Protestatarul Gîgă

Aseară am fost în Piața Victoriei. Pentru prima oară. Cum s-ar spune, mi-am făcut botezul. Și asta pentru că, pînă acum, n-am mai participat la alte acțiuni de gen. Nu că n-aș fi fost deranjat de mizeriile cauzatoare, dar am tot crezut că dacă mă duc doar la vot de fiecare dată, ca cetățean aș fi putut fi bifat la cei model cu ”Așa da!”. Plus că aș putea zice că am avut noroc în viață și nu mi-a ajuns cuțitul la os. Și asta într-un mod ciudat, ținînd cont că, la cîte kile am și la constituția mea, mă pot îmbolnăvi doar de reumatism și boli de piele.

E drept, poate nici de data asta n-aș fi ieșit dacă nu ar fi insistat niște prieteni. Chit că, acum, după ce hahalerele politice cocoțate la vîrf și-au înfipt steagul cu trandafiri pe everestul tupeului și se întreabă mimînd uimirea: ”Cine-a pus rahat pe clanță?”, simțeam cuțitul intrat adînc în creier. Dar am descoperit că forma mea de protest e așa, mai pe modelul Pleșu. Comod și din dosul cuvintelor. Avînd totuși în același timp convingerea că, dacă societatea s-ar fi limitat doar la acest mod de protest de-a lungul istoriei, aș fi fost acum un sclav pe plantație, repetînd în grup formula cosorului lui Moceanu: ”O parte lemn-oasăăă și o parte fer-oasăăăă!

Așa că, odată ieșit din gura de metrou, prin ochii gogonați și făcuți roată ai unui novice plimbat dintr-un colț într-altul al pieței,  a doua zi a protestului s-a văzut cam așa:

  • – o masă enormă de oameni, amorfă și eterogenă, de toate vîrstele, grupată în bisericuțe. Care mai statice care mai umblătoare. Mai toți veniți acolo cu un scop teoretic declarat. Foarte mulți dispuși la implicare și în căutarea unor lideri care să canalizeze energia latentă ce se risipește în piață. Pentru că practic, aceasta pare a fi principala lipsă a unei forme de protest. Că una e să strige același lucru și în același timp, la unison, 80.000 de oameni, cu riscul de a crăpa tencuiala clădirilor din jur din cauza rezonanței și alta e să auzi scandări separate, sporadice și anemice, din zeci de colțuri ale pieței. Gîndiți-vă la efectul unei saltele pneumatice din care iese aerul prin mai multe găuri și faceți o comparație cu cel al eliberării cu forță printr-un singur loc. Zgomotul unei explozii e inconfundabil și imposibil de ignorat.
  • – o pădure de pancarte, care mai clasice, care mai originale și tînjind după gloria efemeră a unei postări de facebook. Toate într-un amalgam de cuvinte din care puteai reține: căcat, dragnea, abrogare, o.u.g, căcat, demisie, psd, căcat, ciuma roșie, neamsaturat, căcat, muie, jos guvernul, ordonanță, căcat, hoților, pușcărie, țepeș, DNA, rezistență, noaptea ca hoții, căcat, fără violență, furat, 199.999, altă întrebare, căcat s.a.m.d. Aparent, ai putea crede că fiecare cere alte chestii. Noroc cu căcatul ăla care le ține lipite în același loc și e pînă la urmă chintesența acțiunii celor de la putere. Și nici nu trebuie să mire că e peste tot, cît timp guvernul l-a aruncat în ventilator. Forțîndu-ne astfel să ne ștergem fiecare cum putem.
  • – acțiuni diverse și necoordonate ale celor prezenți. Unii huiduie. Huooooo! Alții fluieră. Unii scandează lozinci. Hoțiiii! Hoțiiiii! Se flutură steaguri. Uite-l și pe stegarul dac! Ha, e îmbrăcat civil. Nu mai e în cămașa aia a lui albă și lungă. Se agită pancarte. Ici-colo lasere proiectate pe clădirea guvernului ce se urmăresc unele pe altele. O dronă cu lumini roșii-verzi captează atenția în timp ce-și face loc în sus pe cer către mijlocul pieței. Lumea zîmbește cu gîturile date pe spate. Oare are cameră? Unii merg prin mulțime cu tobe în ritm de samba. Chiar îți vine să dansezi puțin. Noroc cu o nouă serie de: DNA, să vină să vă ia!! ce pornește de lîngă tine și-ți amintește de ce ești acolo. Alții sar în loc să se mai dezmorțească de frigul ce pătrunde în oase pe nesimțite și transformă fizic mucii în apă. Mulți, ca de obicei, cu ochii în telefoane. Atenți să nu scape ultima memă virală cu Dragnea. Unii s-au gîndit că e ok să se avînte în mijlocul mulțimii cu bicicleta. Bine măcar că erau pe lîngă ea. Alții își mai lăsau din brațe pechinezii, speriați săracii de atîta vacarm în jur, să mai amușine în căutarea El-dorado-ului lui Soros. Și cînd credeai că ai găsit un loc mai liniștit și mai user-friendly, TIIIIIIIIT ! TIIIIIIIT ! o vuvuzea îți plimbă între urechi cele două timpane făcute vraiște, gata să scoată două batistuțe mici și albe în semn de predare. Practic, ai sentimentul că ești la o sărbătoare națională unde fiecare se manifestă în felul lui. Și lipsesc doar grătarele sfîrîinde și avioanele de pe cer care să treacă în viteză, lăsînd în urmă dîre multicolore pentru efect.

