Tag Archive: bmw

Jurnal pă pandemie 6

Ministra educației tocmai a anunțat că elevii pe care-i paște evaluarea națională și bacalaureatul, vor avea examene doar din jumătatea de materie care a fost predată până la întreruperea cursurilor. După o așa decizie, e clar că absolvenții de anul acesta vor rămâne în istorie ca generația Jumanji. Stau și mă gândesc că dacă tot ne-am apucat noi, restul lumii, să facem singuri măști, băști și alte chinezării specifice, vom…
Read more

Bilete de papagal

Observ, ca mai toată România, că marele emag are în curs de desfăşurare o campanie promoţională. Una specială, istorică şi omagială chiar, la care nu numai că beneficiezi de reduceri extra-super-fantastice la produsele cumpărate, dar capeţi şi şanse care pot să-ţi schimbe viaţa. Pentru că nu e doar o campanie obişnuită, ca cele de zi cu zi, care toate-s la fel de mega-giga-tera senzaţionale. Ci e una la finalul căreia, organizatorul…
Read more