N-am să înţeleg niciodată motivaţia oricărei femei, din lumea civilizată modernă, de a folosi încălţări care să-i facă viaţa zilnică un chin. Nu ştiu şi nici nu mă interesează să caut în istorie, cine a fost idiotul care a inventat pantofii cu toc. Ăla cît mai înalt şi cît mai impropriu mersului normal. Îmi închipui doar că o fi fost ori vreun pitic complexat de propria înălţime, ori vreunu nemulţumit că partenera lui, o copilă de altfel, făcea prea multă notă discordantă cu el la apariţiile în public.
Ideea e că dacă pe atunci nu aveam pretenţii, că deh, lumea cică nu evoluase încă, nu prea mai înţeleg rostul lor în ziua de azi. Pentru că, invariabil, auzi în jurul tău numai vaiete şi oftaturi. Şi asta doar dacă emitentele acestora au ajuns clar la limita maximă de suportabilitate. Fiindcă pînă acolo, suferă în tăcere. Că dacă “Vai ce frumoşi sunt!…” vei tot auzi în jurul tău, continuarea cu “…dar m-au rupt la picioare şi mă bat de mă cac pe mine!”, niciodată. Cel puţin nu în public. Acolo vei vedea doar zîmbete. Mă rog, dacă rictusurile alea pot fi considerate aşa ceva. Ah, da! Şi neapărat privirile oarecum invidioase, masochiste şi ciudate, pentru un bărbat, ale celorlalte. Alea care parcă spun: “Ah, ce n-aş da să mă strîngă şi pe mine puţin ăia!”
Oare ce plăcere poţi găsi în nişte “pantofi” de care ştii sigură că te vor tortura la fiecare pas? Ce resort te împinge să-i cumperi, deşi te ia cu ameţeală de la prima urcare pe ei, la probă? Cum te poţi împăca cu gîndul că picioarele îţi vor sta ore întregi în continuu, într-o poziţie nefirească şi inumană? De ce insişti să crezi că numai chinuindu-te singură, vei fi mai atrăgătoare şi, sanchi, “te vei simţi mai feminină şi mai plină de încredere în tine“? Ce, altfel nu poţi? Nu ştii? De ce să te minţi aşa pe faţă? Pentru că, în majoritatea covîrşitoare a cazurilor, fiecare are la birou o altă pereche, de rezervă, de papuci sau şlapi, la care apelează brusc. Sau pur şi simplu se descalţă sub masă, măcar puţin, de pantofiorii ăia “de poveste“. Da, sigur de poveste, numai că toate parcă sunt surorile vitrege ale Cenuşăresei în momentul cînd prinţul încă avea dubii. Pentru că da, de mici, odată cu poveştile, se inoculează ideea că ar fi cine ştie ce magie dacă mergi pe tocuri. Ei bine, nu e. Sau dacă insistaţi pe da, o accept doar pe aia neagră.
Nu mai vorbim de cazurile cînd mergi la vreo petrecere. Cînd toate vin cu încă o pereche, la pachet. Că, na, “piciorul se mai umflă“. Deci nu poţi să vii direct cu ăia comozi, care nu-ţi fac nicio problemă. Nu! Tu trebuie neapărat să suferi! Pentru cine? Pentru ce? Ce e în mintea oricărei femei legat de acest aspect? Care e logica acestor decizii?
Ai fi tentat să crezi că la nivel mondial, există o mafie a plasturilor, leucoplasturilor şi a cremelor pentru picioare obosite şi rănite. Că altfel nu-mi explic de ce nu se creează o “modă” care să renunţe complet la acest gen de tortură autoimpusă. Toţi deştepţii creatori din industrie, insistă parcă să-şi bată joc de bietele femei. Iar ele acceptă cu bunăştiinţă. Şi resemnare parcă. Pentru că toate preferă, mai ales acum că tot a venit vara, să umble cu piciorul gol în încălţări. Nu contează că imediat ajung cu picioarele pline de rosături, băşici, bătături şi plasturi. Toate de dragul şi în numele modei, bineînţeles. Pentru că cică nu au de ales. Ele doar se încalţă şi merg mai departe. Ca Angela. Cum care Angela? Aia din filmul cu acelaşi nume. Da lu aia îi convenea. Că doar mergea cu maşina. Era taximetristă.
Cândva, o pereche de pantofi cu toc era un accesoriu exclusiv masculin. Scopul folosirii lor era de a spori aspectul viril și masculin. Credeam că pentru bărbaţi să privească defilarea femeilor încălţate cu pantofi înalţi e o distracţie. Una scumpă.
