Politică cu stropi

Nu ştiu dacă propunerea preşedintelui Iohannis de a chema la consultări reprezentanţi ai celor din piaţă e o creaţie proprie sau mai degrabă a vreunui consilier priceput, gen Mihalache, în timp ce medita în poziţia lui favorită care l-a făcut celebru în toată lumea. Ideea e că aşa o gogoaşă, ce-ar umple de invidie orice vierme de mătase, numai un politician abil ar fi putut să născocească. De aceea, cei doi de mai sus ar putea ieşi lejer din lista cu “suspecţi”, lăsînd una mai scurtă.

Cine crede că e o mişcare, aşa, pro plebe, ori s-a născut ieri, ori tocmai s-a întors azi dintr-o călătorie interstelară care a durat cel puţin 25 de ani. Iar cei ce se încăpăţînează să aplaude aşa ceva, cred că au dificultăţi de a construi o frază cu o minimă coerenţă.

Oamenii cu ideea ştiau că practic e imposibil să scoţi din pălărie peste noapte, nişte lideri dintr-o mulţime adunată spontan în stradă. Şi-atunci de ce să nu arunci ca premiu în piaţă ceva ce ştii că sigur nu va fi revendicat de nimeni? Dai şi bine în poză… “Ia uite, tati, ce ofer eu în premieră pe ţară! Şi dacă voi, alde Neghiniţă, nu reuşiţi să vă cerneţi, e problema voastră.”

Nu vreau să cred că domnul preşedinte merge pe varianta cu “dacă vrei să-ţi meargă rostul, fii deştept şi fă pe prostul“. Nu de alta dar ne-ar cam jigni. Şi nici nu e cazul acum s-o faci pe nizaniul. E ca şi cum te-ai duce la WC-ul din Gara de Nord şi le-ai cere celor adunaţi acolo, supăraţi pe maţele care le-au trădat încrederea, şă-şi aleagă un lider care să vină să spună ce le trebuie. Asta deşi tu, ca paznic de budă, ştii că n-ai pus deloc hîrtie în cuşete.

Iar ceea ce se face că uită dl.Iohannis e că reprezentantul nostru, al străzii, e deja popoţoc la Cotroceni. Şi este chiar el. Pentru că acum un an, noi l-am pus acolo să ne apere interesele noastre, nu ale partidelor politice. A promis o listă întreagă de chestii şi uite unde am ajuns. Din nou în stradă. Iar dacă vrea neapărat să aibă o faţă în faţa lui, să ia o oglindă.

Aşa că domnule preşedinte, mai lăsaţi naibii bîta aia din mînă. Sau cel puţin staţi mai departe de bălţi. Că ne-aţi stropit de tot!

iohaniscotrocenibula

Klaus Iohannis, un preşedinte care, în momentele lui bune, dacă ar vorbi ceva mai repede să nu se piardă gluma pe drum, ar sparge cluburile de stand-up comedy.

 

sursa foto

 

4 Comments

  1. Renata Carageani

    Am râs cu stropi. De salivă. La faza cu bâta.
    Ești bun, nene!

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Vorba lu Ciutacu: “ştiu că-s arogant şi genial”. Şi chiar şi eu mai rîd cîteodată de mine.

      Reply
  2. racoltapetru6

    Io zic că ai avea talent și la stand-up comedy, că material ai, slavă Domnului. Da’ cred că ai mai auzit asta. 🙂

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Le iau şi eu pe rînd. Pas cu pas, vorba unuia.

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.