Nu plînge, Ană!

Nici bine nu s-a dus aburul de pe oglinda în care doamna Ana de Bourbon-Parma a suflat pentru ultima dată, că ne-am și umplut de păreri de rău, suferință și regrete eterne. Toate prinse frumos în necrologuri asezonate pe alocuri cu accente de ode sau în simplele R.I.P.-uri la kilogram, pe un Facebook dotat acum și cu emoticoane oficiale aferente deplîngerii.

Asta, desigur în media și în lumea virtuală. Acolo unde, iată, pierdem simbol după simbol și ne și încăpățînăm să mai răscumpărăm vreunul. Plîngînd cu lacrimi de crocodil după cineva care ne-a fost complet indiferent în existența noastră de pînă acum. Pentru că în lumea reală, marea majoritate habar nu are cine a fost ”regina Ana”. Și nici dacă i s-ar fi arătat o poză acum cîteva zile, n-ar fi fost în stare să pronunțe un nume. Ăla simplu, darămite cel complet de Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita Marquerite de Bourbon-Parma.

Că pînă la urma urmei, cine a fost doamna? O simplă femeie pe care un dineu simandicos și albastru a adus-o întîmplător, după propriile spuse, în fața unui tînăr care, la fel de întîmplător, s-a jucat de-a regele într-o țară condusă în permanență de alții. Iar povestea care s-a scris simplu niște zeci de ani, nu cred că diferă de cea a (stră)bunicilor noștri care au apucat vremurile cînd alde Lascăr Catargiu, Brătianu și compania dădeau comenzi de zor la fabricile de sfoară, pentru ca norodul să se minuneze de cît de bine le e cu regele. Poate doar în ce privește dilemele legate de pensionul la care să meargă proprii copii. Că una era să trăiești în neutra Elveție și alta într-o Românie făcută țăndări și lăsată la discreția unor analfabeți, cu al cărei nume te-ai pricopsit peste noapte printr-o alianță matrimonială de secol XX, demnă de încă o carte de-a lui Copos cînd va fi să fie.

Ce rămîne acum în urmă e doar o viață de om. Una lungă, aproape de invidiat ținînd cont că ceasul s-a tot învîrtit timp de 92 de ani. O viață ca oricare alta, cu bune și cu rele. Regrete? Cine știe? Poate doar acelea că, în ciuda educației alese, una dintre fiice a fost arestată pentru niște ilegalități prin America iar cea mare, s-a gîndit că nu i-ar sta deloc rău în compania unui condamnat penal de la noi. Dar cine nu greșește în lumea asta?

Urmează acum 12 zile de priveghi național. La 35 de grade. Ceva de povestit și nepoților. Și totul pentru un joc de-a simbolistica prin care cică lumea să aibă timp de prezentat omagii. Unele false, în cea mai mare parte, într-un spectacol pe care televiziunile abia-l așteaptă. Că sigur vor fi prezenți acolo mii de oameni. Dar nu că le-ar păsa, așa cum vor scrie agențiile de presă ci că așa ne e neamul de gură-cască. Că și la Dolănescu a fost puhoi de lume. Iar la Mărioara Zăvoranu s-au rupt și haine.

Și dacă e să regret ceva la moartea Anei, ar fi că, uite, ea are parte de funeralii naționale. Deși bunica mea sau bunica ta, au făcut poate mult mai multe decît ea pentru România. Chiar și numai prin simplul fapt că s-au străduit să învețe limba acestei țări.

rege_mihai_ana

foto

8 Comments

  1. racoltapetru6

    Cel mai mare merit al Reginei Ana e că a fost un sprijin pentru Regele Mihai. Se pune, nu?

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Se pune. Ca la fiecare soață, normal.
      Ideea e că după asta mai rămîne și partea cu ce a mai făcut el, regele, cu tot sprijinul Anei, după ce a plecat? Că, la urma urmei, fiecare și-a văzut, firesc, de viața lui.

      Reply
  2. Renata Carageani

    Tușant text!
    Nici n-am comentariu.
    Lasă-mă să tac nițel, pînă mîine.

    Reply
  3. gheo

    Tusant articol! Chiar, de ce nu a invatat limba romana? O dilema din care nu pot iesi. Am impresia ca Regele a tinut-o departe de cotidian! Cica nici la Balcic nu a fost vreo data! Asta spune multe! Taciturna! Dumnezeu sa o odihneasca!
    P.S. Parca ar fi fost doamna Nina!

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Iată o întrebare la care răspunsul nu va mai veni niciodată. Și dacă da, va fi doar o părere personală.

      Reply
  4. Renata Carageani

    Eu, când am zis că „tușant”, mă gândeam la cârligul din final – „bunica mea sau bunica ta”… Mie, dacă-mi zici de bunică-mea, apeși butonul de play al unui film de foarte lung metraj. Unul pe care-l văd a enșpea mia oară, în capul meu, fără să mă plictisesc. Bunică-mea, la o sută de ani, o punea pe fii-sa (adică pe mama) s-o asculte la Tatăl Nostru, în franceză, ca să se asigure că mai știe ceva franceză.
    De-aia, e un „tușant” foarte personal.
    Dar textul e tușant și în general, prin surprinzătoarele puncte de vedere.

    Așișderea, interesant comentariul lui gheo. Ana, o eventuală Doamnă Nina. Cu o completare: nu e imposibil ca doamna Nina să fi fost în misiune, în toți anii ăștia în care l-a iubit pe Nelu. Și, dacă n-a învățat limba română e fiindcă nu i s-a ordonat.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Ferice de cei care s-au putut bucura de bunici și poveștile lor atît de mult. Ai mei, din păcate, și-au terminat rostul pe aici destul de repede.

      Reply
  5. Pingback: Mă înec în ochii tăi - Krantz

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.