Sigur, am văzut mult mai multe în cele aproape două ore de ținut ochii deschiși pentru a prinde cît mai mult din noua experiență. Și poate că alții m-ar contrazice vis-a-vis de cele relatate de mine. Asta e. Chestie de unghi.

Un sigur lucru nu am văzut în piață. Ura. Bine, nu aia anti hoție care e absolut firescă. Ci ura aia viscerală care să-ți schimonosească figura. Și indiferent de cîte sute de fețe am privit, niciuna nu avea așa ceva. Pentru că cei prezenți acolo nu cred că pot fi capabili să urască. Fiindcă nu depind de nimeni și nu se tem că și-ar putea pierde privilegii sau avantaje materiale. Unele care îi pot transforma ușor în masă de manevră. Acesta e marele lor avantaj. Și preferă să creadă în continuare cu tărie, speranță, încredere și o doză de naivitate aș adăuga, că așa se pot schimba lucrurile prost făcute de un politic din ce în ce mai mizerabil și mai totalitar. Și clar nu ai cum să urăști cu putere dacă, indiferent de cît de greu o duci, poți să faci abstracție de suta aia de lei amăgitoare promisă pentru mîine. Un mîine care, lăsat de capul lui, ne poate aduce pe nesimțite într-un ieri groaznic.

 

28 Comments

  1. Ionut

    Treaba asta cu ura e cu dus si intors. Nici mizerabilii de la putere nu o vad in ochii celor din piata. Si de aceea nu le frica si nu ii intereseaza. Isi dau seama ca aceasta “sarbatoare” nu prea are cum sa se transforme in rascoala.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Eu deocamdată nu zic hop. Iar fețele pe care le văd prin studiourile tv, care altădată musteau de suficiența cîștigătorului total, au mai căzut. Mai latră unii tineri și cu speranța că-i va vedea Dragnea, dar ăi bătrîni cam simt că-i groasă și-s cu volumul pe minim. Bine, nu-i luăm în calcul pe cei cu nino-nino.

      Reply
  2. racoltapetru6

    Mulțimea se ferește să-și mai aleagă lideri. Prea au fost dezamăgiți de ei, prea ușor pot fi acuzați de cine știe ce păcate sau să fie ademeniți de partide.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Așa e. Și pe undeva poate că e mai bine. Dar pînă la un punct. Că altfel apare riscul de fîsîire.

      Reply
  3. Renata Carageani

    Bun reporter de teren ești! Am văzut mai bine Piața în textul tău decât la televizor.
    Îți mai amintești cât a durat protestul și câți oameni au fost în Piață până a căzut guvernul Boc? De zece ori mai puțini. Prin urmare, rămân la părerea mea pe care unii o consideră greșită: nu mulțimile trântesc guvernele. Când strada câștigă e pentru că așa trebuia.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      E posibil să fie așa cum spui. Dar sigur mulțimile sunt un bun catalizator care grăbește reacția.
      Cred totuși că aici e vorba de altceva. Pentru că doar ultrașii pesediști pot spune că cei din piață sunt aduși politic ca în celelalte cazuri. E totuși un alt gen de indignare socială, indiferent cu ce partid ai votat și-l aplauzi pe facebook.

      Reply
      1. Renata Carageani

        N-am votat niciodată decât cu PNL-ul. Când acesta s-a spurcat primind cohortele pedeliste, n-am mai votat.
        Cei din piață nu sunt aduși politic. Sunt societatea civilă nițel manipulată de superficialitatea de-a nu fi citit decât recenzii la ordonanța nefastă. În prima zi, cred că i-a împins din spate și „serviciile” (dezacordul mi-l asum), că ne știe o nație de stătători în casă, la numărat banii de la un salariu la altul, ori Codruța era prea speriată de ce-ar fi putut să pățească (soarta lui Coldea) ca să nu-și mâne în luptă prietenii tăcuți care doar ascultă și trimit probe la DNA.
        I-a politizat nițel Johannis, cu participarea lui jalnică în vestă antiglonț, brâu de sepepiști și apoi în mașină, mergând la pas, cu ei, dar totuși pe patru roți.
        A fost cea mai fidelă ilustrare a poveștii juma de om călare pe juma de iepure șchiop.
        Cei din piață ar fi putut să se definească drept societatea civilă, cu toate aceste imixtiuni, dar i-a politizat Nicușor Dan, căruia nu i-a trebuit mai mult de o „peste noapte” ca să devină din cetățean independent care vrea binele patriei un onorabil om politic al unui partid nou-înființat. Pe urmă i-a ridiculizat Turcescu, cu prezența lui de acoperit-descoperit. care ar fi trebuit aruncat afară din mulțime cu ouă stricate și roșii cofleșite.
        Abia acum, când sar bine de suta de mii, ar putea să se coaguleze într-o adevărată societate civilă, dar le lipsește ura față de mafia politică generală. Se concentrează pe mafia actuală. Greșit că leagănă trei fantoșe de pârnăiași cu chipurile primilor 3-4 pesediști din partid și guvern! Trebuiau adăugați Năstase, Boc, Udrea, Cocoș, Videanu, Anastase și mulți alții care nu-mi vin în minte acum, toată șleahta de hoți tupeiști care au cărat banii statului în conturile lor și tot acolo le sunt banii, chiar dacă unii au văzut pârnaia cu șobolani pe dinăuntru, preț de câteva luni,
        Dacă ar fi o societate civilă responsabilă și ageră, de mâine ar putea dovedi asta, agitând o singură lozincă multiplicată pe deasupra capetelor, să se vadă și din satelit: corupților, mafioților, hoților, banul furat înapoi la stat.
        Sunt sigură că, dacă Udrea ar fi pusă să aleagă între conturile ei și niscai pușcărie, ar alege a doua variantă. Exact așa ar proceda toți baronii pesediști: pârnaie, da, dar să rămânem cu bănuțul.
        E, Dracnea e mai al dracului: vrea să rămână cu banii lui, dar nici să nu tragă pe nas mirosurile pestilențiale din celulă.
        Unde erau sutele astea de mii de oameni când Antonescu a părăsit coaliția fără explicații, cu riscul de-a fi considerat nebun?
        Unde erau manifestanții ăștia conștienți de jocurile politice, când veșnicul obraznic – Ponta – și-a dat demisia? N-au observat că nu mulțimea l-a aruncat pe scări, ci Dragnea? Poate că, asa cum nu poți analiza un studiu clinic care a durat 7 ani, doar citind rezumatul de șapte rânduri, tot așa nu e bine să ieși pe stradă ca să bifezi la număr, că afli tu, acolo, pentru ce ai ieșit.

