Oare e ceva cu noi?

Atunci cînd împăratul Traian și-a pus în gînd să guste prima lui salată de brînză cu roșii care chiar aveau gustul adevărat, habar n-avea ce greșeală făcea. A încercat Decebal să-l sperie cu o blană de lup, dar el nu și nu. O fi vrut omu să ne învețe cum e treaba cu spălatul zilnic peste tot și pișarea civilizată pe peretele vespasianei, da n-a avut cu cine. Și ce să vezi? Peste ceva timp, marele Imperiu Roman, din care începusem să ne dăm și noi mari că facem parte ca exportatori de sare și aur, s-a făcut țăndări.

A urmat apoi dorința nestăvilită a turcilor de a ne avea. La început, sub forma de băieți tineri și moldovence focoase. Dar apoi, văzînd și restul din jur care se asorta cu moțul turbanului său, Baiazid ne-a trecut pe lista cu ”A meu! A meu! A meu!”. Au mai fost niscaiva încercări de a-i arăta omului că greșește și că ar fi bine să-și cate de drum, dar în final, acestea au fost doar motiv pentru Eminescu de a concepe un subiect de examen pentru generații întregi care au dat Bac-ul la română. Urmarea? De strălucitorul și mult prealuminatul Imperiu Otoman s-a ales ulterior rahatul.

Apoi, demonstrînd că n-a învățat nimic la școală, preferînd lecțiile particulare cu studiul sadismului, Stalin și-a spus că n-ar strica să-și încerce și el norocul cu noi. Inițial, i-am spus și lui că nu e bine ce face și că riscă o nenorocire. Iar Antonescu și mai apoi Mihai I, optînd mai mult pentru modelul de mustață al lui Hitler, i-au spus-o chiar de la obraz. Și dacă pentru primul n-a fost cea mai bună variantă, pentru al doilea a fost doar un prilej de a constata cum poate să-ți rămînă mică chiar și o țară cît Rusia. Iar anii de mîndrie roșie ca cravata ce au urmat, n-au fost altceva decît preludiul chinuitor al prăbușirii marelui Imperiu Socialist.

Și pentru că istoria se repetă, ne-am trezit iar cu unii care ne-au vrut neapărat în aceeași barcă cu ei. Ignorînd toate semnalele pe care le-am tot dat de-a lungul vremii. Iar acum, cînd marea și moderna UE începe să ia apă, orice istoric serios care s-ar apleca asupra problemei, ar putea conchide, fără să greșească: ”Băi, românii ăștia chiar poartă ghinion!

ghinion

sursa foto

10 Comments

  1. Fabiola Ion

    Aha, deci noi suntem de vină! :)))

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Păi un țap tot tre să fie.

      Reply
  2. gheo

    Pai dracu i-a pus sa bucure la codrii nostri? Na! Acum se alege puradicu’ de ei! Piaza rea, ce mai!

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Și unde mai pui c-am și tăiat toți codrii ăia tentanți. Da’ ăia nu și nu.

      Reply
  3. racoltapetru6

    Deja mă gândesc la americani și la NATO. Că nici ei n-au imunitate la români.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Stai numa să vezi dacă iese Trump președinte cum o iau la vale.

      Reply
  4. Renata Carageani

    Dacă m-ar întreba cineva important – dar nu mă-ntreabă! – de ce sunt fan Krantz, m-aș încurca în explicații. Ca să dau bine la inteviu.
    Așa, în particular, e simplu: ești haios și serios și vițăvercea.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Păi atunci zic că-i mai bine să zici varianta simplă și la interviu. Că oamenii cică apreciază sinceritatea (mai ales aia politică). Plus că scapi și mai repede.
      Rămîne doar să găsești omul important. Și aici mă gîndesc că dacă o lumînare mai găsești prin casă, cu butoiul îți va fi mai greu.

      Reply
  5. calinakimu

    În lumina ultimelor ”săpături”, se pare că macaronarii s-ar trage din daci, chiar dacă ne-au tras-o mai apoi…Cât privește istoria capului plecat, la asta romănii, chiar că sunt premianți, râde în nas Europei. Că ne-am făcut și ne facem frate cu dracu, asta ne-a scos și ne-a băgat în rahat. Rămâne acum de stabilit, cât am stat în rahat și cât în afara …dânsului. Oricum, avem singurul imn din lume, care-și imploră poporul să se trezească. S-avem pardon…monșer, de ce să ne trezim, să muncim?!

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Chiar așa! Păi ce, degeaba am făcut tractoarele? Să muncească dînsele, dă-le naibii!

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.