Scurt pe doi şi-n patru (12)

O ştire care deja a făcut înconjurul planetei de două ori, ne anunţă că Angelina Jolie şi-a extirpat ovarele: „Mă simt feminină, am făcut această alegere pentru mine şi familia mea”. Mă rog, era şi greu să te simţi masculină, chiar şi fără ovare sau ţâţe. E ciudat doar modul ăsta de a cotcodăci internaţional pentru fiecare mărgică făcută, ce ţine strict de persoana ta. Sau o fi vrând să lanseze o modă: “Fără sâni, fără ovare, acum şi fără creier! Mai feminină ca oricând!

 *******

Epidemia de Ebola din vestul Africii se va încheia până în luna august, apreciază directorul misiunii de profil a Naţiunilor Unite, Ismail Ould Cheikh Ahmed, citat de BBC News online. Simplu, nu? De parcă am fi avut un contract cu ea, care iată expiră la vară şi lumea nu mai doreşte prelungirea lui. Deci dragă Ebola, ai înţeles, da? S-au terminat fondurile, s-au testat toate variantele. Te poţi retrage liniştită în laboratoarele de unde ai venit. Ne mai vedem peste câţiva ani! Pa şi pusi! Nu te pup, că-s răcit!

 *******

Duminică după amiază mă întorceam cu maşina către Bucureşti când, deodată, la intrarea în nu mai ştiu ce comună din Bărăgan, un 4×4 mă depăşeşte în viteză şi îşi aprinde girofarurile albastre. Abia am apucat să văd înscrisul mare de pe maşină: “ANAF. Serviciul Antifraudă”. La ce flagrant de fraudă se duceau ăia duminică la ora 17, de era nevoie să o taie cu peste 100 la oră în localitate, numai ei ştiu. Sper numa să-i fi prins. Pe toţi! Mama lor de fraudatori, cum chinuie ei bieţii oameni în sfânta zi de duminică. Ce naiba mă, nu puteau să mai aştepte puţin şi să fraudeze de luni?

 *******

Emisiunea ”Vine Cheful” de la Pro TV a fost scoasă din grilă după numai două ediţii. Mi se pare normal. Cum pe acelaşi interval orar toate femeile erau ciotcă la Kanal D, salivând la rahatul şi baclavalele lui Suleyman, au rămas pe ProTV doar bărbaţii. Cu toţii crezând că un astfel de titlu se referă la mici, bere şi manele. Parcă-i şi văd pe bieţii bărbaţi, aşteptând cu o bere în mână să vină cheful, crezând că nenea ăla bucătar face doar nişte teleshopping la tigăi. Până s-au prins într-un final. Cum dracu să te apuce cheful de gătit în bucătărie? Băi ProTV, eşti prost?

2 Comments

  1. Silvia Duma

    De abia astept sa le citesc, sunt belea!

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      Da şi eu să le scriu… 🙂

      Reply

Leave a Reply to Silvia DumaCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.