Jurnal pă pandemie 15

13.05.2020

Iohannis a anunțat că din 15 mai intrăm în starea de alertă. Deși, la cum pare că merg lucrurile la conducere și se bâlbâie între ei, intrăm mai degrabă în cea de B.D. în alertă.
C-am ajuns să nu mai înțelegem mare lucru ca Patraulea, să bălăcim ochii în cap ca Trandafir și să ne-ntrebăm filosofic ca Gogu: ”Domne, ce ne facem? Ca împotriva voinței noastre, dăm mereu de dracu.”


George Soros a îndemnat guvernele Germaniei și Olandei să nu mai refuze emiterea de bonduri, la nivel de UE, în valoare de €2000 de miliarde pentru a susține planul de ajutorare a economiilor, că cică astfel îi strică lui aranjamentele și riscă să-l aducă la sapă de lemn și nu va mai avea PSD și Antena 3 motive să-l acuze că destabilizează România.


După ultimul anunț făcut de autorități, se pare că vom fi nevoiți să jucăm toți în ultimul film al casei de producție Werner Bros: Masca.


Mi-a apărut în feed un anunț sponsorizat: ”Alege stiloul Poenari Baron Lavande pentru a scrie povestea fascinantă pe care o trăiești.
Pe undeva mi-e și milă de cei care se încăpățânează să vândă în continuarea așa ceva, în condițiile în care telefoanele scriu deja singure după dictare și mai e puțin pînă vom scrie cu puterea gândului. Și mă gândesc că singura chestie fascinantă pe care o poți scrie în această perioadă cu un astfel de stilou e doar semnătura de pe un contract cu dedicație cu statul.


Citesc tot felul de păreri super avizate, legate de evoluția covidului, ale personalităților științifice recunoscute la nivel mondial și nu mai înțeleg nimic. Unul spune că e gata, altul că nu vom scăpa niciodată de coronavirus. Unul că vine al doilea val, altul că nici pomeneală, cel mult o evoluție epidemică banală.
Pare tot un fel de controversă dacă 5G cu nanocipuri e ok sau nu, doar că e cu somități.


Eu nu prea înțeleg bucuria asta a celor de la USR că au reușit să-i convingă pe parlamentarii care n-au interese în zona asta de făcut bani pentru partid, să voteze Directia de Investigare a Infracțiunilor de Mediu – DIIM. Un fel de DNA-ul pădurilor. De parcă ar fi mare chin anihilarea lui.
Mă rog, sper să se miște ceva. Dar tare mi-e că, așa cum de DNA s-a ales praful, de DIIM se poate alege foarte simplu rumegușul.


14.05.2020

S-au scremut munții din parlament și a ieșit, cum altfel? un răhățel amestecat, din care fiecare înțelege ce vrea. Hasta la vista, Covide!


Politicienii au prins din nou glas și au revenit la răfuielile de dinainte, ziarele sunt pline de aranjamente proaspete și parandărături, șansele să se schimbe ceva în bine, mai ales acum, cu buzunarele goale, sunt nule. La ce bun să ne mai complicăm cu starea de alertă? Mai bine revenim direct la starea noastră normală: cea de lehamite.


Cred că Bill Gates a ajuns mai înjurat de lume decât ecranul ăla albastru de eroare din Windows, care te izbește când ți-e lumea mai dragă și n-aveai salvate chestii. Cine seamănă vânt….


Cică Adrian Năstase i-a dat în judecată pe Klaus Iohannis şi Ludovic Orban, pentru că i-au retras Ordinul Steaua României.
Pe undeva aș vrea să câștige procesul iar instanța să oblige statul să-i acorde în compensație ordinul Steaua Mă-tii în grad de Mare Nesimțit.

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.