Văzînd filmuleţul din finalul articolului chiar e distractiv. 🙂
Krantz, cât de bine te înțeleg! Adică ce bine le zici.
Dar nu știi tot.
Pantofii cu toc foarte înalt te fac mai înaltă și-ți subțiază gleznele, dacă sunt de la natură subțiri. Dacă sunt groase, te fac să arăți ca o copitată biongulată, adică oaie.Dacă ai picioare frumoase, frumoase rămân și dacă umbli în șlapi. Dacă le ai urâte sau, doamne ferește, oribile, în X, poți să ți le tai, lumea o să-și amintească de fostele tale picioarele urâte, în X.
Pantofii cu toc foarte înalt, oricât de de firmă bună și calapod corect ar fi, tot îți schimbă centrul de greutate și mergi ciudat,Oasele bazinului înjură. Vertebrele scrâșnesc din dinți și strivesc discuri. Circulația sângelui se duce dracului. Te doare capul, ai amețeli, iei taxiul să traversezi strada. Și, în vremea asta, doi idioți care merg în urma ta, au următorul dialog: Ce craci nasoi are asta! Ce contează, când picioarele vin date la o parte!
Normal că nu le ştiu chiar pe toate. Că deh, cine să înţeleagă mintea femeii 😉
Oricum, mă gîndesc şi că există şanse mari să fiu şi bătut pe stradă cu tocurile cui ale pantofilor, pentru aceste convingeri. Izvorîte din capul unuia care nu înţelege moda şi “eternul feminin”. Şi special pentru amuzamentul tău:
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=0yZXWeNi5yE&w=560&h=315%5D
Io nu cred că aia s-a încălțat de bună voie! Cred că a jucat popa prostu pe porunci și a pierdut.
De ce se baga la greu silicoane in toate alea… de ce se fac gauri in urechi, nas, sprancene, buric si mai jos…de ce se fac tatuaje peste tot, in afara de limba si albul ochilor…de ce parul este colorat, decolorat, sucit, taiat si invartit in tot felul…de ce hainele sufoca, sau atarna…de ce… de ce… ?!
Simplu ! NICIODATA nu suntem multumiti de cum suntem, ca doar ni s-a spus inca de pe cand eram copii , ca nu suntem niciodata destul de buni(rai) pentru lumea asta. Asa ca trebuie sa fim “altfel”, sa devenim mai buni, mai frumosi, mai destepti, mai bogati, mai fistichii, mai nu stiu cum(?!). In conditile astea, nimeni nu-si doreste sa fie EL INSUSI… pur si simplu, autentinc, normal…
Mai mult decat atata…noi avem modele, ne comparam, in asemenea hal de prostie am ajuns. Si asta din cauza ca…avem spirit de turma, nu ne-am descoperit UNICITATEA. Cum sa compari unicitatile intre ele?! Nimeni nu se intreaba si atunci ramanem cu celelate intrebari …
Matematica e de vină! Aia cu aducerea la numitor comun. 😉
Cand se amesteca matematica…unde nu-i fierbe oala…
E o adevărată conspirație mondială prin care femeile sunt convinse că pantofii cu tocuri de diferite dimensiuni sunt un motiv în plus de atracție. De aici decurge o vânzare pe măsură și boli inevitabile, care cer, la rândul lor, alte cheltuieli binevenite pentru oportuniști. Un exemplu concret și recent este Mihaela Rădulescu.
Înţeleg “atracţia” pînă îţi găseşti perechea. Dar de ce să mai continui după?
Ca să nu-ți ieși din mână (sau din picioare), că după ce te lasă ăla și/ți cauți pe altu, pierzi măcar două luni să te-nveți iar cu cataligele.
Ce chestie domle şi cu picioarele astea: ba le chinui, ba nu ştii să le foloseşti cum trebuie. Băga-mi-aş picioarele!
Domnule, să vă spun eu, metafizic, cum stă treaba. Aşadar, atunci când te strâng pantofii, suferi, când suferi, simţi cu adevărat că exişti, adicătelea simţi cu adevărat că exişti atunci când eşti în nefericire, pentru că în fericire nu mai eşti, te dizolvi. Aşa că atunci când vreau să simt că exist, că exist cu adevărat, îmi îndes picioarele într-o pereche de pantofi care nu îmi vin, posibil cu un număr mai mic pentru că e singura cu adevărat care mi-a plăcut şi pe care pantofi, fireşte, am dat un pogon de bani în ideea că s’or mai lăsa la purtare, iar când spun pogon de bani nu glumesc.
Deci dacă înțeleg eu bine e un fel de “băga-mi-aş picioarele să-mi bag” care te răcoreşte brusc