        Reply
        1. ducu

          doamna scritoare .i-ţi fi scris ‘mneavoastră decât două cărţi dar nu mai păcăliţi pe nimeni .
          sunteţi atât de departe de adevăr , iertare
          rămâneţi la ce vă pricepeţi
          manipulare
          cine-o să vă creadă
          eu nu !

        2. krantz (Post author)

          @Renata, aia cu manipulați de servicii nu prea ține. Că dacă m-a scos pe mine, de două ori pînă acum, din convingere, înclin să cred că și pe 99% din cei de acolo și din țară i-a scos la fel și nu altfel.
          Legat de lipsa altor chipuri spînzurate-n vîrf de băț, e discutabil. Că și marea Americă, deși știa că Al Capone era ucigașul ucigașilor și mafiotul mafioților n-a putut să-l prindă legat decît cu un mizilic pe parte economică. Așa și cu alde Udrea, Anastase &co. Legal, nu sunt probe.
          Iar ghinionul celor de la psd e că mămăliga a explodat pe timpul serviciului lor în urma unei mizerii de colecție. Și nu e nevoie de studii de specialitate să înțelegi acele articole din ordonață care pun pe față rahatul pe clanță. Eu le-am citit și nu pot fi convins de explicațiile puerile ale celor care au făcut-o.

        3. DoarF

          Legal nu sunt probe. Asa zici. Presupun ca din convingere. Dar cu continuarea cum facem? A interesat pe cineva sa fie probe? Ai un raspuns, al tau, pentru aceasta intrebare?
          Spui ca nu esti convins de explicatiile puerile ale celor care au facut-o. Foarte corect. Dar asta inseamna ca explicatiile altora sunt mai bune? Sau ca ordonantele sunt proaste?

        4. krantz (Post author)

          @DoarF, crede-mă că mor de ciudă cînd văd că mai toți pdliştii de vază ne dau cu tifla şi o ard arogant deşi toată țara a văzut mizeriile făcute. Dar e posibil, nu ştiu, ca acestea să fi fost făcute şmechereşte adică cu mîna subalternilor care au semnat la dispozițiile orale ale miniştrilor şi acestea cu greu pot fi admise în instanță. Am lucrat şi eu la o firmă de stat prin 2000 şi am văzut la nivel micro cum se sifonau banii. Schema clasică şi legală: 3 oferte care veneau de la cel ce trebuia să cîştige. 2 erau de la firme fantomă şi se alegea cea mai bună. Cu valoarea de 2-3 ori mai mare decît prețul similar din piață dar cu mult mai ieftină decît celelalte. Directorul dădea dispoziții dar de semnat semnau alții. Ca judecător, nu ştiu ce ai putea face mai mult decît să condamni trepăduşul care a semnat.

        5. DoarF

          te cred, dar mai si cred ca te uiti in directia gresita. Sunt destule lucruri publice pe care poti sa le analizezi. Cum ar fi reactia DNA-ului in cazul Mircea Basescu. Sau cazul S.Ghita. Sau cazul Toni Grebla. Sau cazul D. Valcov. Sau cazul Gelu Diaconu. Sau… .Si cand le pui pe astea cap la cap, o sa ti se limpezeasca si tie vederea de la balcon. Asta daca nu refuzi sa privesti. Sau sa confunzi intrebarile de ce si pentru cine cu coincidenta.

