”Te-ai săturat de mâncarea de-acasă? Ți-e poftă de-un chinezesc?”

Fix așa suna reclama la una din chinezeriile oarecum comestibile de pe net: Wu Xing. Destul de cunoscută și cu tradiție prin București. În cazul meu, nu mă săturasem de aia de-acasă, ci mi-era doar poftă. Și, deși mi-am jurat că nu mai pun gura pe ce bagă ei în wok-urile lor, pe motiv de umblat la rețetele inițiale, m-am trezit și anul ăsta dând o comandă plină de speranță că au mai reparat ceva.

Au fost ani când mâncam și plângeam (ca-n moartea căprioarei), lingând cutiile de bune și picante ce erau meniurile lor. Dar nu’ș ce-au făcut că, de ceva ani, s-a-mpuțit brânza pe acolo și o mai și pun în mâncare. Cred că au schimbat bucătarul chinez și au adus altul. Unul orb, fără gust și fără miros și i-au dat tigăile pe mână: ”Băi, nea Ping, fă și mata niște tocăniță cu ce găsești prin magazie! Da repede că așteaptă fraierii!

Dacă ar fi după mine, în caz că e chinez, n-aș avea nicio remușcare să-l trimit în piața Tienanmen cu sufertașele pline de ce-a gătit, ca Ana lu Manole, și să-i ispitească pe băieții cu tancurile. Mai bine să moară acolo erou decât să se chinuie o viață ca bucătar. Iar dacă românii au preluat afacerea locală, l-aș da pe cel care gătește pe mâna măscăricilor zurbagii de la chefi la cuțite să-i arunce tigăile puțin în cap.

Deci nici de data asta n-am avut parte de un chinezesc bun. La ce gust aveau, cred că mai degrabă printam reclama aia de-ți lăsa bale și o mâncam și ieșeam mai bine.

Așa că, dacă vă e poftă de-un chinezesc, v-aș recomanda Wu Xing doar dacă sunteți naufragiat pe o insulă pustie, mort de foame și aveți de ales doar între mâncarea lor și o supiță suspectă de liliac. Dar și atunci, luați doar orezul cu legume. Să nu stați cu griji că se dezlănțuie krakenul a doua zi și suflă flăcări pe la supapa de evacuare.

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.