Ieri am fost la spălătorie cu maşina. Aia de serviciu. Ţipa săraca după o baie, ca un imigrant oprit la graniţa cu sîrme după frau Merkel. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, după 12 ani de spălături auto, pot spune cu mîna pe inimă că n-am mai întîlnit un băieţaş care să-şi ia treaba atît de în serios. Punînd atîta pasiune şi abnegaţie în munca lui, cum numai în filmele nord coreene ai mai putea să vezi. Deci, pe bune, a insistat cu jetul ăla de apă sub presiune pe fiecare contur şi îmbinare a maşinii, de ziceai că de asta atîrnă viaţa lui. Şi simţea în permanenţă pe el arsura punctului roşu pus de un lunetist ascuns undeva, care aştepta cea mai mică abatere pentru a apăsa pe trăgaci. A băgat tija aia în nişte cotloane ale maşinii, despre care doar producătorul ştia că există. Iar la un moment dat am crezut că va scoate şi un set de ace cu care să cureţe micronii de murdărie care au mai scăpat de la atîta frecat sub presiune.

A încercat şi puţină conversaţie specifică, asigurîndu-ma că : “Şefu, insist mai mult pe covoraşe că e murdare rău!”. Am încercat să-i explic că de fapt sunt, dar deja pornise aspiratorul şi buna mea intenţie s-a pierdut, trasă şi ea rapid în sacul de praf. Oricum sunt aproape convins că la plecare nu mai aveam nici măcar o bacterie agăţată de maşină.

I-am lăsat, ca de obicei pentru astfel de serviciu, 5 lei. Ştiu, pare meschin un bacşiş de 25% pentru un spălat de maşină. Dar nici el nu mi-a mai dat bon fiscal. Aşa că suntem chit. Sper doar să-l mai regăsesc şi la următoarea vizită. Nu de alta dar mi-e să nu-l ia colegii la ochi că le strică stilul. Sau să-l concedieze patronul că prea i se întorc  mulţi clienţi mulţumiţi şi-i blochează bisnisu.

masinaspbula

2 Comments

  1. Derea Gabriel

    Cred ca e in primele lui zile de munca.Nu o sa mai fie asa de entuziasmat crede-ma.Bine macar pentru aia 5 lei.Tine entuziasmul mai mult. 😀

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Îl verific data viitoare 😉

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.