Scurt pe doi (8)

“Parlamentarii UNPR au precizat că lucrează și la un program de guvernare pe termen mediu pentru a fi propus electoralului în anul 2016, care reprezintă viziunea formațiunii politice pe următorii 5 ani”, se arata intr-un comunicat de presă al UNPR după o întîlnire cu delegația Misiunii Comisiei Europene în România.

Ei nu că-i culmea! Deci după cinci minute de rîs încontinuu, cu muci, crezînd că nu mai prinzi ziua de mîine, recitind ştirea n-ai cum să nu te reapuci de burtă. Stai şi te întrebi în ce dimensiune trăiesc oamenii ăştia de se iau aşa în serios. Cum să spui că lucrezi la aşa ceva cînd tu nici măcar nu exişti? Fiind doar o caricatură de partid, întocmai ca şi sigla aia cu vultur de desene animate. Nu pe bune, dar orice oglindă normală, ar reflecta în dreptul lor doar o adunătură de fripturişti, cu dinţii rupţi de la atîtea ciolane luate de sub bot din toate părţile şi adunaţi ca nişte trişti în secta lu “Care dă mai mult”. Totul într-o izmeneală în formă agravantă. Singura variantă plauzibilă ar fi o greşeală de tipărire, iar ştirea corectă ar fi că “lucrează” un program de guvernare. Aşa cum au făcut-o de fiecare dată cînd interesul lor a contat. Exact pe modelul ăla simplu: unu pe faţă, unu pe dos…

UNPR

*******

Curtea Suprema a SUA a decis, vineri, cu un vot de 5 la 4, legalizarea căsătoriei între persoanele de acelasi sex în toate statele americane. Astfel, legea a devenit una naţională, valabila în toate cele 50 de de state.

Exact asta mai lipsea omenirii. Acum cercul e închis perfect. Şi toată lumea are exact ce şi unde-i trebuie. Acum nici nu vreau să mă gîndesc ce bucurie a fost la curul celora care au apludat această veste. Cred că încă o mai aplaudă şi acum. În picioare. Că de stat pe scaun nici nu poate fi vorba.

Later edit: ce chestie şi la băieţii de la WordPress. A ajuns şi la ei ştirea asta. Că altfel nu-mi explic curcubeul ăsta, brusc apărut în panelul de control. Mai răsfiraţi băieţi, mai răsfiraţi…

curcubeu

15 Comments

  1. ceciliadumitrache

    Am parcurs un material în care, subiectul principal fiind dreptul la viaţă, un subiect care atrăgea cititori, era şi un paragraf despre normalizarea“sexului între specii” – zoofilia era prezentată nici mai mult nici mai puţin decât un drept al animalelor. Scurt, fără să se dezvolte, doar se însămânţa ideea. E o logică inversă, dar va prinde, mă tem, la cei care nu sunt în stare să citească şi să înţeleagă un text întreg şi iau informaţia gata prelucrată de alţii.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      E loc pentru toţi sub soare. Ideea e să nu stai prea aproape de unii.

      Reply
  2. racoltapetru6

    Eeeei… păi dacă UNPR-ul o să aibă Program, va fi cu totul altceva! E tot ce contează, până ajunge la guvernare. Apoi se poate arunca la coș, așa cum se obișnuiește.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Da cine să-l facă? Oprea? E de guvernare nu de inviorare de la armată.

      Reply
  3. dede cati

    Lucreaza la un program de la 8 la 7 …..sau de vineri pana duminica …Mai sunt oare in tara asta oameni care sa_i creada ???

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Și ei sunt conștienţi că dacă merg singuri la alegeri, nici nu mai pupă parlamentul. Așa o ard pe genul interesant.

      Reply
  4. calinakimu

    Unepereul, acesta ramura uscata a pesedeului, se adreseaza cu tupeu …prea adormitului bobor. De ce nu ?!
    Ca americanii au legalizat casatoria intre aceleasi sexe…nu ma mira. Cel putin este la vedere, legal. Daca avortul este legal, adica CRIMA, de ce n-ar fi si casatoria …unisex ?!

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Mi se par puţin diferite cele două. La avort decizi tu pentru altul. La căsătorie e de bunăvoie.

      Reply
      1. calinakimu

        Foarte diferite…Ai dreptul sa decizi…crima.

        Reply
        1. Renata Carageani

          Și în cazul femeilor cărora sarcina le pune viața în pericol tot crimă e?
          Și dacă viitoarea posibilă mamă are un retard mintal și/sau locomotor tot crimă e?
          Si dacă sarcina e rezultatul unui viol tot crimă e?
          Și dacă se dovedește la timp, in timpul sarcinii că fătul prezintă anomalii genetice care vor da un handicap ireversibil tot crimă e?

        2. dede cati

          @Renata Carageani. Foarte bine punctat.

        3. calinakimu

          Nu !!! cazurile prezentate de tine sunt EXCEPTII si nu despre acestea vorbesc. Sa luam exceptile pe rand. De unde stie o viitoare mama ca va naste un copil retardat, inainte de a-l naste? Anomaliile genetice observate la timp, nu costituie o regula, nu sunt multe, la fel si cazurile de viol urmate de sarcina.
          Cred ca nu s-a inteles CORECT ce am vrut sa spun. Legiferarea avortului dincolo de aceste exceptii… este CRIMA, nu are nici o scuza. Astazi exista o multime de modalitati prin care poate fi evitata sarcina, fara sa se ajunga la avort.

  5. adelinailiescu

    Bai ce ma enerveaza curcubeul ala! De fapt cu “beul” n-am nimic…:)
    Oricum americanii sunt mult mai fraieri decat noi, nici macar n-au cerut sa fie recunoscuti delfinii ca persoana non-umana…

    Reply
  6. Renata Carageani

    Călina, se pot face teste genetice și se fac, în cazul femeilor care au o rudă cu sindrom Down, de pildă. Ce e aia legiferarea avortului? Că doar nu e obligatoriu. Vorbim de legalizare. Cred că fiecare femeie are dreptul să vrea sau să nu vrea un copil și să nu fie pedepsită cu obligativitatea de a-l face dacă a ratat o dată măsurile contraceptive.
    Un copil nedorit, abandonat în maternitate, ajuns pe stradă e ca o crimă cu sadism și premeditare față de un omor din culpă.

    Reply
  7. calinakimu

    Cazurile in care exista dovezi medicale, pot fi exceptate, este de dorit sa fie astfel, este NOERMAL, cum la fel de NORMAL este ca fiecare cuplu, fiecare femeie sa nu-si ucida copilul, fatul, ca nu au fost “atenti”, ca asa vor ei, ca au libertatea de a decide dreptul la viata si la moarte…Sunt doua lucruri ce nu au nimic in comun. Una este sa nu dau viata unui copil cu handicap, alta este sa-l ucizi din…neatentie, din nepasare , CUM SE PETRECE CEL MAI DES.

    Reply

Leave a Reply to krantzCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.