Era la un moment dat pe Discovery National Geografic un serial de documentare: “Seconds from disaster“. Unele care luau nişte cazuri reale, ce se terminaseră cu adevărate tragedii şi disecau chirurgical fiecare acţiune care a condus la finalul catastrofal. Secundă cu secundă. Chestiile erau explicate ştiinţific, de experţi pricepuţi, să înţeleagă tot prostul şi să bage la cap. Să nu se mai repete. Că se făceau apoi altele, asta era altă discuţie. Puneau lupa şi pe ele şi mai făceau un episod. Iar ce ieşea în final era ceva interesant şi educativ totodată. Ceva care, ajuns în capul unora cu o brumă de luciditate, putea salva pe viitor alte vieţi, riscate absurd de economia făcută cu un şurub luat mai ieftin din China.
Poate că n-ar strica să începem să facem şi noi genul ăsta de documentare. Bine, după ce se mai liniştesc apele şi se trag toate concluziile. În cazul recent, mergînd pas cu pas, de la începutul afacerii şi pînă la tragedia de vineri.
De un singur lucru mă tem. Că dacă ne luăm după tehnicile de rahat ale filmelor făcute la noi, parcă văd că momentele cînd se merge la autorităţile statului pentru aprobări vor fi filmate doar pe întuneric, discuţiile cu funcţionarii publici care luau şpaga se vor auzi ca nişte şuşoteli şi se va cadra foarte mult timp pe frămîntările interioare ale autorilor dacă să ia / să dea sau nu bani. Ce se va auzi clar vor fi înjurăturile neaoşe gen:
- – Dă-l bă, în p–a mea de burete ignifugat! Cum să pierd cu căcatul ăsta încasările pe o oră?
sursa foto
După 50 de ani vom vedea tot adevărul. Până atunci șușotim presupuneri.
Eu zic că nu vom vedea nimic. Şi chiar dacă, prin absurd, ni-l va arăta cineva nu-l vom putea distinge. Ochii ne sunt prea obişnuţi cu bîjbîiala.
Mai există Sahia? La noi este un dezastru secundă de scundă, ce ne mai trebuie film?
Păi să rămînă pentru cei ce vin după.
National Geographic
Corect.