Nu ştiu dacă vi s-a întâmplat, dar vine o zi în viaţa fiecăruia care este angajat, fie la stat fie la patron, când ceva nu mai merge şi e nevoie de despărţire. Dacă e amiabilă, e parfum. Dar ce te faci când te trezeşti tu, ca angajat, că vii într-o zi obişnuită la serviciu şi descoperi că te latră câinii de la poartă sau cardul de acces e mai inutil ca cel de la Catena, arătat la o farmacie în Congo? Dacă e vorba de un post la stat, e cazul să te lupţi, că doar nu e firma lu tat-su sau a lu mă-sa şi are nevoie de locul tău să i-l dea lu nepoată-sa. Dar ce te faci dacă e vorba de firma unuia care chiar e a lu tat-su sau chiar a lui? Mai e ceva de făcut dacă nu-i mai place prezenţa ta în firma lui? Indiferent de motiv.
Nu ştiu dacă aţi auzit de povestea Tocătorului uman de hârtii. Dacă nu, o găsiţi aici. Merită urmărit mai întâi filmuleţul reportajului. Mai ales de către psihologi, dacă nu cumva de psihiatri. E numai bun pentru exemplu de studiu.
Impulsul iniţial e să te repezi la primul gard, din care să rupi o scândură, numa bună pentru dinţii acelui administrator. Adică cum de vine el şi-şi permite să-şi bată joc de o biată fiinţă nevinovată. Dacă ai însă suficient creier, după o secundă îţi trece şi descoperi că e mult mai bine să pui scândura aia pe spinarea acelei proaste. Până o rupi. Scândura, nu spinarea. Doar-doar de i-o veni mintea la cap. Că sigur va sta şi va accepta bătaia, ca toate fraierele care dau la infinit şanse unei relaţii fără niciun viitor. Cum dracu să stai 4 luni de zile, 8 ore pe zi şi să rupi cu mâna bucăţi de hîrtie mici, mici de tot, pentru confeti la carnavalul de la Rio? Câtă lipsă de personalitate poţi avea, acceptând o asemenea înjosire, sperând aiurea atâta timp, deşi mesajele erau din ce în ce mai clare că nu mai ai ce căuta acolo? Ce era atât de greu de înţeles că francezul te futea zâmbind, cu papionul la gât şi eşarfă în tendinţe? Cum de mai poţi crede, că după ce un patron a fost obligat de justiţie să te reangajeze, oricât de mult “Lua-te-ar boala!” i-ai ura, acesta va fi brusc lovit de Alzheimer şi te va reintegra în grup, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat? E clar că dacă nu ţi-ai pus asemenea întrebări, orice găină e îndreptăţită să te privească de sus. Culmea e că acum tot ea se plângea că a cedat psihic şi a avut probleme medicale, necesitând şedinţe la psiholog. Faptul că, în final, şi-a dat demisia, nu face altceva decât să o califice în finala pentru premiile Darwin.
Iar ca ridicolul să fie maxim, s-a mai lăsat şi expusă în media. Mă rog, cu pseudonim. Să vadă toată lumea că mesajul melodiei celor de la Sarmalele Reci, aia cu “Ţara te vrea prost” nu-i doar vorbă-n vânt. Că prea a luat-o personal. Şi a făcut-o şi pe un salariu low entry, de secretară. Singura explicaţie ce-mi trece prin cap pentru acest comportament, e că o fi şi ea una din alea care vrea cu orice preţ să ajungă “vedetă”. Că uite-aşa, de-acum încolo vom avea pe lângă “Casnica de la Masterchef” şi “Tocătoarea pentru Rio”.
Foto: Flickr
Sa stii ca am vizionat cu atentie fimuletul, si cred ca mai corect ar fi fost sa se adreseze justitiei cand a fost concediata daca nu exista un motiv valabil din Codul muncii decat Consiliului pentru discriminare. O problema psihologica, clar are, de acceptarea respingerii, si asta o dovedeste afirmatia ei ca a stat 4 luni tocand hartiile manual crezand ca daca va fi ,,cuminte” va fi reangajata pe vechiul post.
Şi ce rezultat ar fi obţinut? Că dacă omu nu te mai vrea în firma lui, cine îl poate obliga? Că dacă mergem pe acest raţionament, odată intrat într-o firmă, dacă tu nu vrei să pleci, patronul e obligat să te ţină până la pensie. Tare aş vrea să o văd de partea cealaltă: ea patron şi francezul ăla unul care nu vrea să înţeleagă chestia. oare cum ar reacţiona?
I-ar fi aratat ca si patronii trebuie sa respecte legislatia. Data viitoare s-ar fi gandit mai bine inainte sa concedieze dupa plac pe cineva.
Exista un articol in Codul muncii care face praf orice angajat, indiferent de angajator, privat sau bugetar, acela ca daca nu mai corespunzi postului, te poate concedia.
Ok. Patronul a înţeles că a greşit-o cu legislaţia şi a fost obligat să o reangajeze. Dar ea ce n-a înţeles?
Am zis ca are o problema, nu accepta respingerea. Cine crezi ca va castiga procesul intentat de patron pentru hartuire si afectarea imaginii?
Depinde de cât de destupat e judecătorul. Cunosc şi eu cazuri de sentinţe ciudate. Chiar pe aceeaşi speţă, sentinţe diferite.