Creme de la creme

De fiecare dată când mergem la cumpărături, invariabil soţia e atrasă de marele magnet care e raionul de cosmeticale. Şi nu ştiu cum face, dar de fiecare dată, după 10-15 minute de aşteptare, vine toată zâmbet către mine şi pune în coş cine ştie ce nouă cremuţă apărută pe piaţă. – E de faţă. Dar nu pentru asta pe care o faci tu! îmi spune.

unguento-de-palo-santoStau şi mă întreb mereu care e chestia cu toate cosmeticalele astea inventate doar să ia banii de la oameni. Şi de ce nu înţeleg ale noastre femei că totul e doar o păcăleală teribilă care doar costă şi nu produce niciun efect. Ştiu, imi vor sări în cap toate cele care citesc aşa ceva, dar tare aş vrea să-mi arate careva o femeie, care s-a dat cu nu ştiu ce cremă minune apărută pe piaţă şi a rămas întinsă toată. Cu pielea fină a fundului de bebe.

Cel mai bun exemplu al inutilităţii e dat de cele care, după ce s-au smăcuit pe piele la greu, descoperă că e musai s-o dea puţin şi la întins. Păi atunci cum e cu cremele minune? Au sau nu efect? Merită banii sau sunt doar un fel de avans la operaţiile estetice ulterioare? Şi mă gândesc că cele care au bani de cuţit au avut şi creme din acelea scumpe de tot, nu astea mai de toată lumea.

Zilnic, reclamele de la tv şi de prin reviste, le bombardează femeilor capul cu toate invenţiile, cică special concepute pentru ele. De fiecare dată cu o nouă formulă îmbunătăţită. Cu aloe vera. Cu ulei de jojoba. Cu migdale. Cu ananas şi nuci de cocos. Cu coenzima Q10. Cu lăptişor de matcă. Cu argan. Cu levănţică. Cu urzică. Cu extract de gălbenele. Cu ceară de albine. Cu unt de shea. Cu ulei de măsline. Cu unt de cacao. Cu muguri de pin. Cu ardei iute. Cu… Cu… Cu…. Cu de toate. De zici că orice ingredient ţi-ai pune pe piele, face minuni. Mai nou, ideea şi psihoza indusă e să nu care cumva să conţină parabeni. Le vezi pe toate cum stau la raft citind ingredientele imposibil de reţinut, aceleaşi chimicale de peste tot, căutând să descopere lipsa parabenilor. Dacă le vei chestiona, 99% dintre femei nu ar şti să dea o definiţie clară a acestora. Nu contează dacă acele creme au parameci. Ideea e să nu aibă parabeni.

Şi pentru că nu era suficientă lista cu împărţeala cremelor după ingrediente, s-a trecut şi la modul de utilizare. Sunt creme de faţă. Creme de mâini. Creme de picioare. Creme de călcâi. Creme antirid. Creme anticelulitice. Creme de zi. Creme de noapte. Cremă de corp. Creme de masaj. Creme de ce vrei şi ce nu vrei, aşteptând cuminţi în raft să le apuce o mână întinsă, păcălită de un miraj.

Toate sunt bune şi toate contribuie la…la nimic. Doar vând o iluzie. Una costisitoare pentru o industrie cu profituri de miliarde. Pentru că niciuna dintre femei nu se întreabă de unde atâţia bani pentru reclamele din revistele glossy ce apar în condiţii grafice deosebite şi în interminabilele reclame de la tv. Şi nu realizează câţi bani plătesc de fapt pentru aşa ceva. Ele doar vor să se dea cu cremă. Peste tot şi oricând. Sperând că dacă au reuşit să păcălească bărbaţii, vor reuşi acelaşi lucru şi cu natura. Amuzantelor!

16 Comments

  1. Ana R.

    Apreciez apelativul “amuzantelor”. Dar cata dreptate ai! Desi tu nu crezi in efectele lor eu am vazut diferentele intre femeile ce folosesc creme si cele ce nu folosesc deloc. Este adevarat ca uneori exageram in a achizitiona toate cremutele posibile dar si voi compensati cu alte achizitii nastrusnice. Noi cumparam creme iar voi electronice sau prostioare pentru masina, undite, echipaj de alpinism, crose de golf …..

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      Apăi Ană, nu prea cred că se compensează. Din cele ce le spui tu, de unele beneficiaţi şi voi (o tabletă, un playerHD, un aparat foto, etc) iar celelalte se referă doar la unii pasionaţi de. Nişte nişaţi cum s-ar zice. Dar la creme, s-avem rezon, una nu-i făr de-o cremă cel puţin în casă.Aşa că unde-i egalitatea? 😉

      Reply
  2. mihai vasilescu

    Krantzule, problemă este când, de la atâta cremă, le aluneca cratiţa din mână. :)))))

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      Vorbesti de cratita cu crema de zahar ars, da?

      Reply
  3. emy

    Si frumos straluceau in soare, o pereche de picioare proaspat cremuite! 😀

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      Aoleu! Chiar. Am uitat de crema aia autobronzantă… 🙂

      Reply
      1. emy

        Paaai, face ravagii si tot felul de dermatite! :)))

        Reply
        1. krantzro (Post author)

          Da, dar pe bani frumoşi… 🙂

        2. emy

          Frumos la frumos trage :)))

        3. krantzro (Post author)

          Aici am unele rezerve. C-am văzut nişte cupluri…

  4. Silvia Duma

    Cat sarcasm Domnilor! :-))

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      Eu am atenţionat cititorii din start. În scris. 😉

      Reply
  5. Andreotti

    Să mor io dacă nu știi mai multe despre creme decât am știut eu vreodată :))))
    Se pare că-s dintre puținele care nu cheltuie deloc bani pe creme, pe oje, pe acetone, pe cabinete cosmetice și frizerii 🙂 Am o singură cremă (o folosesc universal, chiar dacă cică-i de mâini), nu mă machiez, am unghille tăiate scurt și am aproape 40 de ani 😉

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      Nu-i aşa că-i mişto şi simplă viaţa unui bărbat? 🙂

      Reply
      1. Andreotti

        Când o să-mi găsesc o pereche de bile-n pantaloni, îți spun dacă-i mișto sau nu 😉

        Reply
      2. krantzro (Post author)

        Îţi trebuie ceva mai mult. Cunosc persoane la care “bilele” au uitat să cadă acolo, în pantaloni. Şi totuşi sunt bărbaţi. 🙂

        Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.