Yogandesc deci exist

Ciudate mai sunt căile Domnului, atunci cînd îţi fixează el un rendez-vous la nivel spiritual şi tu vrei, cu tot dinadinsul, să nu scapi ocazia unui print preview a ceea ce va fi cînd vei pleca definitiv la el. E drept, ciudate par doar pentru cei care stau pe margine. Mulţumindu-se cu un set complet de cruci la vederea chinurilor îndurate de ceilalţi mai curioşi din fire.

O bună prietenă de-a mea s-a apucat de ceva timp de yoga. Deocamdată la nivel de hobby, nu intensiv, ca personajul din cartea şi filmul celebru cu “Bagă-n tine, zi Tatăl nostru şi Hai fă-n fîn!”. Mai ales pe partea cu guru şi mîncat orice cu curry.

La început au fost doar exerciţiile de bază, explicarea principiilor şi aşezări paşnice în cur pe podea. Ochi închişi, degete unite ciudat şi nefiresc, sprijinite pe genunchii îndoiţi dureros sub tine. Murmurînd continuu un cît mai lung şir de “mmmmmmm”-uri şi crezîndu-te floare de lotus, salcie, piatră sau apă curgătoare. Toate în bătaia, mîngîierea sau înfiorarea aceluiaşi vînt. Neapărat lin.

Apoi a urmat faza cu cărămizile. Lucrînd şi acasă cu un set şi făcînd chestii, îndoiri periculoase şi jonglerii, de-a ajuns să umple de pizmă orice meşter zidar aflat în pragul pensionării, după ani de zile de experienţă.

Absolut firesc, pasul următor a fost cel de împins pereţi. Cu corpul îndoit în unghi drept, obtuz sau ascuţit şi lăsînd palmele să facă treaba. Cu toată forţa. Şi din ce în ce mai tare. Mi-era şi frică numai gîndindu-mă ce-ar fi însemnat să scape atunci cuiva o palmă. A întrerupt exerciţiile doar la rugămintea soţului, oarecum speriat de posibilitatea afectării structurii de rezistenţă a imobilului în care locuiau. Nu te poţi juca cu aşa ceva, mai ales cînd ştii că prin antrenament susţinut, poţi căpăta puteri neobănuite. Am văzut şi eu în filmele cu Bruce Lee.

Acum a ajuns la stadiul în care stă în cap pe scaune. Ce-o fi fost în mintea guru-lui care a invetat schema asta, numai el ştie. O fi fost pesemne o pedeapsă pentru adepţii obraznici, care vorbeau în timpul meditaţiilor şi, în lipsa cojilor de nucă, s-a recurs la ceva şi mai chinuitor. Fiind preluat şi dus peste mii de ani ca, sanchi, exerciţiu de echilibru. De parcă te-ai pregăti pentru un examen de angajare la circ. Firesc, ar urma după asta şpagatul pe două scaune. Acolo să vezi echilibru interior. Ce, numai Badea să poată? Alţii ce au?

Abia aştept faza cu levitaţia. Aia mi se pare Everestu yogăi. Ştiu că-i greu şi imposibil pentru mulţi, dar şi merită. Că uite-aşa o să pot să mă conving şi eu că n-a fost în zadar tot chinul. Vreau şi eu să pipăi curios aerul de dedesubt şi să urlu: Nu este!

Lăcomie la români. Nu-i de-ajuns să ai doar scaun la cap. Vrei două...

Lăcomie la români. Nu-i de-ajuns să ai doar scaun la cap. Vrei două…

2 Comments

  1. dede cati

    Cand te intinzi in pat la orizontala tot yoga se cheama ???

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Depinde ce urmează să faci 😉

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.