru a-şi cumpăra o amintire a gustului din copilărie: o pungă cu covrigi de Buzău.

Faptul că se consideră bună pentru orice, nu trebuie să determine lumea să o şi creadă. O fi dat ea cu mopu şi-o fi croşetat la andrele, dar acum, ar fi prea mult s-o vedem întinsă sus pe scară, cu casca aia galbenă pe cap, dând vârtos la trafalet. Sau şi mai greu, în genunchi, întinzând de zor şapa pentru flisele de gresie. Deşi, poate că poziţia aceasta, i-ar aduce mai repede aminte de unde a plecat şi a ars-o rapid şi neverosimil, din etapă în etapă, crezând că poate juca pe degete la nesfârşit ţara asta. Aşa cum a făcut-o cu toţi bărbaţii ce i-au stat în cale, pe care, dintr-o simplă aranjare de sutien, i-a făcut să creadă că sunt speciali, deşi în realitate erau doar nişte labe triste ale unui masaj cu happy-end, pe care ea îl stăpâneşte la perfecţie.

2 Comments

  1. july

    Nuti stie cum e Romania reala din ce am citit, nu mai vrea sa se intoarca acolo .

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      Acuma rămâne de văzut ce zic si judecătorii. In aceste cazuri, diferența dintre vrut si putut e la mâna lor.

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.