Cred că într-o bună zi o să murim sufocaţi de atâta political-correctness ce ni se serveşte. Totul în fel de fel de campanii, care capătă nume de scenă şi care defilează apoi prin faţa ochilor noştri, propovăduite de fel de fel de celebrităţi sau chiar de oameni simpli, că doar fiecare are acum FB şi Share-ul la discreţie. Ca de fiecare dată, campaniile acestea doar consumă resurse şi sfârşesc lamentabil, fără niciun succes, întrucât mesajul lor nu ajunge niciodată sau, dacă totuşi reuşeşte, nu influenţează absolut deloc destinatarii adevăraţi ai acestora.
Şi cum nu ne săturăm niciodată, acum a venit rândul lui Bullying. Ce să zic, mare descoperire! Bine că i-au dat un nume că murea omenirea proastă. Faptul că fenomenul e vechi, de când eram maimuţe şi se numea bătaie, fie fizică, fie de joc, se pare că nu avea importanţă. Trebuia să i se spună altfel şi să fie acum trâmbiţată peste tot, că altfel nu ne dădeam seama. Suntem prea orbi ca să vedem soluţii simple. Sau prea proşti să le căutăm singuri, fără înregimentări în mişcări de turmă, care de fapt nu duc nicăieri. Acum, sigur problema se va rezolva de la sine. Nişte clipuri video şi câteva print-uri vor face minuni. Iar violenţa va rămâne doar o amintire.
Ce mi se pare amuzant, dacă nu o ciudăţenie a naturii umane, e că la noi campania e promovată de Cartoon Network, un canal de desene animate, pline de violenţă. Fix aia care de fapt incită şi mai mult privitorii, aflaţi la vârsta experimentării, căci targetul de vârstă al canalului e de 3-10 ani. Deci e vorba exact despre copiii pentru care bullyingul e modul lor de a fi. Instinctiv, fără a-i fi învăţat cineva. Iar conştientizarea şi renunţarea la aşa ceva se face firesc şi treptat, prin educaţie. Smulgerea unei jucării şi îmbrânceala posesorului până la punerea lui în cur, dacă e cazul unei riposte, nu e o formă de bullying? Dar acele Grasu contrabasu, Aragaz cu patru ochi şi Cătălin buletin, dă din coaie şi bea vin care te vor însoţi zilnic până la o anumită vârstă, nu sunt? Ba da, şi fiecare le-am trăit şi am convingerea că o vor trăi toţi copiii, în ciuda campaniilor inutile. Denunţarea acesteia? Ohoho! Câţi dintre noi nu am apelat în copilărie la clasicul: “- Mama, Gigel m-a bătut!” Iar mama aferentă, autoritatea competentă, ieşind la geam pentru soluţionarea problemei, rezolva simplu cu un tăios: – Gigele, lasă-l în pace, că vin la tine şi-ţi rup urechile alea de măgar. ‘Tu-ţi dumnezeii mă-tii azi şi mâine, dimineaţa!”. La care, bineînţeles, dezarmat în faţa acestor argumente ţipate de la etajul trei, Gigel se transforma brusc într-un sfânt şi nu mai abuza de forţa lui fizică. Niciodată. Dar numai până a doua zi când o lua de la capăt. Şi cu toate astea, majoritatea dintre noi ne-am făcut mari şi raţionăm fără probleme şi sechele.
Eu zic că problema asta are deja o rezolvare naturală. Şi ştiu şi cine reuşeşte asta. Doar Timpul. Cel care ne-a făcut să creştem şi să realizăm că la oameni e altfel decât la animale. Deşi, dacă stăm şi privim în jur, descoperim mai dă şi el rateuri. Iar unii au rămas la nivelul ăla de Gigel. Iremediabil. E acel nivel la care, atunci când copilul său va plânge că altul l-a bătut îi va spune tăios: “Dacă eşti prost! Trebuia să-i dai şi tu una. Mai tare!” La ei astfel de campanii nu au cum să ajungă. Şi asta pentru că pentru ei, bullying e tot acelaşi bullshit.
Foto: Wikipedia
