Tare-n tenis

Un meci de tenis de la turneul challenger de la Sarasota, din Florida, a fost întrerupt de mai multe ori din cauza unei “partide” gălăgioase de sex, care avea loc într-un apartament din apropierea terenului de joc, informează presa americană. (sursa)

Pînă aici, nimic neobișnuit. Cel puțin în afară de modul în care concentrarea celor doi tenismeni, Francis Tiafoe şi Mitchell Krueger, ce-și tot trăgeau mingi pe terenul de tenis, dar şi cea a spectatorilor aflaţi în tribune, ce trăgeau să plece acasă dat fiind întunericul de-afară, au fost făcute țăndări de cea a tipului ce trăgea de zor să-l strige aia printre gemete: ”Dumnezeule!”.

A urmat apoi gestul lui Krueger, care a expediat o minge către locuinţa celor doi îndrăgostiţi. Urît! Dar și mai urît s-a lăsat din partea lui Tiafoe. Cel care, într-un puseu de invidie răutăcioasă, datorată și faptului că, fiind tînăr și mai de culoare, avea legenda cu mărimea de partea lui, a strigat spre tipă: “Nu poate fi atât de bun!

Povestea se termină neclar. Dar un lucru e cert: tipul cu pricina a fost mai norocos decît Tiafoe atunci cînd a dat peste peștișorul de aur și i-a băgat dorința standard pentru masculi. Ăla nu era surd.

1 Comment

  1. racoltapetru6

    Plus că avea două mingi la serviciu! 🙂

    Reply

Leave a Reply to racoltapetru6Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.