Mache şi Tache

Pe Mache şi Tache destinul i-a făcut să se cunoască destul de tîrziu. Erau deja trecuţi de prima tinereţe. Şi doar pura întîmplare i-a adus împreună în acelaşi birou din acea companie. Acolo unde au aflat unul de existenţa celuilalt. Aparent, n-ai fi zis c-ar putea avea ceva în comun.

Tache era ăla mai tare. În tot şi-n toate. Mai ales în clonţ. Avea tupeu. Tuna şi fulgera într-una cînd ceva nu era pe placul lui. Slobod la gură, găsea pe loc explicaţii la toate. Lucra în vînzări, lucru ce se dovedea a fi principalul lui atu. Şi reuşea, de fiecare dată, să transforme pînă şi eşecurile în nişte victorii, dar mai mici. Nu cîştiga cine ştie ce, dar oricum era peste medie.

Mache era exact opusul lui. Era mai moale. Mai maleabil. Rezervat şi potolit în limbaj. Nu te puteai supăra pe el nicicum. Era o încîntare să lucrezi cu Mache ca şi client. Erai ţinut în puf. Şi numai Mache ştie cîte a lăsat de la el, doar ca omul să fie mulţumit peste măsură. Şi deşi ar fi putut cîştiga mai mult, renunţa de bunăvoie în favoarea altora.

S-au completat perfect o perioadă şi au devenit buni prieteni. Erau şi lucrau în aceeaşi echipă. Se sprijineau unul pe altul la nevoie. Şi cu fiecare bere băută împreună, îşi ziceau mereu în sinea lor replica aia de film cu: “This is the begining of a beautiful friendship“.

Dar într-o zi, destinul a hotărît altfel pentru cei doi. Şi l-a trimis pe Mache să lucreze în altă parte. În alt oraş. Destul de aproape pentru costurile cu telefoanele. Dar şi suficient de departe pentru uitarea acelor ochi care nu se mai văd. Au mai fost la început apelurile alea dese cu noua viaţă a lui Mache. Apoi, treptat, s-au rărit din ce în ce mai mult. Au rămas cele de La mulţi ani!, A, da, şi SMS-urile de Craciun şi de Paşti. Alea prin care laşi în seama naşterii şi luminii ceea ce ai putea face tu cu mai mult succes.

Apoi Mache a aflat că Tache a plecat şi el din locul unde se cunoscuseră. Ceva neclar. Ba că a plecat el de bunăvoie, ba că a fost dat afară pentru gura lui mare. Ideea e că Tache primise şutul în cur. Ăla care i-a schimbat viaţa. Telefonul dat atunci de Mache, a fost mai mult de curiozitate. Nu prea avea cum să-l ajute de la distanţă pe Tache. Ştia că oricum Tache are resurse ca s-o scoată la liman. Şi în plus, avea şi el suficiente probleme puse în coadă spre rezolvare. Copii în creştere, nevoi continue, credite mari la bănci. Din fericire pentru Mache, serviciul îi permitea să rămînă pe linia de plutire. Îi era bine dar refuza oarecum să recunoască asta. Să nu pară pentru Cel de Sus că se laudă.

Au trecut anii peste cei doi şi odată cu ei şi schimbările. Despre Tache, Mache a aflat că şi-a deschis o firmă proprie şi încet-încet, s-a pus pe picioare. – Bravo ţie, Tache! – i-a spus de fiecare dată cînd mai vorbeau la telefon. Atît mai putea să spună Mache cu glas sfîrşit, întrucît, între timp, nori negri i s-au adunat peste casă. Mai precis peste jobul lui. Acolo unde, un nou şef, l-a făcut să realizeze că personajele negative din filmul ăla, Horrible bosses, erau nişte îngeri. Fiind capabil să-şi înjosească subalternii doar ca motiv de distracţie personală. Recurgînd la practici pentru care, gîndea Mache cu oarece invidie, Tache ar fi fost în stare să le tranşeze cu un pumn în gură. Dar Mache era Mache. A rămas la fel de moale şi maleabil. Dispus la compromisuri infinite. Ca să fie bine. Mai bine pentru alţii, nu pentru el. Şi tot spera la întoarcere la vremurile bune. Unde să mai fi plecat acum? Are deja o vîrstă şi joburi cît de cît mai bine plătite, ca ăsta, sunt mai greu de găsit. Iar creditele ce stau tîrnoaţă la cur, te fac să-ţi descoperi puteri nebănuite de a sta şi înghiţi chestii.

