Amintiri din cătănie

În primele luni ale lui  ’90 ajunsesem ajutor de ospătar la popota ofiţerilor. Ce-mi puteam dori mai mult decât atât? Scăpasem de instrucţie, scăpasem de plantoane, gărzi şi alte rahaturi care umpleau viaţa unui soldat în armata română. Recunosc că o frecam cu mult talent, spre pizma şi invidia camarazilor care erau în continuare tracasaţi cu fel de fel de căcaturi inutile şi fără sens. Aveam program special şi nu se lua nimeni de mine. Eram, pot spune, un privilegiat al sorţii. Trăsesem băţul care trebuie.

Programul era mişto. Mă trezeam totuşi normal cu toată lumea, după care o tăiam la popotă. Acolo veneau în fiecare zi două bucătărese civile care se ocupau de gătitul mâncării de prânz a cadrelor militare care aveau masa asigurată la unitate. Tot ce trebuia să fac era să dau o mână de ajutor la pregătitul meniurilor şi să servesc apoi la fiecare masă. Mi-am făcut într-un fel ucenicia de ospătar. Deşi n-am avut ce face cu ea după…

Ce mai aveam de făcut zilnic era să merg în oraş cu un coş mare de nuiele pentru pâine. Se pare că, deh, cadrele militare nu suportau pâinea neagră de la cazarmă şi doreau doar albă, proaspătă. Aşa că, zilnic, împreună cu încă un camarad mergeam peste drum de unitate la un magazin de pâine unde problema acesteia începuse să se rezoleve. Dispăruse Ceauşescu şi nu mai era la cartelă. Erau în schimb nişte cozi infernale. Dar apucai în final pentru că se producea suficientă.

Într-una din zilele acelea am luat coşul şi am plecat cu încă un camarad, Ilieş, parcă-i zicea, să luăm pâine albă. Nu prea era o vreme bună de stat la coadă. Erau minus 15 grade afară şi mucii cam strângeau din nări. Mă rog, n-aveam de ales. Am ajuns la faţa locului şi ne-am aşezat la coadă. Zidul chinezesc, nu alta! Moşi, babe, tineri, nu conta. Coada îi accepta pe toţi. Fiecare bătând pe loc din picioare să se mai încălzească. Maşina cu pâine încă nu sosise, aşa că, vorba aia, răbdare şi tutun. Care era fumător. Am stat eu vreo 15 minute şi apoi am vorbit cu Ilieş să mai facem cu schimbul, intrând pe rând la alimentara din complex să ne mai încălzim. Am intrat eu primul şi mi-am aruncat şi eu ochii pe acolo. Ăsta era şi avantajul ieşirilor zilnice: mai intram la alimentară unde începuseră să se bage tot felul de chestii care nu se găseau pe vremea lu nea Nicu. În ziua aia tocmai aduseseră cutii din acelea cu ciocolăţele chinezeşti. Cam 50 la cutie că erau cât juma de deşt. Mă nimerisem exact când le băgaseră la vânzare şi hop şi eu la coadă. Erau vreo 20 în faţa mea. În faţă, o tinerică simpatică. Eu, soldat stătut, gata de atac. Intru cu ea în vorbă, hi hi hi, glume de cazarmă, stil 90. Ajungem la tejghea şi dă ea să plătescă cutia şi descoperă că nu-i ajungeau banii. Era ceva neprevăzut şi nu avea suficient în portofel. Eu galant, m-am oferit s-o ajut cu diferenţa, ea că nu se poate, eu insist. Lumea la coadă vocifera, hoaşca de la alimentară o lua cu Hai duduie că ţii coada, ai bani sau nu? Într-un final acceptă oferta mea cu condiţia să-mi dea banii înapoi. Locuia la un bloc de vis-a-vis aşa că m-a luat după ea. N-aveam loc de-ntors.

Ajungem la ea, şi mă pofteşte înăuntru, să-mi ofere o cafea. Mă bag şi eu în seamă şi-o iau cu gargara, uitând de bietul Ilieş care bătea piroane la rând. Tipa se scuză şi pleacă la bucătărie. La fix, că trecerea de la frig la cad mi-a moleşit vezica şi-o tai la baia de alături. Intru şi rămân mască. Uit brusc de pişare fiindcă şi mai brusc, m-am căcăt pe mine. În cadă zăcea un tip hăcuit, plin de sânge. Am rămas blocat o secundă, incapabil de orice reacţie. În cap imi bubuia doar cuvântul terorist care era pe buzele tuturor la acea dată. Am apucat clanţa şi am dat să ies. În prag, tipa mă aştepta cu un cuţit în mână. Apoi a sunat ceasul şi a trebuit să mă trezesc pentru că nu ştiu ce aş fi fost în stare să fac…

4 Comments

  1. fata veselă

    Ha,ha,ha…tare asta!

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      Era ceva pentru 1 aprilie.
      Dar am furat-o şi eu la fel în armată. Era unul care ne povestea chestii şi când era mai palpitant suna ceasu, lua-l-ar naiba! 🙂

      Reply
      1. fata veselă

        :))))

        Reply
  2. Lucian Elvis Peiu

    Nasol de tăt! :)) Daca era ea in cada, dezbrăcată….nu te mai trezeai deloc.
    Ia o amintire din catanie si de la mine. Tot de prin anii 90.
    http://www.lnt.ro/hai-liberare-partea-intai/

    Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: