Scurt pe doi şi-n patru (43)

În deschiderea evenimentului intitulat “Trei Ani — începutul sfârșitului regimului Băsescu — MRU — Predoiu”, care are loc la Palatul ParlamentuluiPremierul, Victor Ponta, președinte al PSD, s-a declarat mândru că este unul dintre cei 235 de parlamentari care au votat în urmă cu trei ani moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Ungureanu.

pontaTrecînd peste motivul organizării unei asemenea şuşe, care să întărească faptul că prostul dacă nu-i fudul parcă nu e prost destul, rămîne totuşi întrebarea: oare Ponta ştie că s-a terminat campania electorală şi a pierdut alegerile? Victore, scoală mă băiatule că avem treabă! Şi mai lasă naibii mîndria aia că iar te umpli de cucuie!

*******

România, Ungaria şi Finlanda au ramans ultimele ţări din Uniunea Europeana unde zoofilia nu este considerată o infracţiune, după ce Danemarca a interzis aceasta practică sexuală, scrie site-ul francez de ştiri 20minutes.fr.

Deci se cam strânge laţul. Cred că la ora asta, pe vîrfurile munţilor, citind ştirea pe tabletele date de colegul lor Ghiţă Vodafone, toţi ciobanii aruncă priviri umede mioarelor din turmă. Ce mai, o adevărată dramă! Şi nimeni nu mai înţelege nimic. Pe de-o parte vrem să păstrăm tradiţiile şi pe cealaltă le scoatem în afara legii. N-ajungea o dilemă pentru biata capră?

*******

Peste 300 de români au precomandat ceasul inteligent Apple Watch în magazinul online QuickMobile.ro, iar 10 dintre aceştia au plătit între 50.000 şi 80.000 de lei pe ediţia de lux Watch Edition.

Nu ştiu dacă cei 10 care au dat cîte o căruţă de bani pentru un apendice de iPhone realizează ce ţacă au luat. Pentru că după ce vor primi produsul, de cîte ori se vor uita la el, vor avea aceeaşi dilemă: Bă, eu pînă la urmă am cumpărat un produs Apple la preţ de aur sau nişte aur la preţ de produs Apple?

*******

Magistraţii de la Curtea Supremă vor lua miercuri în discuţie cererea de înlocuire a arestului preventiv depusă de primarul suspendat al Sectorului 5 din Capitală, Marian Vanghelie, aflat după gratii încă din 14 martie, când a fost plasat în arest preventiv pentru luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani.

Hai bre nea Mareane că te credeam om serios! Păi nu ziceai mata la intrare că le pregăteşti locuri în celulă lu Dragnea şi lu Giţă? Ce, nu mai ai răbdare? Hai că Dragnea deja îşi face bagajul iar Ghiţă nu mai are din ce să-şi ia cele necesare că i-au blocat conturile şi tre să se împrumute la prieteni. Sau te-ai plictisit de atîta joacă cu caii de şah şi vrei să te întorci la ăia ai tăi din sufrajărie? Ah, stai mă că m-am prins. Vine 1 Mai şi te aşteaptă băieţii cu grătarele aprinse. Pline cu mici…atenţii. Nu?

4 Comments

  1. racoltapetru6

    Pe acei cu ceasuri atât de scumpe, nimeni nu-i întreabă cât e ora, ci cât a costat bijuteria de la mână. De fapt asta e și ideea.

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      La nivelul ăla cred că nici nu mai întreabă. Ci îşi spun direct în minte: “Tre să-mi iau şi eu unul”

      Reply
  2. calinakimu

    Politica, politicienii, sistemele politice, economice si religioase…toate o apa si un pamant. Pacat ca nu este vorba si despre…OAMENI …

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      Ce rost ar avea? Mulţi sunt consideraţi cantităţi neglijabile.

      Reply

Leave a Reply to krantzroCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.