Pe timpul lui nea Nicu, lumea se obişnuise să-şi lase rînd peste tot. Chit că era posibil să nu se aducă nimic. Ideea era să prinzi rînd. Cît mai în faţă. Lăsai o sacoşă legată-n gard sau prinsă cu un pietroi şi dus erai. Bine, vorbeai în prealabil cu cel din faţă sau din spate că revii imediat. Dar după asta, puteai să mergi liniştit să tragi un somn, să vezi un film la televizor, să citeşti un ziar în parc sau să-ţi laşi alte 3-4 rînduri la altceva. Cozi erau, slavă tovarăşului, peste tot! Ce rost avea să stai atîtea ore în picioare cînd puteau alţii s-o facă pentru tine?

Mulţi făceau în felul ăsta. Unii îl interpretau ca pe un mod de solidaritate umană. Poate pentru că le venea şi lor rîndul “să-şi lase rînd”. Dar nu era valabil pentru toţi. Pentru că nu toţi erau de acord cu acest gen de şmechereală specifică nouă. Aia prin care te crezi un pic mai deştept decît celălalt, doar fiindcă ai puţin tupeu.

Se mai întîmplă şi în zilele de azi să fim nevoiţi să facem cozi. La supermarket înainte de sărbători, la luat aghiasmă, la doctor, la dat bani la stat, la făcut contracte cu terţii care au monopoluri. Mai nou, chiar şi la votare. Bine, nu-s ca cele făr’ de sfîrşit de dinainte, dar la fel de agasante pentru zilele noastre în privinţa timpului pierdut.

Şi cum necum, de nicăieri, te trezeşti  izbit în ceafă de unele reminiscenţe ale trecutului. Unele de care ai crezut că am scăpat:

“Sunt şi eu după dumneavoastră” – auzi o voce în spatele tău. Fiind ultimul la coadă, te întorci şi spui din priviri: “Aşa, şi?” Sincer, în ziua de azi, nu prea mai ai motive de socializare la coadă. Ai suficiente surse pentru ştiri. Deci informaţia aia e absolut inutilă pentru tine. Mai ales cînd vezi cîta coada ai în faţă. Plus că va deveni în 2 secunde neadevărată. Deschizi gura să spui: “Nu, nu eşti după mine, cît timp ai plecat în altă parte. Nu poţi fi şi aici şi aiurea în acelaşi timp. Dă-o naibii de ubicuitate!” Dar deja vezi cum persoana aia dispare din cîmpul tău vizual. Bineînţeles cu treabă. Alta decît cea de a sta în picioare ca şi tine la coadă. Apărînd eventual după ceva vreme şi croindu-şi drum prin mulţimea aşezată între timp, în spatele tău. Dînd vîrtos din coate şi justificîndu-se la vociferările nervoase ale celorlalţi: “Am fost după domnul!“. Da sigur! Te-o fi chemat la El mai devreme. Şi acum ţi-ai găsit să-L cauţi. La coada pentru apă de la concertul lui Robbie Williams!

coada

9 Comments

  1. illusion

    Când o să ajungem și noi ca britanicii, să stăm la coadă când e vorba de urcarea în mijloacele de transport în comun… mi-am luat la înghioldeli la viața mea! Ah, încă ceva, sunt doctori în România zilelor noastre la care se practică exact ce ai scris tu în primul paragraf :))

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Eu zic c-o să ajungem la un moment dat ca britanicii. Numai că atunci, ei o să stea la coadă la urcarea în nava spaţială cu care să se care de pe planeta asta.
      Sunt convins că aşa e. Că doar nu scriu fantasy. Mă mai doare şi pe mine cîte o chestie 🙂

      Reply
      1. illusion

        Clar așa va fi!

        Reply
  2. Poteci de dor

    Pe mine m-a mirat teribil să constat că se mai practică inclusiv chestia cu “ce se dă aici?”. Dezarmant…

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Deh, reflexe. Sau gene dominante 🙂

      Reply
  3. racoltapetru6

    Și eu am nostalgia cozilor, dar numai când le văd de departe. Ce să-i fac dacă mi-a intrat în sânge? 🙄

    Reply
    1. krantz (Post author)

      O dializă, ceva? 🙂

      Reply
  4. calinakimu

    Pe vremea lui nea’…erau situatii in care lasai rand la mai multe cozi, nu mergeai sa tragi un pui de somn.Cand puteai trage un pui de somn era la coada la pui…de Crevedia, cand coada se forma inca de pe la 2-3 noaptea…Vremuri pline de suspans, de aventuri ale randuielii tovarasului…

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Le-am cam prins şi eu, din păcate…

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: