Proaspete şi bune

Pentru un pachet de biscuiţi…

Bucureşti. Sfârşit de an. Oprit la stop, asteptand culoarea verde, privirea îmi e atrasă de doi ţigănuşi de 5-6 ani, aflaţi la “serviciu”. Echipaţi corespunzator, cu un miel la piept, ciocnesc cu câte o sorcovă multicoloră geamurile maşinilor. Repertoriul e scurt, să ajungă la cât mai mulţi. La una din maşinile sorcovite deja, geamul de la şofer se deschide putin, dându-i speranţe micului “urător”. Întinde mâna să ia şi are…
Read more

Ultimul vals

Într-o ultimă reprezentaţie dată la palat, înainte de plecare, preşedintele Băsescu a încercat şi a reuşit, cu succes, să prindă toate aspectele care l-au definit în 10 ani de mandat. A combinat lucrurile serioase ale politicii de stat cu inconfundabila hăhăială proprie, asezonând totul, la final, cu miştouri la adresa unor jurnalişti. Aceştia, destul de puţini prezenţi, după scaunele mai mult goale din sală, au ascultat cuminţi expozeul cauzei preşedintelui, din care…
Read more

Ce-am avut şi ce-am pierdut

Anunţată pe Facebook, că acolo e adevărata lume care contează, ştirea că Victor Ponta renunţă de bună voie şi silit de evidenţă la titlul de doctor, a făcut deja înconjurul lumii. De două ori. Să fie lumea sigură că a auzit bine şi nu e o altă glumă de pe 9Gag. Ce făcuşi, Victore? Te-ai răzgândit? Te-ai reevaluat? Păi n-aveam deja un Răzgândeanu şi un reevaluator? Ce faci? Iar copiezi?…
Read more

Dragostea-i ca şi o râie…

Ce surpriză mai mare poate avea o femeie, care, ajunsă acasă după 10 ore de muncă, dă în sufragerie de un iubi decis să-şi exprime la superlativ sentimentul faţă de ea? Sunt sigur că niciuna. Poate doar eventuala reacţie a pisicii mamă, care e cu un ochi la puiul ei aflat în preajma unui ciudat şi cu celălalt la chestia aia jucăuşă, care parcă se mişcă şi creşte în zona textilată….
Read more

Famous & Fabulous

Din ciclul “propaganda noastră nu e propagandă da’ tot aia e”, un nene devine celebru pe Facebook trimiţând o chemare la un mega party naţional, având ca motiv de agitaţie plecarea din funcţie a încă actualului preşedinte. Ce vrea mai exact orbitul de dragoste prezidenţială, e: “DORESC, MACAR DE DATA ASTA SI DECI… O SINGURA DATA MACAR ….. – UN MILION DE ROMANI SA-L CONDUCA PE PRESEDINTE LA TERMINAREA MANDATULUI……”…
Read more

1,2,3,4, cupa şi campionatu'

Mare zarvă, mare pe piaţa transferurilor! Guvernul Ponta se rema(n)iază. Din nou. Casele de pariuri aproape că nu mai au cote pentru asemenea chestii, atât de previzibile. Ai zice că asta ne mai lipsea acum de sărbători: nu era destulă forfotă pe străzi şi-n magazine. Ne mai trebuia şi una în guvern. Şi tocmai acum, să ne dea sentimentul că n-am fost cuminţi la vot şi uite ce rahat ne-a adus Moşul…
Read more

Am pornit la vânătoare…

Unul câte unul, mai mult de nevoie, că de voie nu poate fi vorba, feţele triste ale PSD-ului işi pregătesc ieşirea din lumina reflectoarelor.  Care mai discret, care mai cu spectacol, toţi sunt într-o continua forfotă, exact ca-n finalul din Secretul lui Bachus, animaţi de acceaşi replică, acum puţin modificată de vremi: Miliţia! Miliţia economică… Ai zice că noua deviză a partidului este acum zicerea lui Mazăre din campanie:  „Dacă…
Read more