      2. krantz (Post author)

        @DoarF, pînă la urmă, unde bați? Vrei desființare DNA sau ce, că nu prea înțeleg.

        Reply
  4. DoarF

    Ma scuzi. Mi s-a parut ca-ti doreai ca hotii, indiferent de numele lor, sa nu mai aiba protectie “de sus”.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Da asta vreau. Dar văd că deturnăm sensul discuției. Aici vorbeam de protestele anti mizeria cu ordonanța 13. Cum am mai spus, e necesar să se schimbe tot ce trebuie. Ok. Ai o nemulțumire vis a vis de şefa DNA, poți ieşi în stradă să protestezi pentru schimbare. Eu în acest moment sunt mult mai deranjat de ce a făcut guvernul decît de faptul că Kovesi a plagiat 4%. Poate că va veni şi timpul ei. Dar mă gîndesc că atunci cînd îți ia foc casa salvezi întîi copiii şi după aceea bibeloul cu peşte de pe televizor

      Reply
      1. DoarF

        Ai niste raspunsuri in alta parte care cred ca-ti lamureste aceasta intrebare.
        Daca vrei sa discutam doar de ordonanta 13, discutam, dar discutia nu se poate purta decat pe fond. Si pe cadrul legislativ din care face parte. Cu raspunsuri, cat se poate de complete la intrebari pe care consider ca toata lumea ar trebui sa si le puna inainte sa decreteze ca trebuie tinuta/abrogata. Cum ar fi: ce e bun in ea. De ce e bun. Ce e rau in ea. De ce e rau. Face mai mult bine sau mai mult rau. Care rau e de preferat in conditiile actuale. Iti doresti o astfel de disctutie?

        Eu ma gandesc sa pun mana pe galeata/pompa/hidrant si sa sting focul. De, chestie de perspectiva.

        Reply
        1. krantz (Post author)

          Ca să mă lămuresc mai clar: consideri că lumea nu trebuia să iasă în stradă?
          Iar legat de foc, eu aş vrea să ştiu întîi că toate persoanele sunt evacuate şi apoi dau cu extinctorul. Că aşa fac şi pompierii. Bineînțeles, daca vorbim de ditai pălălaia care a cuprins toată casa.

        2. DoarF

          Am mai spus, consider ca era normal sa iasa doar cei care au facut o analiza temeinica a ei corelata cu cadrul legislativ din care face parte. Daca au ajuns la concluzia ca valvataia e suficient de mare

        3. krantz (Post author)

          Să înțeleg că eşti o astfel de persoană care a analizat temeinic faptele corelîndu-le cu cadrul legislativ?

        4. DoarF

          Da, atat cat mi-a permis intelectul

        5. krantz (Post author)

          Ok. Și după toată analiza făcută, era normal sau nu să iasă lumea în stradă, ținînd cont că, legal, mișeii au făcut tot ce era posibil să nu se mai poată da înapoi?

        6. DoarF

          O sa-ti raspund doar la a doua parte(la prima ti-am raspuns deja de cateva ori). Esti putin in eroare: nu au facut tot ce era posibil ca sa nu se mai poata da inapoi. Caci, spre exemplu, daca nu puneau cele 10 zile, intra in vigoare de pe 1 februarie. Aveau puterea asta in pixul lor. Legal.

      2. DoarF

        Ma grabeam de dimineata, asa ca revin cu un raspuns mai detaliat.
        Ti-am spus ca doar cei ce au citit si inteles ordonanta ar fi fost normal sa fie in piata. Asta strict pe problema juridica a ordonantei. Piata a cerut la unison abrogati si apoi plecati(partea cu plecati nu o dezvolt acum). Ordonanta 14 a facut fix ce a cerut piata: a dat “revert” la tot ce era in ordonanta 13. Evident ca au facut-o in scarba si dispret: aveti grija ce va doriti ca se poate intampla. Si a sarit lumea in sus ca ordonanta 14 contine chestii nu chiar constitutionale. Mai mult, CCR a spus intr-o decizie din 1995(am pus la renata, cauta acolo) ca dupa trimiterea la parlament, guvernul nu mai are voie sa mai modifice nimic in ordonanta si nici sa o abroge. Daca cineva contesta la CCR ordonata 14 CCR ar cam fi obligat sa o declare neconstitutionala in intregime. Ca asa e cu principiile de drept, nu prea te joci. Eu daca as fi judecat in acest moment pentru abuz in serviciu as ridica exceptie de neconstitutionalitate a ordonantei 14. Si sa vezi atunci bucurie cand ordonanta 13 intra in vigoare prin declararea 14 ca neconstitutionala. LE: vad acum pe stirile digi 24 ca deja unul a cerut sesizarea CCR pt ordonanta 14…
        Care era solutia ok? Pai protestatarii trebuiau sa ceara parlamentului respingerea ordonantei 13 in termenul de 10 zile. Timp era suficient daca se lua aceasta decizie.
        Intelegi acum de ce sustin ca nu trebuie sa “ceri” pe un subiect despre care nu cunosti prea multe?
        Stau si ma intreb daca aceste chestiuni au fost discutate in piata. Daca cineva din piata a facut astfel de analize si le-a facut publice celor x sute de mii de protestatari. Ce parere ai?

        Pe fond, despre oug 13. Ca in fiecare problema umana, sunt chestii foarte bune, chestii bune si chestii mai putin bune. Dar dupa cum ti-am spus o discutie despre asta intra in sfera juridica si nu stiu ce cultura juridica ai. Interpretarea mea este ca dimensiunea catostrofala prezentata in spatiul public este mult umflata cu pompa. Vad acum ca deja o instanta a considerat ca infractiunea de abuz in serviciu a fost deja dezincriminata prin neactualizarea legii. Nu-mi e clar daca asta functioneaza ca legea penala mai favorabila, dar din punct de vedere juridic, suntem intr-un cacat cat casa. Si singuri ne-am pus intr-o situatie imposibila. Te intreb pe tine, strada poarta vre o responsabilitate?

        Trebuia protestat impotriva guvernului? Pai la cum s-au prezentat cu aceasta ordonanta, clar. Niste incompetenti. Daca eram eu in locul lui Iordache la celebra conferinta de presa, vorbeam cel putin o ora despre decizia CCR, despre comisia de la Venetia, despre principii de drept aplicabile in aceasta cauza, NEFIIND jurist de meserie. Dar vezi tu, in mintea mea, chestiile sunt complet separate: textul oug e una, prestatia guvernului e alta. Una poate sa fie buna, alta poate sa fie proasta. Si ca tot vorbim de prestatii jalnice, tot asa a fost si prestatia presedintelui, CSM-ului, DNA-ului si procurorului general, relativ la chestiunea ordonantei. Iar daca vorbim de principii, si impotriva lor ar trebui protestat, pentru motive de prestatie jalnica si lasa(in cazul CSM-ului).

        Uite, iti las un link despre un abuz in serviciu din state. Este un articol greoi pentru cei care nu au notiuni minime de drept, dar anumite princpii din drept ar trebui sa fie suficient de clare. Spre exemplu, „un statut în acest domeniu, care poate fi, din punct de vedere lingvistic, interpretat fie ca un satâr de măcelar, fie ca un bisturiu, ar trebui să fie în mod rezonabil considerat a fi cel din urmă” inseamna ca termenii nu ar trebui folositi in mod abuziv, doar pentru ca se poate interpreta si asa. Tare sunt curios cum justifica DNA-ul cercetarea “guvernului” pentru oug 13 pentru favorizarea faptuitorului. Daca am accepta ca o lege/ordonanta care usureaza situatia juridica este un “ajutor[…] in scopul impiedicarii”, atunci, prin analogie, inseamna ca orice modificare a codului penal in sensul usurarii pedepselor sunt acte de favorizare a infractorului. Deci, modificarea lui ar trebui facuta doar in sensul inaspririi pedepselor. Realizezi ce aberatie e asta?

