Opriți Olimpiada! Vrem să coborîm!

Atunci cînd Simona Halep a hotărît să zika pas Jocurilor Olimpice de anul ăsta, țara a sărit ca arsă. Că cum de-și permite să nu ne reprezinte, ca nu e patrioată, că doar banii contează pentru ea, că aia, că ailaltă. Că pentru noi asemenea sportiv nu există și că ne vom mîndri doar cu cei care au ales să-și facă selfie-urile de rigoare cu o mînă și să ne facă cu cealaltă de la festivitatea de deschidere.

Jurnaliștii mai serioși, conștienți că există viață sportivă și pîine de mîncat și după Rio, n-au fost atît de categorici. Dar dacă-i citești pe fiecare, toți îi cam respectă decizia însă, dacă ar fi după ei, nu i-ar da notă de trecere la examenul cu ”dragostea de țară” și spiritul sportiv.

Acum, după cîteva zile de concurs, ce să zic, ne-am umplut de mîndrie. Iar după ce Olimpiada ne-a lovit lotul cu cerculețe precum o bilă de bowling și speranțele noastre la medalii (alea ale antrenorilor, combinate cu o doză semnificativă de ”Doamne-ajută!”) sar în toate direcțiile precum popicele doborîte, stai și te întrebi dacă decizia Simonei n-a fost chiar una bună. Că ce rost are atîta trambalare și emoție cînd te duci acolo doar cu gîndul de a face o ”figură frumoasă” și amăgindu-te cu spusele pline de compasiune pentru perdanți ale lu nea Cubertain. Conștient din start că antrenamentele tale, făcute prin săli de sport dotate doar cu promisiuni de partid și de stat nu au cum să ducă la aceleași rezultate ca cele unde banii se investesc cu folos pentru a testa cele mai noi metode și tehnici de antrenament și medicină sportivă.

E drept, se pare că am încercat și noi, pe ici pe colo, niște cuceriri ale medicinei. Mai mult pe parte chimică. Deși acolo aveam deja alți olimpici cu medalii. Numai că, ce să vezi, cuceririle nu erau chiar alea permise. Și tot chinul băieților de a fi zmeii apelor s-a fîsîit cu bulbuci mirosind ciudat într-o suspendare generală. Lăsîndu-i acum, pentru un an, numa buni de călăuze cu vîsle prin deltă pentru amatorii de pește.

Și apropo de pește, cum toată lumea știe că ăla de la cap se împute, privirile se îndreaptă spre conducere. Doar că, văzînd ce e și acolo, e la mintea cocoșului să realizezi că chiar și cu miniștri ai sportului foste legende pe ramură nu poate ieși ceva bun. Nu și dacă, după ce ai arătat lumii că poți fi cea mai bună, intri în PSD și-l aplauzi pe unul ca Ponta, sau te repezi să rezolvi cu prioritate problema imnului cîntat înainte de meciuri și să aprobi combinații ciudate de box cu gimnastică în relația antrenor-elev. Și-apoi, în loc să te minunezi de scoaterea orelor de sport din programa școlară și de nonșalanța cu care medicii dau pe bandă, inconștient și contra cost,  scutiri de la educația fizică, te duci și gogonezi ochii la cît de mare e statuia lui Iisus de la Rio. Asta bineînțels și cu familia adusă, zic unii, pe banii statului, că deh, nu degeaba ai ajuns ministru.

E clar că în ritmul ăsta, în curînd, cu același mod de abordare și cu noile reguli și baremuri de calificare la Olimpiadă, vom ajunge să vedem cu toții, public și sportivi, jocurile doar la televizor. Complăcîndu-ne trist dar comod la faza pe canapea. Scăpînd astfel și de grija și ambițiile legate de purtătorul de drapel.

Că și cu ăsta, parcă o și văd pe Cătălina Ponor la întoarcerea acasă. Ducîndu-se la Cotroceni pentru a preda un steag mai jerpelit chiar decît echipamentul oficial de doi lei, pe care COR încearcă să dea acum cu spray de ”solidaritate” pentru a ascunde mirosul de șmen și faptul că în loc de Kappa am acceptat un Kappra care năpîrlește în contact cu eșecul:

  • Și, cum a fost? – va întreba într-un puseu de logoree Iohannis.
  • Un fleac! Ne-au ciuruit! Nu credeam că doare așa tare…

iohannis_ponor_b

foto

2 Comments

  1. Mircea

    Amin și de la capăt

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Atîta doar că mai rămîne de rezolvat chestiunea cu vrutu și pututu.

      Reply

Leave a Reply to MirceaCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.