Întîmplarea face ca într-o zi, Tache să aibă drum şi ceva timp disponibil în oraşul în care Mache îşi blestemă zilele. Şi cu un simplu telefon, destinul îi pune din nou faţă în faţă pe cei doi la nişte mici cu bere. Aşa, de dragul vremilor de altădată. Tache, zîmbitor, drept şi sigur pe sine îl prinde în îmbrăţişarea lui pe un Mache, trist, pleoştit, cu un zîmbet al altuia pe faţă şi cu gîndurile aiurea, încă la job.

– Noroc Mache!

– Noroc Tache! Cum o mai duci?

– Mulţumesc lui Dumnezeu, foarte bine! – nu se sfieşte de loc Tache să precizeze, cu replica lui, acceaşi de fiecare dată la această întrebare. Tu?

– Eh, mai bine nu mă întreba! Că-mi vine s-o iau razna prin lume…

– …Apropo de lume, zice Tache, stai să-ţi spun. Am fost anul trecut în Bora-Bora! O nebunie! Rai, ceva de vis, nu alta! Şi scoate telefonul pentru a-i arăta lui Mache bucăţi din paradis. Şi în rest, cum îţi mai e? – întreabă Tache

– Cum să-mi fie. Îmi vine să mă arunc în faţa maşinii…

– …Apropo de maşină, intervine iar Tache, ţi-am spus că mi-am mai luat una? Da, îmi rămăsese mică cealaltă. Asta are de toate: GPS, ABS, EPS, MMS, USB, PPS, PLM, ce mai, ultima generaţie. Hai că te fac o tură cînd plecăm că-s cu ea. Aşa, şi tu, ce mai zici?

– Ce să mai zic, mai că-mi vine să mă arunc de la etaj…

– … Apropo de aruncat, ţine-ţi vorba: acum două săptămîni, de ziua mea, am sărit cu paraşuta. Uau ce senzaţie! În viaţa mea n-am trăit ceva mai mişto. Să simţi cum zbori liber ca pasărea. Ce mai! O nebunie! Şi scoate iar telefonul pentru a-i arăta lui Mache filmuleţul şi pozele şi toate cele de la aventura de neuitat.

Discuţia a continuat cîteva ore în aceeaşi notă. Cu un Tache, stăpîn pe sine, dispus să ia totul de la viaţă şi cu un Mache, copleşit, dispus să-i dea totul acesteia. În final s-au îmbrăţişat iar şi s-au despărţit la fel de prieteni. Unul cu o certitudine. Celălalt cu o speranţă abia pîlpîindă. Tache ştia clar că peste 3 luni pleacă în vacanţă la Las Vegas. Avea deja biletele luate. Mache sperînd ca şeful să-i aprobe cererea pentru un liber. Măcar un week-end prelungit cu o zi. Să poată da şi el o fugă la Eforie cu familia. N-a mai văzut concediu de 5 ani.

prieteni

Sursa foto

11 Comments

  1. racoltapetru6

    Aș zice că-i de vină conjunctura și nu caracterul celor doi. Putea să fie și invers, iar Mache să plece pe Coasta de Azur.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      O fi, nu zic nu. Dar şi Mache parcă se încăpăţînează să nu vrea.

      Reply
  2. calinakimu

    Bun,bun,am inteles povestea…dar de ce le spui PRIETENI celor doi, asta nu inteleg…?!

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Poate pentru că ei aşa se consideră.

      Reply
      1. calinakimu

        Revenim la coruperea conceptelor, la modul gresit de interpretare ale acestora.

        Reply
        1. krantz (Post author)

          Majoritatea preferă firul de păr întreg. Sfertul e apreciat doar la pornitul maşinii 🙂

        2. calinakimu

          La cat de fregmentari suntem, m-as mira…Noi nu suntem niciodata integrali in ceea ce facem sau gandim. Superficialitatea ne caracterizeaza, este mai comoda, mai…laşă.
          Revalorificarea conceptelor nu este un gest de “tetra capilo tomie”…este un gest de normalitate, dar nu se mai poarta.

        3. krantz (Post author)

          Dar oare s-a purtat vreodată?

        4. calinakimu

          Cand au fost enuntate…dar ,daca vrei sa-ti pastrezi manusile albe, le scoti cand sunt inca albe, adica nu le porti. Cam asa au inteles cei multi conceptele generoase.

  3. dede cati

    Daca s-ar intoarce roata si Mache ar ajunge Tache, poate ar proceda la fel….ca doar se stie de cand lumea si pamantul ca uiti total de prieteni atunci cand te capatuiesti oleaca…nasol dar asta_ i adevarul .

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Ne e cazul acela aici. E vorba că Mache o ţine pe-a lui… 🙂

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.