Spectacolul lumii

Jurnal pă pandemie 17

19.05.2020 Îmi place de președintele Iohannis că e consecvent. Ceea ce e foarte rar la un om politic. Practic, de la debutul pandemiei, de când a început și el să mai lege trei vorbe referitoare la starea națiunii și pînă acum, peroada a rămas peroadă. 20.05.2020 Dacă la 5G lumea face ca toți dracii, nici nu vreau să mă gândesc ce va fi la 6G. Ptiu, Satană!Eu zic să se…
Read more

Am fentat și eu oculta

Azi, la Auchan Vitan, la ora la care am fost eu, nu mai era nimeni care să întâmpine lumea cu un luat de temperatură din partea casei. Am simțit din prima că era ceva în neregulă. M-am uitat în jur, gândindu-mă că, poate, pistolarii erau ascunși prin dosul unor paleți cu marfă și scanau clienții de la distanță. Așa, ca polițiștii din boscheți, cu radarul. Nimic. Ori erau bine camuflați…
Read more

Jurnal pă pandemie 16

14.05.2020 Ne-a mulțumit dom președinte și ne-a prins în piept steluța de eroi pentru că am stat în case și am suportat toate bâlbele autorităților rostogolite de-a lungul celor două luni de stare de urgență, precum și pentru acceptarea tuturor mizeriilor pe care a început să le pună în practică actualul guvern. Și a mai spus dom președinte că dacă nu stăm cuminți la locurile noastre ne bagă iar la…
Read more

Doar o zgaibă să-ți mai ling

Ies din Lidl și mă îndrept spre mașina din parcare. Alături de a mea, tocmai parchează alta. Din mașină iese o tânără. Regulamentar, cu mască pe față. Măsurînd din priviri metrul ăla jumate față de altcineva din jur. Închide mașina și dă să plece, aruncând o privire spre ea. Pare oarecum nouă. Sau doar proaspăt spălată. De mașină zic. Și-o văd că se întoarce din drum. Tânăra. A descoperit ceva…
Read more

Bafto delo, CEDO(bitoci)!

CEDO a condamnat Franța să despăducheas… ăăă… despăgubească șapte campioni rromâni la cerșit viteză, pe motiv că autoritățile le-au zburat prea brusc fulgii la o evacuare din marginea Parisului prin 2013 și nu le-au dat suficient timp să găsească alt loc de parcare la coviltirele proprietate personală.Acum, pe principiul: ”Liberte, egalite, ce proști e, bre!”, fiecare va primi câte 7000 de euro pentru onoarea nereperată.Întrebați dacă au vreun mesaj pentru…
Read more

Jurnal pă pandemie 15

13.05.2020 Iohannis a anunțat că din 15 mai intrăm în starea de alertă. Deși, la cum pare că merg lucrurile la conducere și se bâlbâie între ei, intrăm mai degrabă în cea de B.D. în alertă.C-am ajuns să nu mai înțelegem mare lucru ca Patraulea, să bălăcim ochii în cap ca Trandafir și să ne-ntrebăm filosofic ca Gogu: ”Domne, ce ne facem? Ca împotriva voinței noastre, dăm mereu de dracu.”…
Read more

Jurnal pă pandemie 14

09.05.2020 După ce au anunțat că au găsit nuș’ce schițe și documente vechi prin pereți, experții care lucrează la reabilitarea Cazinoului din Constanța au făcut o nouă descoperire de senzație în subsolul clădirii. Niște grinzi metalice nituite, cică identice cu cele de la podul Saligny. Cred că dacă mai scurmă mult pe acolo o să dea de ușa de acces la mare a tunelurilor dacice, o să-i mănânce-n fund s-o…
Read more