        Art. 269
        Favorizarea făptuitorului
        (1) Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

        Ps. Ti-am recomandat sa iesi din paradigma alb/negru. Nici o actiune(ex iesit in strada, oug 13, caderea guvernului, alegeri anticipate…) nu este doar alba sau doar neagra. Are parti albe, dar are si parti negre. Decizia daca este mai mult alb sau mai mult negru este individuala. Si este cu atat mai corecta cu cat reusesti sa identifici cat mai multe elemente de acest tip. Dar na, indemnul meu de a studia problemele, cu capul tau, in mod amanuntit se traduce, de catre unii, in dezinformare.

        Ps. asta e ultimul comentariu de acest tip pe care o sa-l fac. Nu sunt jurist iar analiza mea poate sa fie complet eronata. Nu doresc sa “o impun”, tie sau altcuiva, ca fiind adevarta. Dar cand vad atata superficialitate de la cei care pretind ca ei cei buni, ma cam ia durerea de cap.

        Reply
      3. klaus

        4% e problema? :). Uite, io-s băiat gigel și mi se fâlfâie de ăia 4%. E bibeloul pește de pe televizor. Să fie sănătoasă!

        Reply
  5. DoarF

    Ps. nu-mi place cum invoci acel procent de 4%. Dar ca sa tinem topicul curat, nu o sa mai insist.

    Reply
  6. Mi Argo

    free-lancer-ul in manipularea si deturnarea informatiilor uita ca Plagiatul a fost “descoperit” de societatea româneasca foarte tarziu, atunci cand devenise “norma” printre politicieni, anume o data cu explozia cazului “dottore puie monta”. pontache a fost nedumerit la inceput pentru ca nu stia nici el ce inseamna plagiat si nici macar ce inseamna “teza de doctorat” pentru ca nu el o facuse, el doar o cumparase, asa ca toata lumea “buna”. ea consta in 300 de pagini din care cel putin 100 fusesera preluate prin copy-paste din lucrari publicate necitate. copy-paste inseamna chiar copy-paste electronic, nici nu trebuie sa te obosesti sa rescrii. in urma furtului intelectual care l-a procopsit cu diploma de doctorat, pontax a devenit avocat in barou fara concurs. dupa care a mai publicat si alte doua carti plagiate ca sa devina conferentiar. prin urmare tot prin frauda. detaliile se gasesc aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cazul_plagiatului_din_teza_de_doctorat_a_lui_Victor_Ponta
    si totusi, societatea româneasca a tolerat timp de 3 ani mizeria asta intelectuala si pe purtatorul ei in postul de prim-ministru. nu prim-condamnat, ci prim-ministru. o performanta greu de atins in europa si chiar in lume. iata insa ca dupa inca 5 ani sunt tot mai putin tolerate furtul, jaful, lichelismul, clientelismul si politica mafiota. azi oamenii sunt in sfarsit capabili sa protesteze si refuza sa se mai lase pacaliti.
    chiar daca esalonul doi face eforturi disperate cu deturnarea si manipularea.

    Reply
    1. DoarF

      Mda…cum stiu altii mai bine ce uit eu si ce nu. Dar ma rog, asa e cand ai greta morola selectiva. Da, mizeria intelectuala in cazul Ponta a fost multa. Si pentru asta, ii dai cu netolerarea furtului, jafului, lichelismului, clientelismului si politicii mafiote ca sa combati pe cineva deranjat ca negrul a fost facut alb, fix prin aceste metode intr-un alt caz. Ce sa zic, bravo. Sper totusi ca argumentele astea le primesti pe mail…

      Reply
    2. klaus

      Da, devenise normă înainte de Ponta.
      Invoci Wikipedia ca sursă de informare corectă. O fi pus-o ziare.com ca ciot.

      Reply

Leave a Reply to klausCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.