Miez de stea

Azi noapte, un mare Fâssss….a brăzdat cerul României. Nu l-aţi auzit? A, sigur dormeaţi. Bine aţi făcut. Oricum, staţi liniştiţi, nu aţi pierdut cine ştie ce fenomen meteo spectaculos. Şi nici măcar nu mai e atât de rar. Despre ce e vorba? E gogoşa aia, umflată de o naţiune întreagă, căreia îi zicem Simona. A reuşit, cu graţie şi în stil de mare campioană, să evite în ultima clipă o nouă întâlnire cu Sharapova. A reuşit să-şi administreze singură un 4-6, 0-6, care să o scutească acum de emoţii. A mai scăpat de un turneu pe care ne-am propus să-l câştige. Era doar următorul, nu?

Dar cum a fost oare posibil? Că doar i-am fost alături. Chiar dacă dormeam. I-am fost alături o ţară întreagă. Chiar şi bunicile din bucătărie. Ce-or să facă ele acum cu atâtea tăvi pline de plăcinte, făcute pentru petrecerea de câştigătoare? Cu excepţia lui Banciu şi a nişte sute de hate-ări profesionişti, restul i-am fost alături. Bine, nu chiar pe teren sau în viaţa ei personală, investind ceva resurse în ea, dar alături. Adică puţin într-o parte, cât să nu-i stăm în drum. Doar ca nişte târnoaţe emoţionale, care să punem mereu presiune pe ea. Oare am greşit noi? Oare e mai bine să-i fim la fel de alături, cum îi eram când nu apărea la tv şi câştiga turneele care au adus-o, oarecum conjunctural, pe locul 2 în lume? Uite în ce dilemă am intrat fără să vrem. Asta ne mai lipsea acum…

Unii insistă în continuare că are stofă de campioană. O fi având, nu zic nu. Dar doar stofa. Că restul parcă nu prea e, sau îl ţine ea bine ascuns. Recunosc că nu-s un mare priceput în tenis. Am ţinut şi eu o dată o rachetă în mână, atunci când un amic mi-a dat să i-o ţin puţin pe-a lui, cît timp căuta el mingile împrăştiate prin portbagajul maşinii. Dar nu e greu să observi că oricît s-ar strădui a noastră, şansele ei de a reuşi să câştige un turneu de Grand Slam sunt infime, asta doar că să nu zic zero, cît timp joacă împotriva unor jucătoare de top ce au avantajul fizicului. Nu cred că poţi avea un alt rezultat în condiţiile în care, la acelaşi nivel de talent şi pregătire, eşti obligată să prinzi mingi trimise cu peste 200 la oră sau să fugi dublu pe teren pentru a suplini compasul sau alonja unei adversare, care doar ridică simplu mâna de lângă corp. E pur şi simplu fizica elementară. Şi nu prea ai ce-i face. Nu într-un sport individual. Iar peste fizică se mai aşterne şi partea psihică. Când creşti într-o ţară, în care fatalitatea mioriţei e inoculată de pe băncile şcolii în mintea fiecărui copil şi spui cu mândrie că “sunt un produs 100% românesc“, e cam greu şi pentru psiholog. E clar că nu ţi-e deloc milă de el şi va trebui să “tragă” mai ceva ca un miner stahanovist, pentru a te scoate la suprafaţă.

S-a zis că : Anul 2015 va fi anul Simonei sau nu va fi deloc. Din punct de vedere al turneelor care contează acum, a început prost. Bineînţeles, urmează următorul, unde aceleaşi speranţe la nivel de naţie, vor fi puse pachet în cârca Simonei. E obligată să demonstreze că poate. Îi suntem acum alături şi la s-Hertogenbosch, dar parcă nu prea am mai lipsi de la serviciu pentru un meci acolo. Arena ne-a cam rămas mică. Ne-am cumpărat costume de liga campionilor şi vrem să ne vadă lumea-n ele. Numa că fata asta ne cam amână şi ne sperie gândul că moliile din dulap vor aprecia mai mult gestul.

Azi noapte, pentru a câta oară, al nostru miez de stea a fost făcut praf de stele. Aveţi mare grijă azi pe unde călcaţi, să nu rănim fata. Cred că ar fi bine să călcăm…alături.

Facebook Comments

4 Comments

  1. upprann

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      As zice ca așa era pe vremea lui Toma. Acum e un pic mai altfel. Da noi parca tot ca pe vremea aia gândim…

      Reply
  2. Pingback: Simona, ne mişcăm şi noi mai cu talent? | Krantz blog

  3. Pingback: Simona, ne mişcăm şi noi mai cu talent? - Krantzblog

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: